Embrace of Darkness

Capitolul 8

  Dimineața începe cu o rutină precisă, ritualică. Sunetul alarmelor automate trezește casa din somn. Cu pași lenți, dar hotărâți, mă ridic din patul meu cu baldachin și mă îndrept spre baie. Îmi privesc reflexia în oglindă, ochii obosiți ascunzând secrete și umbre. Spălatul pe față cu apă rece îmi aduce un strop de claritate, continuând cu un duș lung și relaxant ca mai apoi să pornesc spre bucătărie.

  Deschid frigiderul și iau o sticlă de apă plată. Beau din ea încet, simțind fiecare înghițitură cum mă trezește din toropeala nopții. Pregătesc rapid un smoothie verde, amestecând spanac, banane și migdale, urmând să mă îmbrac într-o rochie elegantă, neagră, potrivită pentru ziua de astăzi care se anunță călduroasă după soarele strălucitor.

  Înainte să plec, o chem pe Sofia, menajera.

  — Sofia, ascunde te rog scrumiera de pe balcon. Ai grijă să fie totul curat când mă întorc, îi spun, lăsându-i instrucțiunile clare.

  — Desigur, signorina, răspunde ea prompt, cu obișnuita ei eficiență.

  Ieșind din apartament, mă îndrept spre mașină și pornesc motorul. Muzica lentă și sumbră îmi umple urechile în timp ce conduc spre locația shootingului. Odată ajunsă, mă arunc în muncă, încercând să-mi uit gândurile întunecate și mă cufund în ceea ce ador să fac în fiecare oră din zi și din noapte.

  După shooting, decid să mă întâlnesc cu fetele la cafeneaua noastră preferată. Îmi iau un cappuccino,pe care îl ador și nu știu dacă v-am mai spus dar fără cofeină nu pot trăi și cum azi dimineață am decis să fiu fresh, am lăsat cafeaua pentru mai târziu. Ne așezăm la o masă retrasă, iar neliniștea se citește pe fața mea căci mă iau rapid la întrebări.

  — Ce s-a întâmplat? Natalia este prima care conștientizează, și nici nu m-aș fi așteptat să fie altfel, având în vedere relația noastră strânsă. Ne cunoaștem din priviri, fără a fi nevoie de cuvinte.

  — Părinții mei... sunt aici, șoptesc eu, privind lung spre spuma cafelei, gândurile mele amestecându-se cu mirosul amar.

  — De ce? Natalia îmi cuprinde mâna, forțându-mă să-mi ridic privirea spre ea, căutând răspunsuri în ochii mei.

  — Nu știu, dar mă neliniștește teribil! Confirm, și privirile Almei și ale lui Beatrice par să fie îngrijorate, în timp ce Natalia se încruntă, încercând să deslușească adevărul de sub această mască.

  — A fost atât de neașteptat și ciudat, continui eu, cu vocea tremurândă. Parcă plutește ceva în aer, ceva ce nu pot identifica.

  — Poate sunt doar îngrijorați pentru tine, sugerează Alma, sorbind din ceaiul ei. Mai ales după ultimul incident, adaugă ea, cu o umbră de îndoială în ochi.

  — Poate, dar ceva nu e în regulă, insist eu, simțind cum neliniștea îmi crește în piept, ca un vârtej care mă trage în adâncuri.

  — Hai să schimbăm subiectul în ceva mai distractiv. Cum ar fi ultima mea peripeție, Beatrice este cea care atrage atenția asupra ei, încercând să lumineze atmosfera întunecată.

  — Ce ai făcut din nou? întreabă Alma, cu amuzamentul pe buze, încercând să alunge tensiunea.

  — Am fost nevoită să alimentez mașina și n-am știut cu ce funcționează, sau cum se spune. Și... nici acum nu știu ce am pus și ce trebuia să pun, însă am pus din cealaltă, iar mașina s-a decis să mă părăsească în mijlocul unei intersecții, povestește Beatrice, cu o autoironie amară.

  Își acoperă fața cu mâinile de rușine, iar râsetele noastre atrag din nou atenția în cafenea. Suntem mereu gălăgioase și ni s-a spus des, dar Beatrice este cu adevărat nebună.