PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

ȘAPTE

   Cum ajunsese în situația asta?! Când se întâmplase totul atât de repede?
   - De ce ai venit la hotel? Întreabă ea încet, după ce își face puțin curaj.
   - Ai uitat rețeta de la spital la mine în mașina. Asa ca m-am dus la farmacie sa-ti iau cele necesare, ca să nu fi nevoita sa-ti soliciți glezna.
   - Dar... De ce? Întreabă ea intrigata, emoționată.
   - Pentru ca ți s-a spus clar ca trebuie sa te menajezi. O perioada.
   Eric ii vorbea calm, fără sa o priveasca.
   - Asta am înțeles. Dar de ce?
   Atunci el o privește curios.
   Ea își trece limba peste buzele umezite si văzând scapararea violenta din ochii lui, o retrage repede înapoi.
   - De ce îți pasa? Întreabă ea privindu-l atenta. Pana la urma, nu e treaba ta ce se întâmplă cu mine, nu?
   - Este treaba mea! La naiba, pustoaico, pricepe ce ești treaba mea din momentul în care mi-am băgat limba în gura ta! Răspunde el direct, ridicând tonul.
   Scarlett rămâne fără replica, uluita de răspunsul lui pe șleau, năpădita de emotii contradictorii. Involuntar, isi musca din nou buza de jos, gest care scoate un sunet animalic din gatul lui. Se napusteste din nou asupra ei, zdrobindu-i buzele sub gura lui flamanda, muscandu-le dureros, sugandu-le cu putere. Scarlett nu simte nevoia sa-l înlăture, ii plăcea felul nimicitor în care el o saruta, asa cum nu fusese niciodată sarutata de nimeni. O făcea sa se simtă cea mai frumoasa femeie din lume. Singura femeie din lume. Ca și când ea ar fi un fel delicios de mâncare și el ar fi murind de foame. Ravasitor, mistuitor, limba lui făcea ravagii cu gura ei.
   Gâfâind, el pune capăt sărutului și își sprijină din nou fruntea de a ei. Ea abia mai putea respira. Brusc, el ii ia din nou mana și i-o duce la madularul ce ii pulsa dureros. Ea își tine respirația și încearcă sa-si retragă mana, dar el i-o tine acolo cu forța.
   - Simte-ma, ii poruncește el. Simte-ma bine, pustoaico!
   Atunci, palma ei se modelează după forma din pantalonii lui, strângând ușor. El geme chinuit de gestul ei curios. Închide ochii și ii spune:
   - Dacă nu vrei sa simți asta în tine, îți sugerez sa nu-ti mai musti buzele. Ma înnebunești când faci asta. Ma scoți din minți și nu știu cât ma mai pot controla. Asa ca, dacă ti-e frica de ceea ce simți acum în palma, nu-ti mai musca buzele, sau nu mai răspund de mine. Ai înțeles?
   Cu respirația reținută și sufletul la gura, ea aproba din cap și abia atunci el își deschide ochii.
   - Mergem la mine, anunță el pornind motorul mașinii.
   Panicata, ea îl întreba incet:
   - De ce la tine? Sau, de ce, pur și simplu?
   - Calmeaza-te, nu te violez. Îți aplicam tratamentul și te țin în siguranță, pana te mai intremezi.
   - Dar nu trebuie sa faci asta! Se alarmeaza ea. Nu ai nici o obligație fata de mine și ai făcut destule pana acum. Pot sa am grija se mine și singura.
   - Am văzut, răspund el sarcastic.
   - Asta ce înseamnă? Se enervează ea.
   - Asta înseamnă că idiotul ala îți dă târcoale si nu pot permite asta. La fel cum nu pot permite sa te mai împiedici de vreun buștean.
   - Dar e absurd! Nu ai nici o obligație fata de mine, îți repet. E viata mea și eu decid cum o trăiesc.
   - Iar eu îți repet ca ești treaba mea din momentul în care ti-am băgat limba în gura.
