Trecutul unui demon

Capitolul 93 - Nu!

Alex POV:

Mă încrunt involuntar, resimțind lumina soarelui, atât de agresantă, ce trece prin perdele transparente. Pufăi, așezându-mi mâna peste suprafața sarcinii. Simt o mișcare, ca un gâdilat jucăuș. Chicotesc, atingând cu suprafața degetelor suprafața umflată a abdomenului. Deschizând ochii, văd cum pielea îmi e împinsă, de o mână sau un picior miniatural.
Mă ridic în șezut, mângâindu-mi sarcina, până un gând lovește: habar nu am ce nume să-i dau copilului meu. Nu am discutat cu Aiden despre asta pe larg. De fapt, n-am discut cu el nici pe scurt. Am fost atât de inhibați de probleme, încât nu am stat să discutăm despre viitor. Oftez, gândindu-mă. Îmi trec mâinile prin păr, privind la ceas: 8:45. De când nu am mai dorit până la ora asta, nemișcată, o noapte întreagă? Poate că Anglia nu pare cel mai primitor loc dar, indubitabil, are rolurile sale terapeutice. Nu-mi aduc aminte de când am dormit atât de neîntreruptă. 

Aleg să mă ridic din patul mult prea mare pentru o singură persoană, fie ea și gravidă. Încerc să mă dezmorțesc, întizându-mă ca o pisica supraponderală. Strâmb din nas, aplecată spre medicamente. Au un gust atât de oribil!

Decis să mă îmbrac, cu privirea ațintită spre mica baie, situată într-un colț al camerei. Vreau să scap de gustul amar din gură.

Alte câteva minute mai târziu, după ce m-am ocupat de igiena elementară, decid să văd ce face bunica mea. Nu eram chiar dornică să îi citesc dispoziția dinamică de la ora asta, știind că e o personalitate imprevizibilă. Însă, făcând abstracție de daunele emoționale provocate până acum, simt că am reușit să mă adaptez suficient la ea, încât să mă simt confortabilă. Sub stratul dur, pare că, am descoperit un suflet. Era o realizare și asta...

Deschid încet ușa, auzind niște ecouri slabe, care pare că veneau din dosul sufrageriei. Cobor în liniște câteva scări, ca să pot auzi mai clar discuția dar, odată ce recunosc timbrul vocal, un fior involuntar îmi trece prin circuit. Mă agit, simțind anxietatea cum mă lovește cu iminență. Cum m-a găsit?

Privesc, cât de tăcută pot să mă mențin, din vârful scărilor, în creștetul părului des și brunet. Vizual, Donna și Aiden poartă o discuție pe care nu o pot intercepta de la nivelul ăsta. Emoțional, simt niște impulsuri incontrolabile. Îmi privesc mâinile o clipă, sesizând tremurul de degete. Primul impuls, era să mă ascund. Al doilea impus, era survenit de dorința acerbă de a mă prelinge pe scări, ca să-l plesnesc cu impact. Totuși, rămân nemișcată, privind.
Nu apuc să am o vreo reacție, căci gestul direct a lui Aiden mă lovește rapid: își ridică privirea în sus, ochii lui făcând contact direct cu privirea mea. Fuck! Dau să mă întorc în camera, până să îi aud vocea groasă:

- Alex! Îi aud afirmația fermă, dar temperată. Știam că, odată ce am ajuns în spectrul lui vizual, nu am de cine să mă mai furișez. Inima începe să-mi pulseze alert. Decid să îmi continui coborârea, deși o discuție cu el era ultimul lucru pe care mi-l doresc.

O privesc pe Donna câteva momente, dorindu-mi să înțeleagă din priviri că nu-l vreau în preajma mea. Aceasta rămâne nemișcată, cu o cută expresivă impenetrabilă.

- Avem musafiri. Spune, mutându-și ochii cruzi spre Aiden.

El se ridică în picioare, odată ce ajung la baza scărilor. Îl analizez câteva clipe fugitiv, atâta cât îi pot evita privirea. Îi sesizez cearcănele și vânătaia de la ochiul drept, dar aleg să nu mă afirm. Îmi cobor ochii încercând, pe cât posibil, să evit contactul vizual cu el.

- Ce cauți aici? Murmur, neștiind cum să reacționez. Adevărul e că am atât de multe stări în sine acum, încât nu știu cum să mai reacționez optim.