PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

OPTSPREZECE

   Drumul de întoarcere era cufundat în tăcere. Tăcere întrerupta de câteva ori de sunetul telefonului pus pe vibrații, al lui Eric. Vibrații scurte, dar ei ii atrăgeau atenția pentru el nu le lua în seama. Din nou se simte intrigata, dar realizează ca nu e cazul sa pună întrebări. Va fi vreodată? Mai bine zis, avea timp sa ajungă în acel punct, vreodată? Trebuia sa rămână cu picioarele pe pământ. O astfel de relație, sau cum s-o numi ce făceau ei, nu avea nici un viitor. Ceva atât de intens, care începea atât de brusc și haotic, nu avea cum sa dureze, nici sa se termine bine. Inteligent era sa-si strângă mâinile ai sa-si vadă fiecare de drumul lui. Dar Eric se încăpățâna sa ducă situația la extrem. Pentru el va fi ușor sa se întoarcă la ale lui, dintr-o vacanta torida, dar pentru ea era încă o încercare grea. Asta era problema ei, asa cum ii spusese si el, gândea prea mult, analiza prea mult. Nu era capabila sa trăiască clipa, fără sa se gândească la urmări.
   - Te mai doare glezna? Întreabă el dintr-o data, după ce întra pe poarta proprietății sale.
   Scarlett ii studiază puțin profilul, apoi ii răspunde ganditoare:
   - Puțin, abia dacă o mai iau în seama.
   - Asta e un lucru bun. Cate zile de concediu mai ai?
   Puțin surprinsa de întrebarea lui, ea se gândește puțin, analizând câte zile au trecut și câte ar mai fi. Matematica nu o ajuta deloc acum.
   - Cred ca trei... sau patru... Nu știu exact. Trebuie sa-mi verific agenda.
   Inima ei începea sa bata mai tare. Un nod dureros i se pune in stomac. Parca ar vrea sa urce în gat, dar se străduiește sa-l tina acolo, în stomac. Dacă ii permitea sa urce pana în gat, lacrimile erau inevitabile. Ce prostie! Ti-a tras-o bine, ai descoperit despre ce este vorba când faci sex și gata, ai crezut ca îmbătrâniți fericiți. Ar trebui sa-i mulțumești, ca te-a învățat sa faci sex. Ca te-ai putut bucura și tu de o partida cum tot se lauda Cindy ca ar trebui sa fie. Scarlett era dezamăgită de felul în care gândea, de ea, de faptul ca nu putea trata situația exact asa cum era, o aventura.
   - Nu e nici o presiune, sa ști. Eram doar curios, spune el, atent la drum, sesizând retinerea ei.
    - Telefonul meu a rămas în casa, dar imediat ce ajungem arunc o privire peste agenda și îți spun.
   Răspunsul ei rapid, oarecum sub presiune, îl determina sa pună frână brusca. Se întoarce spre ea sa o poată privi. Ochii ei mari îl priveau cu nesiguranta, cu teama, cu multe semne de întrebare. Și iar simțea ca se îmbăta în privirea ei tulburata de lacrimi.
   Pana la urma nu și le-a putut retine, motiv pentru care era furioasa pe propria persoana. Se simțea slaba, sentimentală, penibil...
   - Hei, șoptește el, realizând ce se întâmplă cu ea. Pustoaico, uita-te la mine.
   Dar ea își ferește privirea cu încăpățânare. Nu voia sa o vadă cu ochii în lacrimi. Doamne, se simțea atât de penibil.
   Puțin iritat, Eric își eliberează trunchiul de centura de siguranța și se întinde spre ea. Ii cuprinde fata în palme și o obliga sa-l privească.
   - Hei, spune el din nou, cu blândețe. Nu ma grăbesc nicăieri. Nu te grăbesc nicăieri. Am vrut doar sa știu, cât timp mai avem de petrecut la casa de vacanta. Asta-i tot. Pana la urma, dacă nu vreau sa fiu rezonabil, te țin cât vreau eu. Sau ai uitat ca te-am răpit, oarecum?
   Perfect, sechestrata din mila. E tot ce îmi puteam dori. După ce a văzut ca nu e nimic de capul meu, s-a răzgândit și vrea sa scape de mine. Orice, dar nu mila...
