Embrace of Darkness

Capitolul 18

Timpul a trecut într-un mod ciudat, ca și cum ar fi fost distorsionat. Nu-mi pot da seama câte ore au trecut, dar mă simt de parcă am fost aici o veșnicie, prinsă între cei doi bărbați care mi-au trădat încrederea. Stau pe jos, pe iarba udă, simțind umezeala pătrunzându-mi prin haine și făcându-mi pielea să se zgribulească. Pistolul lui Matteo este încă lipit de tâmpla mea, rece și amenințător, iar speranța că totul se va termina rapid este singurul lucru care mă mai ține în viață.

  Nu mai suport atâtea minciuni, trădări și jocuri mișelești. Hael stă tăcut, într-o tăcere grea și apăsătoare, de când mi-a mărturisit adevărul. Nu a scos niciun cuvânt și nici măcar nu m-a privit. Nu a încercat să ne scape pe amândoi din această situație disperată. Așteaptă ca totul să se termine, ca viața mea să fie luată, ceea ce îmi dovedește încă o dată că totul a fost un plan care i-a reușit.

  Privirea lui Matteo este plină de ură și hotărâre. Se mișcă încet, calculat, asigurându-se că nu am nicio șansă să scap. Întunericul nopții este dens, iar singurele sunete sunt cele ale naturii care continuă indiferent de drama care se desfășoară în fața ei.

Din nou sunt la mila bărbaților!

  Inima îmi bate haotic, fiecare bătaie fiind o explozie de frică și dezgust. Mă simt trădată, nu doar de Hael, ci și de propriile mele sentimente, de naivitatea mea. Am crezut în iubirea lui, în protecția pe care mi-o oferea, dar acum totul mi se dezvăluie ca o iluzie crudă.

  Îmi simt corpul tremurând, dar încerc să mă mențin puternică. Nu vreau să-i dau satisfacția de a vedea cât de înfricoșată sunt. În ochii lui Hael nu găsesc decât un gol imens. Faptul că nu face nimic pentru a ne salva arată clar că, pentru el, planul a funcționat perfect. Sunt soția lui, iar el va veni cu mine peste tot de acum, posedând tot ce înseamnă putere și control. Nu avea destulă putere. Acum înțeleg ca a vrut să conducă ambele continente rămânând în istoria Cosei Nostra! Eu eram doar piesa care îi putea oferi toate astea.

  Mă simt captivă în această scenă sumbră și fără ieșire. Întunericul ne înconjoară, iar frigul nopții îmi pătrunde adânc în oase. Fiecare minut care trece este o tortură, o agonie care pare să nu se mai sfârșească. Mintea îmi fuge în toate direcțiile, căutând o soluție, un mod de a scăpa, dar totul pare imposibil.

  Încerc să mă agăț de ultima fărâmă de speranță, dar este greu când simți că totul și toți te-au trădat. În ochii lui Matteo văd clar intenția lui finală. În ochii lui Hael văd doar indiferență și un calcul rece. Știu că nu pot conta pe nimeni în afară de mine, și că, dacă va fi să mor aici, voi face tot posibilul să o fac cu demnitate.

  Nimic nu mai contează acum, decât să termin cu această suferință. Îmi strâng ultimele puteri și îmi jur în sinea mea că nu voi mai fi niciodată atât de naivă, că, dacă voi scăpa din acest coșmar, nu voi mai lăsa niciodată pe nimeni să-mi dicteze viața. Dar acum, tot ce pot face este să aștept, să îndur și să sper că sfârșitul va veni repede.

  —Matteo, te rog, termină odată! Apasă pe trăgaci și pune capăt acestui coșmar! Vocea mea este frântă, aproape de neînțeles din cauza disperării.

  Lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji, amestecându-se cu frigul nopții. Simt cum inima îmi bate haotic, iar aerul devine tot mai greu de respirat.

  Dar în loc de compasiune, Matteo își aruncă capul pe spate și râde. Un râs colorat cu cruzime și satisfacție sadică. Este un sunet care îmi îngheață sângele în vene și îmi răscolește cele mai adânci temeri.

  —O, draga mea, jocul abia a început, spune el cu o voce joasă și întunecată, plină de răutate. Ochii lui strălucesc în întuneric, reflectând o lumină sinistră, de parcă și-ar hrăni cruzimea din disperarea mea.