Embrace of Darkness

Capitolul 32

  Mi-am dat seama că nu pot permite ca Hael să-l omoare pe Matteo. Deși tot ce mi-a făcut a fost rău, iar urmele durerii lăsate de el ardeau adânc în sufletul meu, nu pot să uit că, într-un fel, este totuși parte din familia mea—chiar dacă doar un verișor. În aceste clipe, fiecare secundă conta. Hael este orb de furie, iar Matteo, în disperarea lui, nu ar fi cedat fără luptă. Trebuia să găsesc o soluție. Rapid.

Mintea mea a început să proceseze tot ce mă învățase Hael. Îmi amintisem lecțiile lui, acele antrenamente dure, pregătindu-mă pentru orice situație critică, pentru situații ca aceasta. Cu o mișcare precisă și rapidă, fără să mai ezit, mi-am balansat capul și l-am lovit cu toată forța în nas pe Matteo. Un zgomot înfundat, un amestec de carne și os, s-a auzit clar în încăpere. Matteo a șuierat de durere și reflexiv, m-a aruncat la pământ. Am căzut pe beton, genunchii mei făcând din nou contact dureros cu suprafața rece. Durerea îmi pulsa în corp, dar nu am avut timp să o procesez.

Înainte să-mi pot reveni, Hael a intervenit. Mai rapid decât aș fi crezut ca e posibil, el l-a prins pe Matteo de guler, trăgându-l cu o forță brutală, de parcă ar fi fost doar o păpușă de cârpă. Hael nu mai este omul pe care-l știu, este un demon cu chip de om, posedat de furie și dorința de a-l distruge pe cel care îndrăznise să mă rănească.
Fiecare lovitură pe care o aplica era o explozie de ură, iar sunetul pumnilor săi lovind carnea și osul lui Matteo era înfricoșător. Fiecare lovitură părea că sparge aerul, răsunând în depozit ca un ecou al unui război personal între viață și moarte.

Lacrimile au început să îmi curgă pe față, dar nu sunt sigură dacă de durere sau de groază. Am încercat să-l opresc, să-l strig, dar Hael este orbit de furie, surd la orice altceva decât dorința lui de a-l vedea pe Matteo distrus.

—Hael, te rog, oprește-te! am țipat, dar vocea mea s-a pierdut în tumultul furiei sale.

—Nu-l omorî, Hael! Nu-l omorî! am continuat, dar el nu voia să mă audă. Am încercat să mă apropii, dar degeaba. Zayn și-a făcut datoria de a mă ține departe.

—E orbit de furie! Mi-a șoptit Zayn, dar știu și eu asta, văd!

Fiecare cuvânt pe care îl rosteam părea să-l înfurie și mai tare. Îl văd cum se transformă, cum fiecare lovitură îl împingea mai departe în abisul său personal. Matteo gemea, sângera, dar încă se zbate, prins între viață și moarte. Fiecare pumn lovește cu o intensitate aproape inumană, iar sunetul oaselor zdrobindu-se sub forța loviturilor sale răsună în încăpere, ca un ecou al unei răzbunări care pare să nu se mai termine. Matteo este deja aproape inconștient, sângele curgându-i șiroaie pe fața arsă, dar Hael nu pare să fie în stare să se oprească. Ochii lui sunt plini de o ură feroce, o determinare de a-l distruge pe bărbatul care îndrăznise să îmi facă rău.

Apoi, vocea lui Hael răsună, tăioasă și plină de furie, dar de data asta nu este îndreptată spre Matteo, ci spre Zayn.

—Ia-o de aici! Dispari cu ea! a urlat Hael, fără să-și slăbească niciun moment strânsoarea asupra lui Matteo. Este un ordin, nu o cerere, și Zayn nu a îndrăznit să-i ignore comanda.

M-am opus, am încercat să mă agăț de pământ, dar Zayn m-a prins cu brațele lui puternice, ridicându-mă fără efort. Brațele lui m-au înconjurat, iar eu m-am zbătut, dar este inutil. El este mult mai puternic.

—Lasă-mă! Hael, nu-l omorî! Te rog, ascultă-mă! am strigat, dar Hael nici măcar nu s-a întors să mă privească. E atât de cufundat în furia lui, încât nu mai vede și nu mai aude nimic.

Zayn a făcut un pas înainte lăsându-mă în spatele lui, privirea lui fermă întâlnindu-se cu a lui Hael. Este o confruntare tăcută, dar încărcată de tensiune, de un fel de loialitate neclintită, dar și de o dorință. Am sperat totuși ca va încerca să-l oprească.