PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

DOUĂZECI ȘI TREI

   - Hai sa mai dormi un pic. Ești prea obosita. În după amiaza asta ajungi acasă oricum. Spune el și se ridica, gol pușcă, de pe fotoliul lui și o ia de mana. Era, intr-adevar, prea obosita ca să mai obiecteze ceva sau sa dezvolte subiectul de mai devreme. Se lasă condusa înapoi în pat și se cuibărește la pieptul lui, mirosind a mosc și fum de țigară. Adoarme repede, liniștită și confortabil.
   Când se trezește, aproape de amiaza, se grăbește sa se îmbrace și se îndreaptă spre living. Eric o aștepta la masa, cu doua meniuri în fata, inspectand telefonul.
   - Bună dimineața, o întâmpină el, voios.
   Scarlett nu înțelegea de unde atâta voioșie, ea se simțea îngrozitor. Trista, abatuta, îndurerată. Era ultima lor zi împreună. Era derutata de entuziasmul lui, ca și când urma sa ia micul dejun împreună, apoi sa își petreacă restul zilei făcând ceva interesant. Dimineata devreme, când îl găsise la țigară, pe terasa, era ingandurat și abătut. Acum era vesel. Stările lui o vor inebuni. De fapt, nu pentru mult timp. Orele le erau numărate. Cu acest gând trist, se așează la masa lângă el și începe sa infulece, intr-o maniera prea puțin eleganta, din mâncarea calda. Ii era foame.
   Mănâncă amândoi în liniște și parca era stânjenitoare, liniștea aceea. Ca și când fiecare avea ceva de zis, dar ținea pentru el.
   - Oricând ești gata, putem pleca, dacă vrei. Spune el aruncând resturile la gunoi.
   - Ma spăl pe dinți și putem pleca. Nu as vrea sa ajungem târziu, răspunde ea ridicandu-se repede de la masa.
   Bagajele nu mai erau la vedere, deci presupunea ca le-a dus el la mașină, deja.
   Ajunsa în baie, își ia un moment sa respire adânc. Lacrimile amenințau sa ii ude obrajii. Ooo, nu, nu, nu vei plage acum. Nu esti adolescenta îndrăgostită. Ești femeie în toată firea care a avut o aventura incendiata. Trateaz-o ca atare. Nu te smiorcai acum. Știai ca aici vei ajunge.
  Dar cu toată prelegerea din minte, ochii se umezesc în timp ce își periază dinții. Deja era nervoasa pe propria persoana. Dar nu voia sa își dea seama Eric ca a plâns. Își da cu apa rece pe fata și, convinsa ca nu avea ce sa facă mai mult pentru a-si ascunde lacrimile vărsate, iese demna din baie.
   Eric deja era la mașină. O lasă să se instaleze pana încuie el, apoi urca la volan.
   - Dacă ai nevoie sa oprim pe drum, îmi spui, da? Spune el și pornește motorul mașinii.
   Ea ii arunca o privire uimita, derutata.
   - Pana la gara nu va fi nevoie sa oprești.
   - Pustoaico, pana în San Francisco sunt convins ca va trebui sa opresc. Spune el și pornește din loc.
   Scarlett îl privește cu gura căscată. Se așteptase sa o ducă la gara, sa ia trenul cu care venise pana acolo. Și nu se așteptase sa știe unde locuiește, chiar sa o ducă pana acolo.
   - Ti-am spus ca te duc acasă, spune el ca să o lămurească. Am vorbit serios.
   - Dar... De unde ști unde locuiesc? Întreabă ea cu inima batandu-i nebunește.
   - Știu, răspunde el simplu, nelăsând loc de alte întrebări.
   Sigur ca știa. Pentru ca nu era un nimeni. Avea ceva influenta, dar nu știa cata. Nu știa cine era bărbatul care o făcuse sa vibreze, sa tremure, sa se redescopere. Nu-l cumostea pe bărbatul cu care a avut o aventura. Nu știa nimic despre el. Era ca un păianjen care si-a țesut o pânza zdravănă în jurul ei. Poate ca era mai bine ca se termina totul.
   Drumul era liber, vremea bună, Eric conducea mâncând pamantul. În mașina era liniște. Nici unul nu vorbea. Au făcut un mic popas, la un moment dat, sa servească o masa calda și decenta și sa folosească toaleta. Oricine ii vedea putea presupune ca erau un cuplu fericit care se întoarce din vacanta. Și iar i se pune nodul în gat și lacrimile amenință sa își facă apariția. Restul drumului îl parcurg în tăcere. Oricum, ce mai era de zis?
   La un moment dat, Scarlett observa ca se apropiau de San Francisco și oftează ușurată. Mai era puțin și ajungea acasă, la apartamentul pe care îl împărțea cu Cindy. Își va cauta imediat alt loc de închiriat și va pleca de acolo. Va lasa totul în urma.
   Masina se mișca încet prin traficul orașului. Scarlett observa îngrijorată ca el nu ii cere directive, urmează fără probleme drumul spre adresa ei. Nu numai ca știa în ce oraș locuia, știa și adresa la care locuia.
   Ajunși în fata imobilului, Eric găsește cu greu loc de parcare printre mașinile de politie și ambulanta care erau la locație.
   - Ce s-o fi întâmplat? Întreabă ea incruntata și da sa coboare din mașina.
   - Ramai în mașina! Se aude vocea lui tunand în interiorul strâmt al mașinii.
   Scarlett ii arunca o privire temătoare, apoi ii urmărește privirea. Ochii lui erau fixați la sacul negru ce îl scoteau legiștii din imobil, din care se vedea fluturând o șuviță blonda.
   Eric iese din mașina și ii spune pe un ton categoric:
   - Asteapta-ma în mașina! Nu cobori pana ma întorc.
   Cum ea nu avea nici o reacție, el ii atrage atentia:
   - Scarlett! M-ai auzit?
   Ea da din cap afirmativ, apoi Eric se îndreaptă spre adunătura de polițiști. Îl vede stand de vorba cu ei, apoi toate capetele se îndrepta spre ea, pe urma mai vorbesc ceva și Eric se întoarce la ea. Urca în mașina, trântește portiera și rămâne tăcut, cu privirea pierduta prin parbriz.
   - Ei bine? Întreabă ea încet, simțind ca suspansul o sufoca.
   Maxilarul lui se inclesteaza, apoi ii răspunde fără sa o priveasca:
   - Se pare ca avem un prieten comun.
   Îl privește nedumerita, nu prea avea noima răspunsul lui. Eric își da seama ca era îngrijorată, asa ca ii spune direct, pentru ca nu știa cum altfel sa ii spună asta:
   - E Cindy.
   - O cunoști pe Cindy? Întreabă ea uimita. Tot nu înțelegea ce legătură avea Cindy cu faptul ca nu putea urca în apartament.
   - Da, o cunosc.
   - Oh, la modul acela o cunoști. Spune ea încet, simțind ghimpii geloziei în piept.
   - Când o ardeam cu Cindy, nu te cunoșteam pe tine. Asta ca să fie clară treaba. Dar nu despre asta e vorba.
   - Atunci? Explodează ea exasperata.
   Eric se întoarce s-o privească cu ochi reci și goi. Câteva clipe de tăcere tensionata, apoi spune, fără nici o inflexiune în voce:
   - Sacul negru care l-au scos pe targă... Era Cindy!