   - Oprește masina! Ii cere ea panicata.
   - Imediat, vine răspunsul indiferent.
   - Oprește acum! Striga ea din nou.
   Mașina întra pe o alee pietruita spre o căsuța acoperita cu paie, chiar la malul oceanului. Era singura, altceva nu se vedea la orizont, decat nisip, pădure în depărtare și întinderea vasta a oceanului.
   Analizează situația un moment, apoi îl întreabă speriata:
   - Unde suntem?
   - La mine, răspunde el simplu.
   - La tine? Cum adică?
   - Ești pe proprietatea mea, cu alte cuvinte, ești în siguranță.
   - De ce?
   - E nevoie sa-ti repet? Întreabă el oprind motorul mașinii intr-un garaj înghesuit, care era în continuare la căsuța singuratica.
   Scarlett respira greu, teama o cuprindea tot mai mult, simțea ca nu înțelege nimic și totuși, înțelege totul. Era fără scăpare, ca o insecta fragila prinsa intr-o pânză de păianjen mare și fioros, gata sa o devoreze. Doar ca în alt mod.
   Eric ii simte teama și cu riscul ca se va îmbăta din nou, se intoarce sa o privească în ochii ei mari, Cognac aromat, cu gust intens. La asta se gândea când o privea în ochi.
   - Nu ai de ce sa-ti faci griji. Bucura-te de concediul prelungit, savurează momentele de liniște, aici nu te va deranja nimeni. Te vei recupera repede si te vei intoarce la viata ta. Nu am de gând sa te violez dacă ai grija sa nu-ti mai musti sau lingi buzele alea cu care am, deja, o grămadă de fantezii.
   Răspunsul lui nu o liniștește, din contra, o agita și mai mult. Nu avea ce sa facă, era un gest involuntar. Fără sa-si dea seama, își musca din nou buzele. Asa făcea ori de câte ori se simțea în dificultate.
   - Iar o faci, pustoaico, și tocmai ti-am zis...
   - Ok, ok, se grăbește ea sa spună. Nu-mi dau seama când fac asta! Nu e ca vreau sa o fac! Se apară, încercând sa nu se gândească la fanteziile lui cu buzele ei.
   Fără sa spună nimic, Eric coboară din mașina și se grăbește sa o ajute și pe ea, sprijinind-o. O conduce în căsuța cocheta, formata dintr-un mic living, un dormitor și o baie.
   - Fără bucătărie? Întreabă ea rotind ochii în toate direcțiile. Dar din living nu se vedeau alte ieșiri decât ușa deschisa de la dormitor și cea de la baie. Spațiul mic, dotat doar cu strictul necesar, dar primitor, era ca o oaza de relaxare. În sălbăticie, cumva.
   - Nu am nevoie, răspunde el după ce o lasă pe canapeaua din living.
   Scarlett decide ca nu e cazul sa dezvolte subiectul. Se simțea captiva, cumva. De fapt, se putea numi sechestru.
   - E o nebunie curata, Eric. Nu te cunosc, nu ma cunoști. Nu putem locui sub același acoperiș, asa, pur și simplu. Încearcă sa poarte o conversație civilizata. Dar el părea ca nu o aude. Se îndreaptă spre ieșire fără sa răspundă.
   - Unde mergi?! Striga ea după el, panicata din nou.
   - Sa-ti aduc lucrurile de la hotel și sa-ti lichidez camera. Răspunde el cu spatele la ea.
   - Nu e nevoie sa faci asta! Tocmai ti-am spus...
   - Care parte din ESTI TREABA MEA nu o înțelegi?! O intrerupe el iritat.
   - Nu sunt treaba nimănui, nu sunt un obiect sa aparțin cuiva și cu siguranță că pot decide asupra vieții mele. Răspunde ea nervoasa. Se numește sechestru, ceea ce faci tu acum!
   - Suna la politie, răspunde el indiferent. Apoi iese pe ușa.