Embrace of Darkness

Capitolul 33

  Hael apare brusc în cadrul ușii, silueta lui masivă proiectându-se ca o umbră amenințătoare în încăperea mică și rece. În mână, pistolul încă fumegă de la ultimele focuri trase. Cei trei bărbați zac fără viață pe podea, iar un fior îmi străbate întreaga coloană când realizez că singurul motiv pentru care mai sunt aici neatinsă e că Hael a ajuns la timp.

Fără să piardă o clipă, se repede spre mine, împingând cu o brutalitate nepământească trupul inert al celui de deasupra mea, care cade la pământ cu un zgomot surd. Hael se lasă pe vine lângă mine și își mișcă privirea, parcă scanându-mi trupul, încercând să citească în ochii mei dacă sunt în regulă, dacă nu cumva suferința mea este mai profundă decât las să se vadă. Mâinile lui, de obicei ferme și sigure, sunt acum nesigure, căutând înfrigurate să mă atingă, să mă simtă întreagă, nevătămată.

Fără să rostească vreun cuvânt, își trage rapid tricoul de pe el, pielea sa strălucind în lumina slabă din încăpere alături de tatuajele lui întunecate. Îl așază delicat pe mine, acoperindu-mi trupul tremurând, ca și cum acest simplu gest ar putea să mă protejeze de tot ce e rău în lume. Tricoul lui, atât de mare pe trupul meu fragil, îmi cade până la genunchi, ca o rochie neîndemânatică. Îi aprob ușor gestul, și, pentru o clipă, pare că se liniștește. Dar doar pentru o clipă.

Furia din ochii lui, care părea să se mai domolească la vederea mea, se întoarce cu o intensitate devastatoare. Se lasă pradă acestei mânii oarbe, și, deși cei trei bărbați sunt deja morți, Hael nu se poate opri din a-și revărsa violența asupra lor. Pumnii lui coboară fără milă asupra cadavrelor, fiecare lovitură însoțită de un sunet înfiorător de carne și os zdrobit. Sângele lor, deja stins de viață, se împroașcă pe brațele lui Hael, transformându-l într-o imagine a furiei și disperării.

—Hael, șoptesc cu o voce stinsă, dar el nu mă aude.

Furia lui îl orbește complet, iar fiecare lovitură pare să fie dată cu și mai multă ură decât cea dinainte. Îl văd cum este distrus în fața mea, cum buza lui e sparge, arcada îi sângerează, cum nodurile degetelor îi sunt deja distruse de impactul repetat.

Mă ridic ușor, simțind durerea care îmi pulsează prin pelvis la fiecare mișcare. Mă apropii de el, încercând să-i ating umărul cu o blândețe care sper să-l facă să se oprească. Mâna mea tremură când atinge pielea lui caldă, acoperită de sânge. Știu că dacă nu sunt atentă, ar putea să mă lovească din greșeală, dar trebuie să încerc. Trebuie să-l aduc înapoi la mine.

—Hael, te rog... se aude numele lui printre suspinele mele, vocea înecată în lacrimi.

El se oprește brusc, ca și cum ar fi fost smuls dintr-un coșmar. Se întoarce spre mine, iar privirea lui se schimbă de la ură pură la o disperare tăcută. Mă privește pentru o secundă, doar o secundă, înainte de a se prăbuși în genunchi lângă mine.

—Ești bine? mă întreabă el, vocea lui tremurând de emoție.

Înainte să pot răspunde, mă prinde în brațe, trăgându-mă strâns lângă el, ca și cum ar încerca să mă absoarbă în trupul său, să mă protejeze de tot ce ar putea să-mi facă rău vreodată.

Îmi înconjor picioarele în jurul lui, sprijinindu-mă pe umerii săi puternici, deși durerea îmi pătrunde adânc în oase. Fiecare mișcare îmi reamintește de frigul și frica îndurate, dar nu contează. În brațele lui Hael, simt că sunt în siguranță.

Cu mine strâns lipită de el, Hael se ridică și, fără să rostească vreun cuvânt, pășește afară mergând pe coridoarele întunecată și pline de sânge, evitând cu ușurință cadavrele care ne blochează drumul. Capetele zdrobite și trupurile inerte sunt martori tăcuți ai furiei sale, dar el nu se oprește, nu se uită înapoi. Măcar pentru mine, trebuie să ajungă la capătul acestui iad.