Embrace of Darkness

Capitolul 30

  Hael

  Săptămânile au zburat într-o clipită, fiecare zi fiind o parte esențială a pregătirii ei pentru momentul acesta. Am observat-o atent în tot acest timp, analizând fiecare reacție, fiecare mișcare, modelându-i mintea și spiritul pentru ceea ce avea să vină. E inteligentă, puternică, dar și vulnerabilă, iar asta o face perfectă pentru lumea mea. Am așteptat cu răbdare ca toate piesele să se alinieze, și acum, în sfârșit, a venit momentul să îi fac cunoștință cu adevărata mea lume. Lume complet diferită de a ei.

Stăm acum în fața depozitelor, un complex de clădiri lipsite de orice farmec, situate la marginea orașului. Zidurile lor sunt scorojite, ferestrele sunt murdare și crăpate, iar aerul din jur miroase a umezeală, fier și rugină. Nu pare a fi nimic special la prima vedere, doar niște vechituri pe cale să se prăbușească. Dar adevărul este că sub această fațadă deplorabilă se ascunde inima întunecată a operațiunilor mele, locul unde se scriu destine și se desfac vieți.

O privesc atent în timp ce ne apropiem de intrare. Mă întreb ce gândește acum, dacă simte măcar o frântură din ceea ce urmează. Am pregătit-o cât de bine am putut, dar realitatea e întotdeauna mai dură decât orice cuvânt rostit. Știu că este puternică, dar sunt conștient și de faptul că am împins-o până la limitele ei, încercând să-i temperez slăbiciunile, să-i transform vulnerabilitățile în arme.

Oamenii mei sunt deja la locurile lor. Le-am dat instrucțiuni clare despre cum să se comporte, despre ce să aștepte și, mai ales, despre faptul că trebuie să o trateze cu respect. Nu este doar o străină ce pășește în teritoriul nostru, este soția mea, iar asta înseamnă că trebuie să fie acceptată de toți. Dar știu cât de greu poate fi acest lucru pentru unii dintre ei.

Pe măsură ce intrăm, privirile tuturor se îndreaptă spre ea. Le citesc pe fețe curiozitatea, neîncrederea, poate chiar și o undă de dezgust. Este o străină pentru ei, cineva din afara acestui univers întunecat pe care l-am construit cu migală și sânge. Dar odată ce mă văd în spatele ei, atitudinea lor se schimbă. Își pleacă privirile, o respectă nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce reprezintă acum pentru mine.

Ne îndreptăm spre biroul meu, o încăpere nu foarte spațioasă, dar dotată cu tot ce este necesar pentru a conduce operațiunile.

  Pereții sunt acoperiți de hărți și planuri, iar biroul, deși masiv și din lemn închis la culoare, este aproape lipsit de dezordine. Caius și Zayn ne urmează în tăcere, alături de mine, ca o prezență constantă și necesară. Știu că acești doi bărbați îmi sunt indispensabili, dar și că trebuie să fie mereu aproape atunci când lucrurile pot deveni volatile.

O așez pe ea în fața biroului și mă uit direct în ochii ei. Văd o tensiune abia mascată, un fir de teamă amestecată cu adrenalină, iar asta îmi spune că încă nu este complet pregătită. Dar va fi. Cu timpul, va învăța că lumea asta nu lasă loc de greșeli și că slăbiciunea este un lux pe care nu ni-l putem permite.

—O să fii bine, îi spun, tonul meu ferm, dar cu o notă de căldură controlată. Aici nu e vorba doar despre supraviețuire, e despre dominare. Tu vei fi cea care va prelua o parte din operațiuni, și va trebui să o faci fără ezitare.

O privesc în ochii aceia albaștri precum marea, caut reacții, semne de înțelegere. Îi văd neliniștea, dar o văd și cum se luptă să o ascundă.  Asta îmi place la ea. Îmi place că nu se dă bătută, chiar și când este împinsă la limite. Îi arăt pe hărțile din fața noastră rutele pe care le folosim pentru transportul ilegal de arme, explicându-i fiecare detaliu cu răbdare. Trebuie să știe totul, fiecare colț de umbră, fiecare punct de contact. Fiecare pas greșit poate însemna o catastrofă, iar eu nu permit asta.