Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 41

David:

Alisson conducea de doar 30 minute spre Whitetown, dar eu simțeam deja cum mă sufoc de prezența ei. Din fericire, pentru a face drumul mai scurt, am luat-o prin pădure. Era întuneric, dar farurile mașinii luminau cu putere.

-Știi că începi să mă plictisești, nu? Ai noroc că ai mușchi! Îmi reproșă acesta și am ridicat din sprâncene la ea.

-Ai noroc că ai mașină! Pentru că nu-mi placi din nici un punct de vedere, n-am ce vorbi cu tine.

În capul meu Dustin râse zgomotos. Nu eram la fel de dur ca el, dar nici nu aveam de gând să tac în fața lui Alisson. Până la urmă, ea a fost cea care s-a apropia de mine în primul rând.

A tăcut și a continuat să conducă în tăcere, mușcându-și nervoasă unghiile. Mi-am trecut o mână prin părul ciufulit, negru ca pana corbului, și mi-am mutat privirea pe geam, când brusc în colțul ochilor am observat o figură sărind în fața mașinii.

-Oprește! Am țipat la roșcată, și am coborât din vehicul, care se opri la câțiva centimetri de fată.

Trântind ușa în urma mea în grabă, am prins-o de mâini, privindu-i chipul. Am deschis buzele în șoc și am făcut ochii cât cepele. Inima mi-a tresărit în șoc, știam că o voi revedea din nou, dar nu în așa stare.

-Katherine! Numele ei îmi ieși ca o suflare și mi-am înfășurat brațele în jurul ei, strângându-i corpul mic și slab la piept.

-D-Damien...? Când vorbi, aproape că nici n-o auzisem. Vocea îi era ca o șoaptă, chinuită, dar ușurată.

-De ce ești în halul ăsta?! E Ben de vină?! Unde e idiotul ăla?! Eram al naibii de îngrijorat, poate și furios, cu toate că nu-mi stătea exact în fire, față de Dustin, eram mai calculat, cel puțin, într-o măsură.

Am privit în spatele ei, stând aplecat pentru a o îmbrățișa, acoperindu-i corpul fragil cu al meu. Arată groaznic, era la fel de frumoasă, ca întotdeauna, dar slabă, tremura, era murdară și chiar rănită în multe locuri.

-Sunt bine acum...sunt bine. Zâmbi slab, și mi-am trecut palma peste obrajii ei, ștergându-i lacrimile. Plângea, dar nu știam dacă era de fericire, sau pentru că pățise ceva groaznic. Ben nu știe despre asta. Continuă, ștergându-și ochii, privindu-mă obosită.

Stătu încă un moment la pieptul meu, acoperindu-se de răcoarea nopții. Mi-am dat jos hanoracul cu fermoar, de culoare cenușie, și i l-am așezat pe umeri. Își ridică privirea să-mi zâmbească, dar ușa mașinii care se închise cu putere ne atrase atenția. Aproape că uitasem că Alisson era acolo.

-Ce?! Ce naiba? Am simțit-o pe Kath încordându-se în dată ce roșcata vorbi. Probabil că nici ea n-o plăcea, era de înțeles.

Cele două se priviră un moment în tăcere, parcă așteptând una din ele să vorbească. Dar nu spuse nici una nimic, și puteam să deduc că nu se suportau, chiar dacă abia s-au cunoscut.

-De ce ai sări așa în fața unei mașini?! Pleacă, vezi-ți de drum! Țipă Alisson la ea și instinctiv am strâns-o pe Katherine mai bine.

-Nu pleacă nicăieri, Alisson! Dacă pui mâna pe ea uită de înțelegerea noastră! Ba din contra, aș putea să mă întorc împotriva ta fără să clipesc! Kath deschise gura să spună ceva, dar tăcu imediat, parcă analizând situația.

Am simțit un impuls în minte și pe moment m-am panicat, crezând că Dustin va ieși la lumină. Dacă facea asta, Alisson era pe cont propriu, ceea ce mă durea fix în cot, dar Kath avea să fie în pericol, iar asta nu puteam permite. Trebuia s-o pun la curent cu situația mea, cât mai devreme posibil.

"Doar nu ai de gând să preiei controlul, nu? Stai unde ești!"

Mi-am atenționat celălalt eu, în camera goală, întunecată și infinită din mintea mea, unde stateam noi doi, certându-ne și încercând să ne înțelegem pe noi înșine.

"Mă simt de parcă m-aș uita la o dramă de pe televizor!"

Râse Dustin și l-am lăsat în pace. Nu aveam timp acum să mă pierd în mintea mea bolnavă și să mă cert cu el.

-Fie! Însă e responsabilitatea ta și numai a ta! Oftă iritată, vizibil deranjată de prezența lui Kath.

Urcă în locul șoferului, trântind ușa nervoasă. Mi-am dat ochii peste cap și am urcat-o pe Katherine pe locul din spate, așezându-mă lângă ea, puțin mai departe de roșcată.

Era silențioasă, cel mai probabil pentru că ar fi preferat să vorbim între patru ochi, cum voiam și eu. Totuși, eram mulțumit doar simțindu-i prezența mică în brațe, pentru că în timpul în care nu am mai văzut-o, simțit-o sau auzit-o, mi-a lipsit enorm.

În scurt timp Alisson opri în fața unui club acoperit de lumini de culoarea vedre neon. Își scoase centura și dădu să iasă, dar mâna mică a lui Kath o opri, prinzând-o de umăr.

-Ce vrei? Mormăi iritată, dar șatena nici măcar nu clipi, nemișcată de tonul ei.

-Dă-mi ceva să mă schimb. Fața lui Alisson se schimbă, din șoc în furie apoi în iritare.

-Ești așa o pacoste! Strigă exasperată și se smulse din strânsoarea șatenei, ieșind nervoasă din mașină. Am surâs și am luat-o pe Kath de mână, ieșind după ea.

Roșcata deschise geanta încăpătoare de culoare bordo din spatele mașinii și-i întinse o pereche de pantaloni scurți, din jeans, și un tricou negru.

-Astea sunt cele mai mici haine pe care le am, ar trebui să-ți fie cât de cât pe măsură. Mormăi și închise fermoarul genții.

Katherine le luă și mormăi un mulțumesc, privind-o încă o dată pe fata mai înaltă și mai mare ca ea, dar căreia nu-i înghițea atitudinea de divă.

~Am făcut un RolePlay, dacă vă interesează treceți pe acolo până nu-l șterg și pe ăsta.

•1006 cuvinte•