Victimă (Ben Drowned FF)

Spin Off

•Nopți furtunoase•

Încă din noaptea aia Damien continua să se simtă de parcă s-ar rupe în două, de parcă s-ar destrăma. Din noaptea în care la doar 10 ani, a întâlnit față în față un criminal. Era încătușat, însă vorbele sale îl făcuseră pe băiat să cedeze, iar chipul său bătrân și mutilat erau prea mult pentru copilul inocent de atunci.

Tatăl său lucra în poliție, chiar și așa, Damien nu avea nici o legătură cu partea întunecată a lumii, era inocent, era un doar un copil. Însă, într-o noapte ploioasă tatăl său a fost sunat de urgență și chemat la secție, din cauză că într-un final au prins asasinul. Pentru că mama și sora sa erau în vizită la niște rude, bărbatul a fost nevoit să-l ia pe copil cu el.

Ajunși la secție, tatăl băiatului ia spus să stea cuminte și să-l aștepte în hol, însă copilul era curios, fără să știe că lumea e un loc mult mai urât decât s-ar fi așteptat. A făcut câțiva pași, pentru a explora, și trecând pe lângă o ușă semi deschisă, s-a auzit chemat.

Când a intrat în încăpere, omul era întors cu spatele. Băiatul nu înțelegea de ce persoana era într-o cușcă precum animalele pe care le văzuse la zoo, iar fără să știe cine era, se apropie. Când bărbatul se întoarse și începu să vorbească, Damien aproape avu un atac de panică. Bărbatul era ca desprins dintr-un film de groază, iar mimicile și vorbele sale erau chiar mai hidoase ca fața sa.

Șapte ani mai târziu, chinuit aproape zilnic de coșmaruri, brunetul nu înțelegea nici măcar el ce i se întâmplă. Nu acționa mereu cum ar fi vrut, auzea voci vorbind constant în mintea sa, aproape că își uitase și numele, pentru că vocile aveau alte nume.

Sora sa încerca să-l ajute, să-l înțeleagă, însă cum ar fi putut o fată de 15 ani să-și înțeleagă fratele care nu se cunoștea nici măcar el pe sine? Uneori i se făcea frică și-l lăsa singur, cu toate că regreta de fiecare dată.

În comparație cu sora sa, părinții băiatului nici măcar nu încercau să-l înțeleagă. Îl credeau nebun, și pentru că erau foarte severi nu-i puteau suporta atitudinea arogantă care se ivea uneori. Ba chiar voiau să scape de el, rapid și ușor.

Pentru ca furia adulților să nu se reverse asupra ei, Natali încerca să fie un copil exemplar, să-și aplece capul și să-și asculte părinții, fie că îi plăcea sau nu.

O altă noapte ploioasă, Damien stătea singur în camera sa, el și monștrii săi interiori, pe care nu-i putea controla, ci care îl controlau pe el. Nu era un adolescent prea sociabil, ba din contra, temperamentul său îl băga în încurcături și se lua adesea la bătaie cu colegii săi, unii chiar mai mari ca el cu doi sau trei ani, lui nu-i păsa de vârstă.

Ce-i lipsea? Înțelegere, poate chiar și iubire, pentru că nu se simțea ca un om, se simțea tratat precum un pericol, ceva de care să te temi, pe care să-l ocolești.

Cu toate că trăiau aproape de pădure, locul era unul liniștit, până în acea noapte. Natali își chemase prietena să doarmă la ea, cu toate că fata se temea de fratele lui Naty. Această aproape ajunse, însă fu trasă în întuneric de o roșcată acoperită în sânge și cu o armă albă.

Auzind țipătul fetei, Naty fu prima ce privi pe fereastră în spatele casei, spre pădure, și nu-și recunoscuse prietena, însă îi văzu chipul roșcatei pentru câteva secunde. Această o privi în ochi, nu înainte să se evapore printre copaci.

Damien privi și el pe geam, însă tot ce văzu fu o siluetă feminină fugind de lângă un cadavru însângerat. Panicat, băiatul ieși în întuneric și se apropie de cadavru, văzând-o pe prietena surorii sale fără suflare.

Aproape că se tăiase în cuțitul înfipt în pieptul fetei când îl scoase și îl aruncă lângă cadavru. Vru să se întoarcă și să-i strige pe părinții săi, dar auzi pași și o văzu pe sora sa, terifiată.

