Embrace of Darkness

Capitolul 20

Când Hael a intrat pe balcon, tensiunea din aer s-a intensificat. Știu că a venit să se confrunte cu mine, dar nu dau înapoi. Mă așez încet pe scaunul de la terasă, purtând doar un halat de satin roșu care abia îmi acoperă pielea, lăsând să se vadă colțurile lenjeriei intime de dedesubt. Materialul fin se lipește de trupul meu, urmând fiecare curbură, în timp ce îmi deschid ușor picioarele, așezându-mă ca o felină care își așteaptă prada.

  Acesta mă privește cu o furie care ar putea mistui tot ce atinge. Se apropie ca un tigru, pașii lui siguri și încărcați de o energie întunecată. Fără a spune un cuvânt, își lasă mâinile să cadă grele pe cotierele scaunului, blocându-mi orice cale de scăpare. Este atât de aproape încât îi simt respirația caldă pe pielea mea. Dar nu mă sperii. Îl privesc drept în ochi, rece și dură, fără niciun semn de slăbiciune.

—Tu ai ales războiul, Hael, îi șoptesc cu o voce de gheață, dar ochii mei ard cu o intensitate amenințătoare, eu îl voi termina!

Zâmbetul lui este unul strâns, lipsit de căldură, iar mâinile lui se strâng pe cotiere, de parcă ar vrea să le zdrobească sub forța furiei care îi fierbe în vene. Se apleacă mai aproape, buzele lui aproape atingându-mi urechea, și vocea lui devine un murmur periculos, încărcat de promisiuni întunecate.

—Tu nu știi ce ai declanșat, șuieră el, atingându-mi cu buzele lobul urechii, de parcă ar vrea să-mi transmită cu fiecare cuvânt că nu are de gând să cedeze. Crezi că poți juca acest joc murdar și să ieși învingătoare? Eu sunt cel care controlează războiul, eu sunt cel care scrie regulile.

Mâna lui alunecă încet pe gâtul meu, degetele lui lungi apucându-mi ferm pielea, dar fără să strângă, doar pentru a-mi aminti cine deține puterea. Îl privesc în continuare, inima mea bătând tot mai tare, dar nu din teamă, ci dintr-o furie care îmi dă putere. Îl sfidez cu privirea, simțindu-i răsuflarea fierbinte care îmi pătrunde adânc în suflet, otrăvindu-mi fiecare gând.

—Poți să încerci să mă înfrângi, Hael, dar fiecare lovitură pe care o dai mă face mai puternică, răspund eu, vocea mea fiind o combinație mortală de oțel și venin. Nu mă voi opri până nu vei regreta fiecare moment în care ai crezut că mă poți controla.

Hael își apropie chipul de al meu, pieptul lui atingându-l pe al meu prin materialul subțire al halatului, aproape că îl pot simți cum se mișcă la fiecare respirație. Este atât de aproape încât simt că ar putea să mă devoreze, dar nu îi dau satisfacția de a mă vedea cedând.

—Îți place să crezi că ești puternică, spune el cu un zâmbet disprețuitor, dar puterea ta nu înseamnă nimic în fața mea. Și până la finalul acestui joc, vei învăța că nu există scăpare pentru tine.

Îmi strânge gâtul cu puțină mai multă forță, nu cât să doară, dar suficient cât să simt controlul absolut pe care încearcă să-l exercite. Dar în ochii mei vede doar provocarea, nu teamă, iar asta îl face să strângă din dinți, furia lui crescând tot mai mult.

—Acest război nu va avea un câștigător, Hael, șoptesc eu, apropiindu-mi buzele de ale lui, suficient cât să simt gustul periculos al furiei lui. Va avea doar supraviețuitori. Iar eu intenționez să fiu unul dintre ei.

Într-o mișcare bruscă și plină de furie, mă eliberează din strânsoare și se îndepărtează câțiva pași, privindu-mă cu o ură care ar putea să consume totul în jur. Eu rămân pe scaun, la fel de impasibilă, fiecare mușchi al meu fiind o declarație de sfidare. Știu că urmează să plătesc pentru asta, dar refuz să mă arăt vulnerabilă. Războiul a început, iar eu sunt pregătită pentru orice va veni.

Hael își îndreaptă privirea de la mine către mâinile mele, observând sângele care încă se prelinge de pe ele. Fața lui se întunecă, iar furia pare să se transforme într-o altă emoție, una neașteptată și profundă. În loc să continue cu amenințările, își schimbe brusc comportamentul. Își îndreaptă pașii spre mine cu o determinare tăcută și, fără niciun cuvânt, îmi apucă mâinile.