PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

TREIZECI ȘI OPT

   Uitase sa le spună oamenilor sa nu o lase sa părăsească proprietatea. Plecase nervos, oamenii lui știau ca ea avea mana libera sa meargă și sa vina unde dorește. Le lăsase directivele astea când ea păruse ca nu mai are chef de plecat, în ideea ca poate vrea sa facă unele cumpărături sau chiar sa-si probeze o rochie de mireasa. Hotărâse sa nu o constranga în privința asta și sa-și aleagă ce vrea și de unde vrea. Dacă nu se mai simțea captiva, poate era mai receptiva la acest subiect. Asa ca, uitase sa lase directive clare când plecase furios pe terenul accidentat care ii marginea proprietatea. Conducea furios pe drumul de întoarcere când îl suna pe unul din oamenii lui.
   - Da, Eric.
   - A plecat? Întreabă el scurt, iar omul lui știa clar la cine se referea.
   - Da. A luat un taxi. Vine răspunsul scurt și Eric apasă pedala de accelerație.
   - La dracu! Tipa el. Îl durea umărul, era nervos și acum trebuia sa se joace de-a șoarecele și pisica.
   - Trebuia s-o oprim? Se aude în telefon.
   - Nu, Josh, nu aveai de unde sa ști dacă nu v-am zis nimic. Suna la toate hotelurile și motelurile mele, o găsim repede. Ea nu știe ca majoritatea le deține eu, în partea asta de stat. Sigur e la unul din ele, nu avea cum sa ajungă prea departe cu un taxi.
   - Bine, Eric. Vine răspunsul scurt, apoi conversația se termina. Josh avea indicații clare, pana ajungea el, ii va spune unde e Scarlett.
   Asa se și întâmplase, de cum coborâse din mașina, Josh îl informeaza:
   - E la Maze!
   - Perfect, mergem acum. Ia trei oameni cu tine și pornim. Spune Eric și urca în cealaltă mașina.
   Sigur ca nu avea de unde sa știe ca se cazase la unul din motelurile deținute de el. I-a spus ca afacerile lui sunt câteva cluburi și hoteluri, dar de moteluri a omis sa-i spună în mod intenționat. In caz ca reușea, cumva, sa fuga, sa o poată găsi ușor. Evident ca ar fi tras la un motel, din moment ce nu știa care hotel sa-l evite.
   Asa ca, pe când iese ea din dus, Eric era așezat confortabil pe fotoliul de lângă fereastra. Scarlett se sperie și scoate un mic țipat, aproape scăpând prosopul cu care era înfășurata.
   - Cum... cum...
   - Te-am găsit? Continua el întrebarea pentru ea, văzând ca nu-si găsește cuvintele.
   Ea rămâne tăcută si-l privește de parca vede o fantoma.
   - Ce întrebare mai e si asta? Spune el si se ridica de pe fotoliul, pășind incet spre ea.
   Scarlett strânge prosopul din jurul ei si se da câțiva pași în spate. Dar se loveste de ușa de la baie. Eric își pune bratele de o parte si de alta a umerilor ei, sprijindu-si palmele în ușa din spatele ei.
   - Te-ai cazat la unul din motelurile mele. Cum sa nu te găsesc? Și dacă erai în partea cealaltă a Americii, tot te găseam.
   Scarlett se simțea ca o musca proasta prinsa din nou în pânza de păianjen.
   - Ai face bine sa te îmbraci, dacă nu vrei sa mergi asa.
   - Nu merg nicăieri cu tine. Suiera ea printre dinți.
   - Ba da, vei merge. Doar ca poți merge în prosop de baie, sau în schimburile pe care ti le-am adus eu. Tu alegi.
   Ea se lasă în jos, pe sub bratele lui si se strecoară pe lângă el. Eric se întoarce leneș și o urmărește din priviri. Ochii lui verzi o ardeau. Simte nevoia sa se acopere, dar nu avea cu ce.
