PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

CINCIZECI ȘI DOI

   - Voi chiar ați crezut ca puteți sa va atingeți de familia mea, fără repercursiuni? Sunt curios, cam cum v-ati imaginat voi ca veți ieși din asta?
   Eric stătea pe scaun în fata unui bărbat legat de celalalt scaun. Mâinile încrucișate peste piept, privirea de gheata, fără strop de îngăduință, postura hotărâtă și determinata, toate intimidau și inspirau pericol.
    - Când ați încercat cu verișoara mea, Alisson, nu a ieșit prea bine pentru voi. Dacă nu ați inteles avertismentul, atunci, când v-am pus la pământ, oare cum credeați ca voi reacționa când vine vorba de soția mea? Continua Eric fără compasiune în voce.
   Celalalt nu vorbea, știa ca era un om mort. Oricum, tot clanul lui a fost vânat și răpus intr-o noapte. Nu a mai rămas nimeni. Doar el... Lucrurile nu au decurs conform planului, a făcut o greșeală ca l-a subestimat pe Eric. Si-a dorit transportul acela și a încercat sa-i forțeze mana, provocând un accident de mașină. A crezut ca-l va speria, ca-l va face sa cedeze. În schimb, se trezise cu tot clanul lui peste el, peste toți oamenii lui, secerati fără mila. O reglare de conturi în stil vechi.
   - Nimeni nu se atinge de familia mea, fara sa moara. Înțelegi? Nimeni! Oricine ar fi.
   Spunând asta, Eric se ridica de pe scaun și ii spune lui Mike:
   - Aranjati-l frumos, apoi îl dați exemplu. Sa fie clar pentru toată lumea ce pățește dacă se apropie de soția mea.
   - Asa vom face. Răspunde Mike serios.
   Eric părăsește încăperea, sătul de tot rahatul asta, obosit după o noapte de lupte, dornic sa ajungă la ea.

