Embrace of Darkness

Capitolul 46

  Ajungem în dormitor într-o liniște plăcută, după toate urările de felicitare și emoțiile care încă plutesc în aer. Sunt atât de obosită, dar, în același timp, simt o pace pe care nu am mai simțit-o de mult. Totul e bine acum. Hael este fericit, iar eu mă simt mai ușoară, de parcă toată tensiunea din ultimele zile s-a evaporat. Nu mai am griji ascunse, nu mai am nimic de mărturisit. Suntem doar noi doi și, într-un mod nou, și micuțul nostru.

Mă grăbesc să mă schimb. Aleg o rochie de noapte din mătase, subțire și moale, perfectă pentru starea de epuizare în care mă aflu. Alunecă pe pielea mea obosită ca o a doua piele, ușoară și reconfortantă. Dar, înainte să pot savura senzația materialului, simt mâinile lui Hael care îmi prind talia din spate, de parcă ar vrea să mă aducă mai aproape. Degetele lui apasă ușor, trimițând un fior cald pe șira spinării.

—Chiar o să mă fierbi nouă luni? mă întreabă el, vocea lui joasă, aproape jucăușă, dar cu o urmă de seriozitate ascunsă undeva în spatele întrebării.

Știe că totul s-a schimbat acum și, la fel ca mine, și el simte greutatea acestui nou început.

Mă întorc cu fața la el, un zâmbet îmi înflorește pe buze, dar nu-i răspund imediat. E genul de întrebare care mă face să vreau să râd și, în același timp, să mă pierd în privirea lui. Rad încet, dar las întrebarea lui în aer, neavând un răspuns clar.

—Nu știu... Poate, îi spun provocator, încercând să îmi ascund zâmbetul.

Dar adevărul e că nici eu nu știu cum vom reuși să ne abținem. Simpla lui prezență îmi face inima să bată mai repede, chiar și acum, când sunt epuizată. Prima dată însă, vreau să vorbesc cu Ekaterina, să mă asigur că totul este în regulă. Dar simțurile mele sunt deja copleșite de căldura lui.

El zâmbește în modul său caracteristic, un zâmbet care îmi spune că înțelege exact la ce mă gândesc, dar nu insistă. În schimb, își lasă degetele să călătorească încet pe șoldurile mele, desenând linii pe mătasea fină a rochiei, până ajung să mă cuprindă complet. Îl simt cum mă trage ușor către el, pieptul lui ferm lipindu-se de sânii mei. Hael rămâne în boxeri, iar senzația pielii lui fierbinți aproape mă face să uit de orice oboseală.

—Nu cred că o să rezist atât de mult fără tine... îi șoptesc sincer, aproape pierdută în atingerea lui, cuvintele parcă abia ieșind de pe buze.

Râsul lui profund îmi vibrează în ureche, iar mâinile lui coboară spre burtica mea. Simt fiecare mișcare de parcă ar fi o promisiune nerostită. El știe exact cum să îmi atingă fiecare coardă a sufletului, cum să mă facă să tremur doar prin simpla lui prezență. Într-un gest plin de afecțiune, își așează fruntea pe umărul meu, inspirând adânc.

—Ești perfectă așa... îmi spune el încet, vocea lui joasă și gravă răsunând ca o vrajă care îmi calmează fiecare gând agitat. Nu știu cum, dar mă faci să mă simt complet.

Vorbele lui, deși spuse cu aceeași siguranță tipică, au o profunzime care mă lovește direct în inimă. În momentul acesta, suntem doar noi trei. Eu, Hael, și micul nostru viitor.

Îmi ridic capul ușor, privindu-l. Ochii lui sunt atât de plini de afecțiune, o afecțiune pe care rar o arată altora, dar pe care mi-o oferă mie fără rezerve. Mă pierd în acei ochi, fiecare clipă lângă el aducându-mi o pace pe care nu am mai cunoscut-o.

Îmi ridic mâna și îi mângâi fața, trasând conturul maxilarului său ascuțit cu degetele mele. El se apleacă puțin, lăsându-mă să îi simt respirația caldă pe piele, apoi, în mod neașteptat, îmi prinde mâna și o duce la buze. O sărută încet, un gest atât de intim încât simt cum inima începe să îmi bată și mai tare.