   - Doua zile! Răspunde ea răstit, poate prea răstit.
   El o privește mirat, apoi  amuzat, pe urma ii spune zâmbind:
   - Parca trebuia sa-ti consulți agenda.
   - Nu e nevoie, mi-am amintit, minte ea fără sa clipească.
   - Nu te grăbesc nicăieri, pustoaico. Din contra, mi-ar face placere sa stai mai mult cu mine.
    Eric ii șterge cu degetele mari, doua lacrimi care se rostogolesc pe obrajii ei. Privirea lui pătrunzătoare era fixata în ochii ei umezi. Cognac fin, cu adâncuri necunoscute, imbatatoare. Ar vrea sa știe ce e în mintea ei, ce o neliniștește, ce o inspaimanta.
   - De ce plângi, pustoaico? O întreabă el cu blândețe.
   - Nu plâng, răspunde ea in șoaptă, de teama sa nu-i tremure vocea. Privirea lui ii provoca fiori, ii încălzea sufletul și ii făcea trupul sa tremure. Avea un efect teribil asupra ei.
   Nemulțumit de răspunsul ei, Eric se apleacă și ii cuprinde buzele intr-un sărut tandru. Limba lui se delectează leneș cu ele, le suge ușor, pe rand, le musca cu grija, apoi se aventurează în interiorul fierbinte al gurii ei. Limba ei vine în întâmpinarea lui, îl invita și îl stârnește. El își înclină capul, simțind nevoia sa adâncească sărutul, sa o devoreze. Iar Scarlett se simțea pierduta, fără nici o șansă, prinsa în pânză lui de păianjen, fără șanse de scăpare.
    Eric intrerupe sărutul pentru a culege cu limba, o lacrima din coltul gurii ei, testează gustul sarat, apoi ii sopteste:
   - Nu plângi, doar îți curg lacrimi aiurea, pentru ca asa se întâmplă uneori, pur și simplu.
   Scarlett se depărtează ușor de el, apoi se reinstalează pe scaunul ei. Nu voia sa dea curs discuției, nu voia sa dezvolte subiectul.
   - Ști ca asta rămâne o discuție neincheiata, pe care o vom relua mai târziu. Ii spune el, revenind la volan.
   Ea doar încuviințeaza din cap, cu privirea înainte, la drum. Știa ca Eric nu va abandona subiectul, dar pana îl vor relua, se va pregăti sufletește, acum era prea vulnerabila. Nu înțelegea nici ea ce a apucat-o, era furioasa pe propria persoana, pentru ca se smiorcaia ca o adolescenta. Poate ca era mai bine sa plece mai repede acasă. Sa încheie povestea asta, înainte sa înceapă.
    Eric își continua drumul, cu maxilarul inclestat și privirea înainte. Ceva nu era în regula cu pustoaica lui. Poate se exprimase el greșit? Poate a spus ceva ce nu trebuia? Ii venea sa rada în sinea lui, marele mafiot își făcea probleme în legătură cu sentimentele unei femei. O femeie superba, de fapt, delicata și vulnerabila. Ce porcarie, simțea nevoia sa o ia cu el, sa o închidă în vila lui, unde nu i-ar lipsi nimic și ar putea s-o protejeze de orice. Gând nebunesc, ea nu ar accepta niciodată asa ceva. Poate una ca Cindy, dar nu ea. Scarlett avea coloana vertebrala, demnitate și orgoliu. Trebuia sa abordeze altfel întreaga situație, altfel o punea pe fuga. Și nu avea timp sa o caute prin toate statele si sa o răpească cu adevărat. Asta i-ar atrage ura ei, nu admirația sau... iubirea? Prost mai ești! Iubirea? Ce îți veni? Când va afla cu ce te ocupi, va fugi mâncând pamantul. De idile ai tu nevoie acum? Ai timp de asa ceva? Baga-ti mințile în cap!
   Furios, lovește cu podul palmei, volanul mașinii. Ea tresare și îl privește temătoare, dar nu îndrăznește sa-i pună întrebări. Ceva se întâmpla...