Embrace of Darkness

Capitolul 37

Dimineața mă trezesc singură în patul opulent, lenjeria fină mângâindu-mi pielea ca o adiere ușoară. Camera este cufundată într-o liniște deplină, o tăcere apăsătoare ce contrastează cu noaptea tumultuoasă pe care am împărțit-o cu Hael. Întind mâna spre locul gol de lângă mine, dar nu găsesc decât perna răcită de lipsa lui. În schimb, pe noptieră, mă așteaptă un bilet.

  Îl deschid încet, de parcă fiecare mișcare ar putea schimba cuvintele scrise acolo.

  „Am de rezolvat câteva treburi. Ne vedem mai târziu. H."

  Cu o clipire, las biletul să cadă din mâini, privind în gol pentru câteva secunde, încercând să îmi adun gândurile.

  Mă ridic încet din pat, simțind parcă greutatea absenței lui pe umeri. Pășesc desculță pe podeaua rece, lăsând liniștea să mă învăluie în timp ce mă îndrept spre baie. Apa caldă a dușului mă relaxează, curgându-mi pe piele și spălând rămășițele nopții trecute. Mă las să stau sub jetul de apă pentru câteva minute, lăsând gândurile să se dizolve odată cu aburii care se ridică în jurul meu.

  Când în sfârșit ies din baie, mă simt oarecum reîncărcată, dar în același timp, golită de energie. Îmi șterg părul umed cu un prosop, privindu-mă în oglindă pentru un moment lung, ca și cum aș căuta ceva în propriile-mi reflexii, ceva ce nu pot să identific clar.

  Merg spre telefonul din cameră și sun pentru a comanda micul dejun. Vocea calmă de la capătul firului îmi confirmă că totul va fi adus în câteva minute, iar eu îmi trag un halat subțire pe mine, legându-l strâns în jurul taliei.

  Când micul dejun ajunge, îl duc pe terasă, lăsând briza dimineții să îmi mângâie fața. Mă așez la masă și savurez cafeaua fierbinte, gustul ei amar contrabalansând dulceața mâncării. Aprind o țigară, trăgând adânc în piept fumul, lăsându-l să mă liniștească. Privesc de la înălțimea balconului, orașul din jurul meu părând atât de mic și de nesemnificativ. E un moment de liniște în care încerc să mă deconectez de toate, dar ceva în aer mă face să mă simt neliniștită, ca și cum o furtună s-ar apropia.

  Dintr-o dată, liniștea este spartă de un sunet puternic, o voce ridicată care răsună de pe hol. Îmi încordez auzul și îmi dau seama că este vocea Adaniei. Mă ridic imediat, lăsând cafeaua și țigara uitate pe masă, și ies în grabă pe hol.

  Adania pare disperată, fața ei palidă este brăzdată de o frică evidentă, iar ochii îi sunt larg deschiși, căutând ajutor. Se uită în jur haotic, încercând să articuleze ceva, dar cuvintele i se pierd în gâtlej.

  —Ce s-a întâmplat? o întreb, vocea mea calmă contrastând cu panica ei evidentă.

  Adania încearcă să îmi răspundă, dar tot ce reușește sunt câteva cuvinte incoerente, sufocate de disperare. Mă ia brusc de mână, trăgându-mă după ea. Nu o ia pe lift, ceea ce mă surprinde, iar în schimb, mă conduce spre scări. Coborâm în grabă, picioarele noastre lovindu-se de treptele de marmură cu un ritm alert, ecoul pașilor noștri răsunând în toată clădirea.

  Coborâm în spirală, până ce ajungem la parter. Inima îmi bate cu putere, un sentiment de neliniște crescând în mine cu fiecare pas. Adania se oprește brusc, iar eu mă opresc la rândul meu, urmărind-o cu privirea. Ceea ce văd în fața mea mă uimește și mă înspăimântă în același timp.

  În holul mare al hotelului, scena care se desfășoară în fața ochilor mei este una de coșmar. Corpurile zac nemișcate pe podeaua de marmură, într-o tăcere macabră. Sângele se întinde într-o mare roșie, murdărind albul imaculat al pardoselii, ca un semn al ororii care s-a desfășurat aici. Pata de sânge se răspândește haotic, desenând contururi sinistre în jurul celor căzuți. Într-un colț al încăperii, un grup de bărbați se adună, tremurând, înghesuiți unul în altul, cu fețele palide și privirile disperate, ca niște animale hăituite. În ochii lor se citește frica pură, o frică ce paralizează orice gând de scăpare, într-o lume care și-a pierdut orice urmă de siguranță.