   - Va trebui sa ma lași sa ma schimb, spune ea încet.
   - Te vei schimba în prezenta mea. Oricum, și fereastra e păzită.
   Venise cu oameni după el, normal. La naiba, nu avea încotro.
   - Bine, spune ea imbufnata. Da-mi schimburile.
   Oricum nu avea ceva curat sa se îmbrace după dus. Nu avea decat hainele care au fost pe ea.
   Eric deschide ușa și imediat i se înmânează o husa mare cu fermoar. El închide ușa la loc și ii da husa fără nici o ceremonie.
   Scarlett face ochii mari. Ce ,Domane fereste, putea fi acolo. O pereche de colanți și un tricou nu se transporta în huse pretențioase. Întinde pachetul pe pat și deschide fermoarul. Voaluri și mătăsuri albe ies printre dinții fermoarului. Scarlett simte cum i se usucă gura și nu mai poate respira. Închide repede fermoarul la loc și se intoarce spre el, cu răsuflarea tăiată.
   - Nu ma îmbrac cu asta! Șoptește ea simtind cum i se înmoaie genunchii.
   - Ba, fix cu asta te vei imbraca. Și va trebui sa o faci repede, pentru ca așteaptă ofițerul de stare civila și preotul. Spune el cu privire amenințătoare. Nu avea de gând sa cedeze.
   - Nu poți sa-mi faci asta! Spune ea cu vocea tremuranda, cu lacrimi în ochi.
   - Ba da, pot. Și o fac. Imbraca-te. Nu ai nevoie de sutien, are un corset foarte bun. Și, după părerea mea, nu ai nevoie nici de chiloți.
   Ea doar îl privea, nevenindu-i sa creadă ca o pune în fata faptului împlinit. Nu avea putere sa vorbească, deși tipa în sufletul ei. Dar nu reușea sa scoată nici un sunet. Se simțea paralizata.
   - Deci, mergi în prosop? Mie îmi este indiferent.
   Scarlett se întoarce spre husa care proteja rochia cu grija și desface din nou fermoarul, asemeni unui osândit care se îndreaptă spre ghilotina. Va trebui sa își unească destinul cu un bărbat care nu o iubea, nu o aprecia și nu se sinchisea sa-si tina aventurile în secret fata de ea. Cum sa trăiască asa? Maine va auzi ca l-a cautat o Mary. Pe urma o Bella, Jana, Mindy... Cine știe ce lista avea!
   Cu spatele la el, lasă prosopul sa cada pe covor și scoate rochia din husa. Era superba. Corset strâns în partea de sus din matase fina, cu umerii goi, fără bretele, cu falduri lejere în partea de jos, din voal subțire și fin. Nu avea nici o podoaba, era simpla și de o eleganta aparte. Era superba, pur și simplu ii taie răsuflarea. Dacă s-ar putea bucura de rochia aia ca o mireasa adevarata. Dacă ar putea simți fericirea aceea debordanta, pe care o simte o mireasa adevărată.
   Eric admira cu jind posteriorul apetisant, frumos curbat și ferm, cum se ascunde după faldurile rochiei, când ea o trage în sus, pe trupul ei mladios. O lasă sa-si aranjeze sânii în corset, apoi se apropie de ea, ii da parul peste umar, apoi începe sa-i încheie capsele discrete ale corsetului, pe interior. O întoarce cu fata la el. Ii venea perfect. Arata ca o zâna din povesti.
   - Ești superba. Spune el gatuit de emoție. Doar ochii ei de culoarea cognacului nu exprimau alta emoție decât tristețe. Umezi, mari, frumoși...
   - Am cumpărat rochia asta pentru ca mi-a plăcut mult. Și m-am gândit ca ti-ar plăcea și ție. Am luat o rochie de-a ta și l-am pus pe croitor sa ajusteze după rochia aia. E priceput. Explica el faptul ca rochia ii venea ca turnata.
   Normal ca era atent la detalii. Mereu era.