—N-Naty! C-cineva...a omorât-o!? Cineva a înjunghiat-o!! Băiatul abia își putea stăpâni groaza din voce.

Copila îngenunche lângă cadavrul prietenei ei și plânse în hohote pentru câteva secunde ce păreau o eternitate, lacrimile ei amestecându-se cu picăturile mari de ploaie.

—N-nu eu am făcut-o... mă crezi, nu...? Nat'...? Damien știa că sora sa nu l-ar fi acuzat de așa o crimă, dar simțea nevoie să se asigure.

Bruneta de lângă el strânse pumnii și își trase lacrimile, încercând să se calmeze. Se opri din plâns, deși încă era în șoc.

—Știu că nu ești tu... Am văzut cine a făcut-o... Murmură aceasta și se ridică de pe solul rece. Se întoarse să strige după prinții ei, dar aceștia deja erau acolo, mama sa fugind spre Natali și luând-o în brațe trăgând-o spre ea, mai departe de Damien, aruncându-i băiatului o privire de parcă s-ar uita la un monstru.

Confuz, Damien o privi pe mama sa, apoi pe sora lui, și auzind sirenele poliției se întoarse și-l văzu pe tatăl său vorbind la telefon, mașinile de poliție apropiindu-se, luminile albastre și roșii colorând noaptea ploioasă.Oprind lângă casa lor, din mașină coborâră doi polițiști, apropiindu-se de ei în grabă.

—El a făcut-o! Luați-l! Ordonă bărbatul, și brunetul își privi tatăl cu disperare în ochi.

Cei doi bărbați în uniforme se apropieră și îl apucară pe Damien, trăgându-l după ei.

—Stai! Nu eu am făcut-o! A fost alt cineva! Oprește-te! Strigă acesta încercând să se elibereze.

—Tată! Strigă Natali și vru și ea să se ridice, însă femeia o ținu strâns la pieptul ei.

—E periculos, Natali! Fratele tău nu e cine crezi că e, oprește-te din a-l mai apăra! Puteai să fii tu în locul sărmanei fete! Strigă bărbatul la fiica sa, apoi se întoarse spre polițiști. Duceți-l la secție, vin și eu imediat!

—Natali! Încă țipând și zbătându-se, Damien fu tras de cei doi bărbați în mașină și luat din fața ochilor surorii sale.

Naty știa că dacă e tatăl ei care îl acuză, atunci fratele ei era pierdut. Din cauză că bărbatul era el însuși polițist putea acoperea cazul cu ușurință și să-l învinovățească pe nedrept. Însă Natali văzuse cine e vinovatul, o văzuse pe acea roșcată. Ea nu putea credea că părinții ei erau în stare de așa ceva.

—Tată! Nu el a făcut-o! De ce?! Țipă copila la părintele ei și se smulse din strânsoarea femeiei. Bărbatul făcu un pas amenințător spre ea.

—Natali, ai fost un copil model până acum! Nu mă dezamăgi! Dacă vrei să ai un acoperiș deasupra ta, atunci ține-ți gura la interogatoriu! În caz contrar, nu voi ezita să fac la fel cu tine!?

Furtuna și tunetele din jur făceau ca bărbatul să fie și mai înspăimântător decât era de fapt, iar Naty știa că dacă va vorbi, adultul va face la fel fără să ezite. I se rupea sufletul știind că-l va trăda pe Damien, dar nu putea risca să fie aruncată la fel, nu când era atât de slabă.

În acel moment tristețea din ea dispăru și în loc se așternu un val imens de furie. Era nervoasă, pe părinții ei cruzi, pe roșcata care a ucis-o pe prietena ei cea bună, pe lumea nedreaptă în care trăiau. Pierduse doi oameni dragi în acea noapte și avea de gând să-și adune puterile și să-și recupereze fratele.

Mai târziu avea să-și revadă fratele și avea să-și găsească prietena în Katherine, pentru că șatena îi amintea de fata ucisă în acea noapte, și nu o putea pierde și pe ea.

Damien avea să fie dus la spitalul de boli mintale din orașul alăturat, însă mediul din jur doar îi agravă situația. Acolo personalitățile sale au prins și mai multă viață, comunicau între ele, preluau controlul asupra corpului, făcându-l pe băiat să uite de sine însuși.

•1371 cuvinte•