Embrace of Darkness

Capitolul 22

  !!!!Acest capitol conține descrieri explicite de violență și situații intense care pot fi deranjante pentru unii cititori. Scenele prezentate includ acte de cruzime, suferință psihologică și morală, precum și teme întunecate care explorează limitele umane. Vă rug să continuați cu precauție și să țineți cont de propriul confort emoțional. Această poveste este destinată cititorilor maturi și pregătiți să se confrunte cu subiecte dificile!!! Lectură plăcută!

  "Puterea nu este o jucărie pentru cei slabi de înger. Este o flacără ce arde în sufletele celor care înțeleg că nu există cale de întoarcere. De când am ales să pășesc pe acest drum, am știut că mă voi juca cu focul. Și nu mi-a fost teamă. Focul arde doar pe cei care nu știu cum să-l stăpânească!

Nu m-am ars, ci am transformat flacăra într-un focar de putere, o lumină care îmi ghidează calea prin întuneric. Pentru a conduce, trebuie să ai forța de a ține focul în mâini, fără să te temi că te va consuma. Eu nu doar că am ținut focul în mâini, dar l-am și modelat după voința mea!"

Mașina înaintează încet pe drumul îngust, șerpuit, printre copacii bătrâni și întunecați ai pădurii. Îmi simt inima bătând ritmic, sincronizată cu sunetul surd al motorului, fiecare vibrație reverberându-mi în piept.

Hael conduce în tăcere, ochii lui fixându-se pe drumul serpentin din față, dar sunt sigură că simte neliniștea mea crescând. Afară, cerul e acoperit de nori grei, amenințând cu o furtună ce pare a reflecta furtuna din mintea mea. În jurul nostru, pădurea devine tot mai densă, acoperindu-ne cu umbrele ei apăsătoare, ca și cum însăși natura ne-ar avertiza asupra a ceea ce urmează.

Privesc pe fereastră, urmărind copacii care se succed rapid, dar imaginea lor e doar un decor estompat pentru gândurile care se rostogolesc fără oprire în mintea mea. Și acum sunt pe cale să mă confrunt cu ceva și mai dificil. Să mă ridic deasupra tuturor, să arăt că sângele care curge în venele mele este la fel de rece și de nemilos ca al tatălui meu.

—Zelmira, începe Hael, vocea lui pătrunzătoare întrerupându-mi gândurile, știu că ceea ce urmează nu va fi ușor. Cosa Nostra nu respectă pe nimeni fără să vadă forța și hotărârea cu ochii lor.

Îmi simt mâinile încordate în poală, degetele strângându-se nervos unul peste celălalt. În timp ce vorbele lui Hael îmi sunt cunoscute, ele poartă un adevăr de necontestat. Sunt pe punctul de a mă confrunta cu o probă decisivă, iar această probă va hotărî dacă sunt cu adevărat pregătită să preiau rolul tatălui meu.

—Știu, Hael, îi răspund, dar vocea mea e slabă, tremurând sub povara responsabilității. Dar mă întreb dacă voi fi suficient de puternică. Dacă voi fi capabilă să fac ceea ce trebuie.

Hael își întoarce capul spre mine pentru o secundă, suficient cât să îmi întâlnească privirea. Ochii lui sunt de un negru intens, ca un ocean rece în noapte, dar în adâncul lor văd un amestec de încredere și îngrijorare.

—Zelmira, nu te-ai fi aflat aici dacă nu ai fi avut potențialul. Dar trebuie să-ți amintești că nu este vorba doar despre putere brută. E vorba despre a avea mintea clară, despre a înțelege că ceea ce faci e pentru un scop mai mare decât tine. Cosa Nostra nu respectă pe cineva doar pentru că este puternic. Respectă pe cineva care știe când și cum să folosească acea putere.

Privesc din nou pe fereastră, simțind cum pădurea devine tot mai apăsătoare, cu copacii înalți formând un tunel întunecat în fața noastră. Gândurile mele se întorc la tata, la privirea lui de gheață și la modul în care și-a impus autoritatea fără să clipească. Am crescut în umbra lui, învățând fiecare lecție, fiecare regulă nescrisă. Însă nu erau pentru mine acele lecții, ci pentru Matteo. Dar acum, când sunt pe cale să-i preiau locul, îmi dau seama cât de uriașă este povara pe care a dus-o în toți acești ani. Faptul că sunt femeie, în acest univers dominat de bărbați, face provocarea și mai mare. Dar nu am de ales. Trebuie să fiu mai puternică decât oricare dintre ei.