  
    Scarlett deschide ochii cu greu, o deranja lumina care era în încăpere, o durea capul, parca o durea tot corpul. Ce naiba se întâmplase?
   - Eric? Îl striga ea panicata.
   - Sunt aici, iubito. Sunt aici, răspunde el cu blândețe și se așază pe marginea patului, lângă ea.
   - Sunt la spital? Întreabă ea, observând aparaturile specifice.
   - Da, ești la spital. Răspunde el mangaindu-i fruntea.
   Chipul ei frumos e umbrit de o urma de panica, când întreabă cu lacrimi în ochi:
   - Bebelușul?
   Eric o privește duios, ii mângâie obrajii și ii raspunde cu emoție în glas:
   - E bine, nu a pățit nimic. E la adăpost, în pântecul tău. Și tu ești bine, nu ai pățit nimic, în afara de o glezna luxata.
   Ea inchide ochii și lasă lacrimile sa curgă, rasufland ușurată. Pentru o clipa se pregătise pentru o veste rea.
   - Iar glezna luxata? Întreabă ea, încercând sa facă haz de necaz.
   Eric rade încetișor și o prinde de mana.
    - Ma tem ca de data asta e cealaltă. Cel puțin le iei pe rand. Spune el fericit s-o vadă ca încearcă sa fie amuzanta.
   - Ai tras o sperietura zdravănă, totuși. Și mi-ai tras și mie una.
   - Ce s-a întâmplat?
   - Un accident nefericit, răspund el repede, hotărând sa ocolească o parte de adevăr. Nu avea rost sa o sperie și mai tare, mai ales ca eliminase pericolul.
   Ea îl privește neîncrezătoare, dar decide ca nu e cazul sa pună întrebări, și sa aibe încredere în el.
   - Tony și Jimmy?
   - Și ei sunt bine, Tony e puțin sifonat, pentru ca te-a protejat cu propriul corp, dar nu are nimic rupt sau ceva nasol.
   - Oh, îmi pare rău pentru el, bietul de el.
   - E zdravăn, a trecut prin altele și mai rele. Pana la urma, si-a făcut datoria.
   -Șoferul?
   - E bine, i-au făcut careva examinări și l-au lăsat acasă. La fel și pe gărzile tale de corp. Nu-ti face griji, toată lumea e bine.
    - Atunci, eu de ce sunt aici, dacă sunt bine?
   - Le-am spus ca ii omor pe toți dacă nu se asigura ca totul e bine și cu tine și cu copilul. În câteva ore plecam acasă, stai liniștită.
   - Dar, mașina s-a rostogolit...
   - Da, dacă nu aveam grija sa o echipez cu sisteme de protecție pentru coliziuni, probabil ca nu scăpau toți pasagerii cu viata. Am investit în alt fel de airbag-uri, din toate direcțiile. Portiere, plafon, fata, spate, toată mașina am blindat-o. Inclusiv exterior antiglont. Tot timpul ai fost în deplina siguranță.
   - Nu mi-ai spus nimic.
   - Nu am vrut sa te sperii inutil. Ti-ai fi făcut griji, nu aveai nevoie de griji în plus.
   - Da, cred ca ai dreptate. Aproba ea. Vreau acasă.
   - Mergem iubito, imediat ce ne da rezultatul ultimelor analize, mergem.
   Scarlett se mira cât de ușor ii ieșise cuvântul "acasa" de pe buze. Dar asa simțea, asa considera vila lui. Acasă. Întâi obligată sa locuiască acolo, acum nu vedea altfel locul acela, decat acasă. Și abia aștepta să ajungă acasă. Era ciudat cum se desfășurau lucrurile. Când el o rapise, ca asa se numește, de fapt, nu? ea deja era îndrăgostită de el. O făcuse sa-si piardă capul cu o singura privire pătrunzătoare, de-a lui. Cu un sărut o topise. Ca un fluture prins în pânza unui păianjen mare și rău, el tesuse pânza strâns în jurul ei, se asigurase ca nu mai avea scăpare și se hranise cu iubirea ei, se alimentase cu pasiunea ei. Și ii oferise un cămin, o familie, iubire și pasiune dezlantuita. Fusese obligată sa trăiască sentimente profunde și senzații puternice. Acum, nu-si imagina viata fără el. Nu-si imagina sa locuiască în alta parte.
   - Bun, totul este în regula, spune Eric intrând în salonul ei. Mergem acasă.
   Bucuroasa, ea se da jos din pat și își cauta schimburile.
   - Mi-ai adus schimburi, nu? Întreabă ea, negăsind nimic.
   - Ia-o ușurel, sa nu amețești, pustoaico. Ai avut parte de un soc, totuși. O cearta el și ii întinde o geanta.
   Ea apuca geanta și scotoceste înăuntru, scoțând de acolo o rochie simpla și drăguță, cu trandafiri roșii.
   - Sunt bine, ma dor toate, ca și când as avea febra musculara, nu e nimic serios. Și abia aștept sa plec de aici. Spune ea și își da jos cămașă de spital și apuca rochia sa o îmbrace. Înainte sa o tragă peste cap, mâinile lui ii înconjoară talia și palmele lui mari urca pe coaste în sus, ii cuprinde sânii plini și ii strânge ușor, delicat.
   - Chiar te simți bine? Întreabă el sărutând umărul ei gol.
   Ea își lasă capul sa se sprijine de pieptul lui și oftează zgomotos.
   - Ma simt excelent și tu ma exciti acum.
   - Pai, asta și vreau.
   - Dacă întra cineva?
   - Nu va întra nimeni pana nu ieșim noi.
   Fără sa mai stea pe gânduri, ea se pune in patru labe pe marginea patului și el vine imediat în spatele ei. Își scoate penisul întărit din pantaloni, testează umiditatea dintre labiile ei, cu vârful, apoi, mulțumit de fierbinteala alunecoasa, o pătrunde blând, încet, adânc.
   -Oh, Eric. Oftează ea nerăbdătoare. Mai mult, da-mi mai mult.
   Eric se conformează și o penetrează repede, adânc și viguros. Ea se împingea cu putere în madularul lui, el o trăgea de solduri, gemand, simțind apropierea orgasmului.