Embrace of Darkness

Capitolul 43

Să fac cumpărături cu mama a fost, cândva, activitatea mea preferată. Înainte, ne plimbam ore întregi printre rafturi, râzând, probând haine scumpe și cheltuind banii tatei fără nicio remușcare. Împărțeam acea pasiune pentru modă, acea mică fantezie de a ne răsfăța într-o lume superficială, unde banii și hainele păreau să rezolve orice. Dar acum, totul e diferit. Acum cheltui banii soțului meu. Gândul ăsta îmi provoacă o senzație ciudată în stomac.
Nu pot să o descriu exact, poate e doar supărare. Sau poate e ceva mai mult, un gol lăuntric pe care nu-l pot umple cu nimic, nici măcar cu pantofi scumpi sau genți de designer.

  Caius e aici, umbră mereu prezentă, de parcă nu aș putea să fac nici cel mai mic pas fără ca el să mă urmărească. E clar că nu e încântat de situație, dar știe că trebuie să rămână vigilent. Hael e plecat și încă nu a dat niciun semn de viață, chiar dacă a trecut o zi întreagă. Îl simt departe, iar absența lui atârnă greu, un nor întunecat deasupra capului meu. În locul lui, Caius îmi urmărește fiecare mișcare, iar Zayn... Zayn s-a întors în America. După incidentul de la depozit, Hael nu mai are încredere totală în el să mă lase pe mâinile lui. În mintea lui protectivă, crede că numai Caius e potrivit să-mi păzească spatele acum. E iritant, dar știu că nu am de ales.

  Părăsim magazinul, iar agitația din jur mă copleșește pentru o secundă. O femeie, cu părul prins în coc și haine mult prea elegante pentru locul unde ne aflăm, mult prea grăbită și neglijentă, se lovește violent de mine. Simt cum durerea se propagă instantaneu prin corpul meu, și un val de disconfort îmi răsună în piept. Mă dezechilibrez pentru moment, dar îmi revin rapid.

  — Auuu, sâsâi de durere, mâna mea sprijinindu-se involuntar de sâni. Îmi vine să țip după ea, iar vocea îmi scapă înainte să îmi dau seama. Uită-te pe unde mergi!

  Femeia își flutură mâna nepăsătoare, semn că se grăbește, și dispare în mulțimea din jur. Îmi vine să o urmez, să-i cer socoteală, dar Caius deja face un pas înainte, gata să intervină. Îl opresc imediat, ridicând mâna.

  — Las-o. Nu putem verifica fiecare persoană care se lovește de mine. Nu toți sunt dușmani, spun cu o voce fermă, dar încărcată de un disconfort subtil.

  El mă privește cu o neîncredere vizibilă, dar în cele din urmă cedează și își revine la poziția de umbră tăcută. Îl simt încă încordat, mereu pregătit să sară în apărarea mea, dar știu că nu e cazul acum. Îmi întorc privirea către mama, care, așa cum face întotdeauna, simte imediat când ceva nu e în regulă. Mă privește cu blândețe și își așază mâna pe spatele meu, mângâindu-mă ușor.

  — Ești bine, draga mea? întreabă ea cu vocea ei caldă, mereu prezentă, de parcă lumea s-ar putea prăbuși, dar ea ar rămâne acolo, la fel de calmă.

  Îmi încleștez maxilarul, încercând să ignor durerea care pulsează în sânii mei, și îi răspund cât pot de repede, să nu atrag atenția lui Caius. Mă apropii de urechea ei pentru a fii sigură ca nimeni nu mai aude ceea ce îi voi spune.

  — Da, sunt bine. Doar... mă dor sânii, îi șoptesc cu voce joasă. Mă simt stânjenită să îi spun asta aici.

  Mama își ridică sprâncenele într-un gest discret de înțelegere.

  — Probabil îți va veni menstruația. Știi că te dor întotdeauna înainte, îmi spune cu un zâmbet liniștitor. E obișnuită cu aceste discuții intime între noi, dar știe și cât de important e să le păstrăm private.

  Aprob din cap, absentă, dar gândurile îmi sunt departe. Durerea în piept e sâcâitoare, dar mintea mea e ocupată de ceva mult mai greu de suportat: gândul că Hael nu e aici. Și că nu am niciun control asupra a ceea ce se întâmplă în viața mea acum. Ne continuăm drumul spre mașină, pășind mecanic, pierdute în propriile noastre gânduri. Aș vrea să mă simt mai bine, dar fiecare pas mă destabilizează. Sânii mă dor din ce în ce mai tare, iar neliniștea din stomac crește, umplându-mi pieptul de o tensiune pe care nu o pot alunga.