Embrace of Darkness

Capitolul 9

La două zile după ce am stat închisă în casă, izolată de lume și adâncită în gânduri întunecate, Kolya, a sosit în America pentru a ne cunoaște. Întâlnirea este aranjată la un restaurant exclusivist, renumit pentru atmosfera sa sofisticată și serviciile impecabile. Lumina difuză și decorul opulent contribuie la crearea unei ambianțe intime și luxoase, dar pentru mine, totul pare fals și sufocant.

Mă așez la masa rezervată, îmbrăcată într-o rochie neagră de mătase care îmi conturează perfect silueta, dar care pare să îmi strângă sufletul în chingile ei. Nu după mult timp îl observ intrând și înaintând spre mine.

Kolya Ivanov pășește în restaurant cu o siguranță rece și intimidantă, atrăgând privirile tuturor celor din jur. Înalt și impunător, cu o prezență care impune respect și teamă, trăsăturile sale dure și tăioase sunt accentuate de lumina difuză a restaurantului. Părul său negru, pieptănat impecabil pe spate, contrastează puternic cu ochii de un albastru rece, ce par să te pătrundă până în măduva oaselor. Poartă un costum negru, perfect croit, care îi subliniază corpul bine lucrat și postura rigidă, de soldat.

Kolya este esența Rusiei, dur și neclintit ca iernile siberiene, un bărbat crescut într-o lume în care doar cei mai puternici supraviețuiesc. Fața sa este marcată de o cicatrice adâncă pe obrazul drept, un semn al trecutului său turbulent și periculos. Vocea sa este joasă și guturală, fiecare cuvânt fiind rostit cu o gravitate care nu lasă loc de interpretări. Este un lider născut, obișnuit să comande și să fie ascultat fără ezitare, iar privirea sa rece și fixă este suficientă pentru a sublinia acest lucru.

— Zelmira, e o plăcere să te cunosc în sfârșit, spune el cu un zâmbet cald, în timp ce îmi prinde mâna într-un gest aparent afectuos.

— Sigur, răspund eu sec, trăgându-mi mâna înapoi și privindu-l cu ochi înghețați.

Pe parcursul cinei, discuțiile noastre sunt punctate de răspunsurile mele monosilabice și de atitudinea mea dezinteresată. El încearcă să inițieze conversații despre diverse subiecte, dar eu nu îi dau nicio șansă să pătrundă dincolo de zidul meu de gheață.

La un moment dat, el începe să vorbească despre familia lui, încercând să îmi capteze atenția.

— Mama mea a fost mereu stâlpul familiei, începe el, cu o nuanță de nostalgie în voce. A sacrificat atât de mult pentru noi, pentru mine. Relația noastră este extrem de profundă. Îmi amintesc cum, în copilărie, mă învăța să...

— Kolya, îl întrerup eu brusc, ridicând o sprânceană. După ce ne căsătorim, mama ta nu va mai fi prima persoană din viața ta. Îți vei întemeia propria familie, și asta trebuie să fie prioritatea ta.

Privirea lui se schimbă instantaneu. Zâmbetul dispare, înlocuit de o mască de furie controlată. Ochii lui albaștri devin tăioși, iar mâinile îi se strâng în pumni pe masă.

— Zelmira, mama mea va fi întotdeauna importantă pentru mine. Nu ai dreptul să-mi dictezi relațiile cu familia, răspunde el, încercând să-și mențină calmul.

— Nu încerc să-ți dictez nimic, Kolya, spun eu cu un ton glaciar. Doar îți explic cum vor sta lucrurile. Familia pe care o vom forma va trebui să fie pe primul loc.

Tensiunea crește între noi, iar atmosfera din restaurant pare să devină mai grea. Kolya își strânge buzele într-o linie subțire, clar enervat de atitudinea mea.

— Nu voi permite ca cineva să o desconsidere pe mama mea, spune el, vocea tremurând ușor de furie. Nici măcar tu, Zelmira.

— Vom vedea, Kolya, răspund eu sec, lăsând cuvintele să atârne în aer.