Embrace of Darkness

Capitolul 11

  După plecarea vrăjitoarei Nadya, una dintre menajere, aceeași fată tânără cu ochi speriați, se apropie de noi. Irina îi înmânează, fără să spun un cuvânt, sticluța salvatoare. Fata își mușcă buzele, își pleacă capul și o ia repede, ascunzând-o în pliurile șorțului ei. Se retrage fără să-mi dea vreo explicație, lăsându-mă cu o senzație de nesiguranță și neliniște. La naiba era singura mea soluție!

  —Totul va rămâne între noi, nu-i așa scumpo?! Irina cu cea mai falsă voce și cu amenințarea persistentă în ochii mă anunță din nou, vrând să se asigure de tăcerea mea.

  —Desigur! La fel de falsă și cu un zâmbet crud în colțul gurii îi răspund. Doar nu aș fi nebună să îmi stric unica șansă de a scăpa de aici. Lucrurile se vor așeaza exact cum îmi doresc!

~~~

  Timpul trece încet, zilele se scurg ca nisipul dintr-o clepsidră crăpată. Două zile mai târziu sunt așezată la masă cu familia Ivanov pentru a lua cina. Încerc să-mi mențin calmul, îmbrăcată într-o rochie neagră de satin, cu mâneci lungi și guler înalt, croită parcă să mă protejeze de răutatea lumii din jur. Părul meu este strâns într-un coc sever, iar machiajul este minimal, accentuându-mi ochii obosiți și obrajii palizi. În zilele astea nu m-am gândiți decât la aceea sticluță și cum aș putea pune mâna pe ea. Parcă era imposibil. Orice aluzie era un drum blocat.

  Irina, stă în dreapta mesei, cu privirea întunecată și plină de dispreț. Viktor, este cel care stă în capul mesei, însă nu se sfiește să-și ascundă privirile furișe pe care mi le aruncă pe sub sprâncene. Și știu ca din cauza asta Kolya se va răzbuna tot pe mine pentru suferința mamei.

  Viktor și-a înșelat soția de nenumărate ori fără pic de milă pentru aceasta sau pentru copii lui. Pentru el viața înseamnă să îți bagi capul de jos în toate găurile. Irina a suferit enorm mai ales pentru ca această căsătorie a fost din dragoste, bine, pentru ea. El a fost obligat. Și-a făcut moștenitorul mult dorit și atât. Anya a apărut ca un miracol pentru familie, dar ură pe care Viktor o are pentru Irina se răsfrânge în atitudinea acesteia față de fata lor. "Nu e băiat, nu e demn!" Cuvintele pe care le auzi mereu în lumea noastră.

  Iar eu sunt vinovată pentru fiecare lacrimă pe care mama lui a vărsat-o sau o să mai verse! Și ceva îmi spune ca viitorul meu soț are același comportament ca al tatăl său!

Anya, în schimb, își mușcă buzele încontinuu. Este un tic pe care nu vreau să știu cu l-a dezvoltat. Iar Olga își fixează privirea asupra mea, ochii ei ascuțiți părând să vadă dincolo de pielea mea, în străfundurile sufletului meu.

—Ai vorbit cu părinții mei Kolya? Nu știu nimic de ei de când am plecat, îl întreb ușor fiind atentă mai mult la legumele din farfuria mea decât la el.

—Da. Îi vei revedea când ne întoarcem! Simplu și sec. Asta e tot ce scot de la el cu privire la părinții mei de când sunt aici. Îmi vine să înfig furculița asta în gât. De când sunt aici am porniri tot mai animalice.

  Încerc să evit contactul vizual, dar simt cum mă scanează toți, analizând fiecare mișcare, fiecare cuvânt. Discuția nu putea continua mai frumos. Irina are plăcerea de a verbaliza fiecare amănunt care nu m-a încântat cu privirea la propunerile ei. Însă este totuși nunta mea, iar vocea îmi trădează o notă de rezistență, un fir de revoltă pe care nu reușesc să-l ascund. Până la urmă sunt și eu om și am limitele mele!

  —Zelmira, spune Kolya încet, dar cu o claritate tăioasă, ar trebui să fii recunoscătoare pentru ceea ce face mama pentru tine, continua el.

   —Nu cred că a avea o opinie diferită înseamnă lipsă de respect, Kolya. Nu sunt o marionetă. Înghit în sec, încercând să-mi păstrez calmul și îmi strâng mâinile în pumni.