Embrace of Darkness

Capitolul 12

  Zorii dimineții își fac simțită prezența în salonul familiei datorită geamurile mari din sticlă. Nu am reușit să pun geană pe geană nici măcar o secundă, chiar dacă mi-am dorit enorm. Am sperat însă până în ultima clipă ca totul se va sfârși.

  Dar nu. Diavolul are 10 vieții. Când credeam ca totul se va sfârși iar viața mea o va lua de la capăt, doctorul a găsit soluția pentru starea lui Kolya. Nu a dat detalii însă sunt sigură ca știe ca a fost otrăvit. La naiba cu norocul meu!

  Așa ca viitorul meu soț s-a pus pe picioare mai repede decât m-am așteptat. În nici câteva ore a deschis ochii, însă nu a reușit să vorbească. Doamne fă cumva să rămână mut!

  —Domnișoara Zelmira, vă așteaptă domnul Kolya! Doctorul ma anunța pasiv iar inima începe să îmi bată cu putere în piept. Aici îmi este sfârșitul!

  —Nu ar fi mai potrivit să meargă părinții lui? Întreb privind cu atenție spre figura mamei sale devastate.

  —Domnul a avut ordine stricte. Vă vrea doar pe dumneavoastră! Medicul anunță clar ca nu am nicio șansă să mai scap de viitorul meu distrus tot de mine.

—Desigur, îi zâmbesc timid urmându-l până în camera unde Kolya este îngrijit.

Dormitorul este slab luminat dar trupul masiv al logodnicului meu se observa de cum am intrat. O perfuzie îi înțeapă încheietura mâinii în timp ce ochii îi sunt plini de vinișoare roșii, mult prea roșii.

—Vino, spune acesta greu tușind mai apoi, iar pași mei nesiguri se apropie de patul unde este așezat.

—De ce are ochii atât de roșii? Întreb medicul vrând parcă să rămână cu noi. Mi-e groază de ce aș putea păți râmând singură cu cel căruia am vrut să îi iau viața.

—Este o reacție adversă. Își vor reveni în câteva zile. Aprob iar acesta fără a mai aștepta un moment părăsește camera lăsându-ne împreună.

  —Ce mi-ai făcut, Zelmira? vocea lui tremură de furie reținută.

  —Nu am făcut nimic, răspund rapid, dar tremurul din vocea mea îl face să-și încleșteze maxilarul și mai tare.

  Brusc, mâna lui se prinde de gâtul meu, trăgându-mă aproape de fața lui. Simt strânsoarea puternică, iar respirația mi se taie instantaneu. Ochii lui sunt plini de o ură animalică, iar vocea lui se transformă într-un șuierat amenințător.

—Nu mă minți, Zelmira, spune el, în timp ce degetele lui îmi strâng gâtul și mai tare. Știu ca am fost otrăvit! Crezi că nu știu ce ai încercat să faci?

  Încerc să înghit, dar strânsoarea lui face asta imposibil. Îmi simt pulsul bubuind în urechi, iar vederea mi se încețoșește.

  —Kolya, te rog... nu...  El râde, un sunet dur, scurt și lipsit de umor.

  —Crezi că poți scăpa de mine așa ușor? Nunta va avea loc în două zile, fie că vrei, fie că nu. Și te asigur că vei plăti pentru asta.

  Îmi eliberează gâtul brusc, iar eu cad pe podea, gâfâind după aer. Înainte să-mi pot recăpăta suflul, începe să mă lovească cu o forță brutală. Primul pumn mă lovește în stomac, iar durerea îmi taie respirația. Mă zvârcolesc pe parchetul din lemn, încercând să mă protejez, dar el nu se oprește.

  —Trebuie să înveți să mă respecți, Zelmira. Trebuie să înveți să-ți respecți viitorul soț și această familie, scuipă el printre dinți, în timp ce continuă să mă lovească.

  Loviturile lui sunt precise și pline de ură, concentrându-se pe corpul meu, știind că astfel nu va lăsa urme vizibile. Durerea devine insuportabilă, iar fiecare lovitură este ca un fulger de agonie.