Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 5

Kath:

Pe când fugeam, întunericul își făcuse prezența simțită și nu vedeam nici la un metru în față. Goneam amândoi, când aud un pleoscăit de apă și parcă mergând din nou cu încetinitorul, ca la faza cu Iza, întoarc capul îngrozită și-l văd pe Alex pășind în lac. În acel lac, al uitării și al morții. Privirea sa îngrozită, ochii lui, mă fixau pe mine și întinse mâna să-l ajut. Am întins-o și eu, dar era așa departe de mine. De parcă am fi existat în două universuri paralele. De parcă atunci când a căzut în lac, a căzut în gol și-n gol și a fost uitat și distrus în mii de bucățele care se răspândeau în aer, conduse de vând și uitate de toți.

"Mi-ai promis..." -mi-a răsunat în minte.

-Kaaath! Țipă el și căzu în lac. Cu ochii măriți de spaimă, am căzut și eu pe pământul rece cu o bubuitură. Am icnit de durere și m-am ridicat imediat privind spre lac.

Alex încerca să înoate spre mal, dar niște lanțuri și mâni negre îl apucă de mâni, picioare și gât, trăgându-l în adânc.

-Alex! Țip și dau să mă năpustesc spre lac, dar mă împiedic de o scoarță de copac și cad a doua oară. Îmi ridic privirea și tot ce mai văd sunt cerculețele făcute pe suprafața apei, provocate de Alex.

Lacrimile revin pe fața mea și mă pun în genunchi la malul lacului, dând drumul unui hohot de plâns. Toți, toți prietenii mei au murit. Și judecând că s-au dus unul după altul pe rând, mă face să mă gândesc că eu urmez. E clar, o să mor aici. Dar ce rost mai are? Nimic n-o să mai fie cum a fost.

Și acum mă duc cu gândul la sângele de pe perete. "E VICTIMA MEA!!!" -scria. Se pare că sunt, nu? "Ești patetică!" -îmi urlă vocea interioară și dau drumul unui suspin.

Am dat capul pe spate și am privit cerul întunecat. După minute în șir, stând tot așa, fața începu să mi se usuce de lacrimi. Dar eu înca plângeam pe interior. Brusc am auzit foșnete. Am căscat ochii și am tresărit, privind cu spaimă în jur. E oare timpul? Timpul să mor?

-Oh, Kat. Aud vocea lui și măresc mai mult ochii. Acesta vine în fața mea și se aplecă, rânjind, și ridicându-mi fața, ținându-mă de bărbie. Ador fața asta pe care o faci. Ce disperare! Râde. Oh, Kat, fă-o mai des. Fă-o pentru mine! Spune și-mi zâmbește dulce.

Ce naiba se întâmplă? Își trece o mână prin părul blond, pe cealaltă ținând-o încă sub bărbia mea. Arăta normal, exceptând ochii sângerii și petele de pe haine, de sânge. Purta o pereche de blugi verzi, o bluză neagră și o jachetă verde închis. Nu părea criminal, nu? Atunci de ce a făcut asta?

-De ce...? M-am auzind murmurând și acesta rânji.

-Ne-ar fi stat în cale. Îmi face cu ochiul și se ridică.

-În...cale...? Murmur pierdută, apoi îmi revin. În cale?! Țip și mă ridic, dându-mi capul pe spate ca să-l privesc, fiind înalt. Singurul care ne stă în cale ești TU! Erau singurii pe care îi am! Țip din nou și lacrimile reapar, a nu știu câta oară în acestă noapte.

-Shh. Shh. Râde scurt și mă privea fascinat. Fascinat de ce?! Nu-ți irosi vocea acum! O s-o faci când o să vină timpul. "E nebun..." -îmi trece prin cap.

Mă dau în spate și-l văd dispărând din fața mea. Continui să mă îndepărtez, până când spatele îmi este cuprins. Două brațe se înfășoară în jurul gâtului meu și mă trag într-o îmbrățișare. Privesc în spate și-l văd.

-Ți-e frică de mine? Întrebă cu o voce de copil și apoi începe să râdă. Pentru că asta e amuzant!

-Lasă-mă! Îl împing și mă îndepărtez. O să mă omori, nu?! Asta o să faci! De ce mă mai chinui?! Mă încrunt. Acesta rânjește și se apropie mult.

-Pentru că e așa plăcut! Zâmbește dulce și se îndreaptă de spate, privindu-mă de sus.

Pufnesc nervoasă și-l împing. O i-au la goană și-l aud râzând. Clar e nebun. Clar e sărit de pe fix. O secundă e 'dulce', următoarea, nebun, și următoarea amuzat. De ce eu? "Nu, Kat! Ce? Ai fi preferat să fii deja moartă și prietenii tăi să sufere?". Ai dreptate. Mai bine eu decât ei.

Tufișurile din jurul meu se mișcă. Aud șoapte. Șoaptele lui. Câteva lanțuri ies din pământ, dar nu mă ating. "O face ca să te sperie". Și reușește. Un moment de neatenție și uite-mă în genunchi. Nici nu știu câte răni am pe corp.

-Ești victima mea... Îl aud șoptindu-mi în ureche și fac ochii mari, chițăind de spaimă. Simt cu rânjește și mâna lui îmi coboară de la umăr spre închieietură și-mi ridică antebrațul tatuat. O lamă mică i se rotește pe degete și-mi crestează pielea de deasupra tatuajului, sângele curgând peste desenele cu păsări, în jos.

-Și nu o să fii niciodată liberă. Șoptește și mă îmbrățișează posesiv, evaporându-se efectiv, până când nu l-am mai simțit în spatele meu.

Aș fi vrut să plâng din nou. Să mă pun acolo jos în iarbă, în fund, să dau din mâni ca un copil mic și să țip 'ce am făcut rău?!'. Dar nu eram un copil mic, și nu mai puteam da vina pe cei din jurul meu. Alex mi-a promis că totul o să fie bine. Am să-i duc promisiunea la capăt. Pentru el, pentru Iza și pentru Mark. Pentru ei am să fiu puternică. Sau...cel puțin, o să încerc.

-Am o nouă carte cu CreepyPasta. 'Obsesie', e un FF cu Ticci Toby.

-Am făcut un grup cu CreepyPasta pe Wapp. Cine mai dorește acolo?

-Am să vă mai rog să treceți pe la noua carte a lui BiaHyakuya, 'Iluzie' și o să facă pe pagina ei o colaborare cu mine, la fel, o carte cu CreepyPasta. Mulțumesc! ❤

•1026 cuvinte•