Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 43

Dustin:

—Katerina! Zâmbi băiatul și îi făcu cu mâna binevoitor.

În spatele meu șatena zâmbi slab și îi făcu timid cu mâna. Am ridicat o sprânceană la ea, dar nu mi-a dat atenție. Katerina...suna ciudat...

—H-hei, Louis. Îl salută pe un ton ușor nervos, clar neașteptându-se la această întâlnire.

Ochii băiatului se ridicară și se mutată pe mine.

—Ai venit cu alt prieten astăzi. Surâse, și o privi din nou. Ăsta măcar nu poartă lentile ciudate. Râse și în spatele meu Katherine schiță un zâmbet amuzat.

"...prieten? Întreabă despre acest prieten."

În mintea mea răsună glasul din întuneric, iar eu și David ne-am întors simultan spre vocea ce se auzi din toate colțurile, încercând să zărim ceva, însă abisul din jur nu dezvălui nimic.

"Nu vreau să întreb despre așa ceva! Cine ești tu să mă controlez? Sunt cel mai puternic de aici, așa că vezi-ți de treabă!"

Am țipat în gol, fiind sigur că al treilea eu, a treia personalitate va auzi.

—Alt prieten? Și cu cine mai exact ai fost tu data trecută pe aici? Cuvintele îmi ieșiseră pe gură aproape instant, însă nu-mi dădusem seama până în momentul în care terminasem întrebarea. Mi-am mutat ochii de la Kath, la așa-zisul Louis.

"Hei! Nu am vrut să fac asta! Ce naiba crezi că faci?!"

Am țipat nervos și sărit de pe fix, în spațiul gol și întunecos răsunând glasul meu iritat. David tăcu, probabil și el la fel de confuz.

Cel de al treilea nu zise nimic, dar aproape i-am putut vedea rânjetul. Nu voiam să recunosc, dar pe lângă că mă irita prezența sa stranie, mă și speria, pentru că realizasem că nu sunt eu cel mai puternic, cum obișnuiam să consider. Trebuia să-l ținem închis, blocat, cum fusese până acum, pentru a nu ieși la lumină. Nu puteam permite ca cineva să fie mai puternic ca mine...

—Oh, de fapt, a fost chiar amuzant, și un pic ciudat. Purta niște lentile negre, cu irisul roșu, dar în rest arăta normal. Pe moment chiar crezusem că el și Katerina ar fi împreună, dar nu pot trage concluzii așa ușor, nu? Râse vesel, poate era și un pic beat, apoi continuă. Totuși Katerina pare o fată de treabă, deci cred că și prietenii ei sunt ok.

Am pufnit, enervat, pentru că nu cerusem pentru aceste detalii. În spațiul gol l-am putut auzi pe cel de al treilea pufnind și el în întuneric, nu știam dacă era și el furios, sau dacă poate îl ura la fel de mult pe Ben, dar am decis să-l las în pace, pentru că nu voiam să interacționez cu el în nici un mod.

În timp ce șatenul zâmbea tâmp, mi-am întors ochii spre fata din spatele meu. Își strânse mâinicile lungi în pumni... părea nervoasă, agitată poate. De parcă îmi păsa.

—Chiar ești o idioată, trebuia să te omor când am avut ocazia. Mi-am dat ochii peste cap, pur și simplu simțind nevoia s-o insult.

"Ești așa un tâmpit..."

Murmură David și oftă adânc.

—Hei! Asta nu-i ok! Nu poți insulta o fată așa, cine ești tu?! Țipă brusc băiatul la mine și mi-am ridicat sprâncenele surprins, ba chiar amuzat. Bastardule! Strigă și mă prinse de guler. Kath tresări, făcând un pas în spate.

—Cine sunt eu?! Vezi-ți de treaba ta, cretinule! Crezi că poți să-mi comanzi?! Mie?! Rolurile s-au inversat, acum eu fiind cel ce îl strângeam de guler.

L-am împins în perete, acesta tușind. Antrenamentele din ultimele zile, plus anii de liceu și sporturile practicate, toate m-au ajutat să acumulez puterea fizică pe care o posedam până acum. O altă dovadă că eram puternic, și că nu puteam să stau sub conducerea cuiva, doar a mea.

Am ridicat pumnul să-l pocnesc, dar Katherine mă prinse de braț. Pf, de parcă asta m-ar fi oprit.

—Dustin, oprește-te! O să atragi atenția oamenilor din bar! Strigă, și m-am încruntat la băiat, fără să-i arunc șatenei o privire.

—Mai comandă-mi o singura dată și nu mă opresc. Îi dau drumul, lăsându-l să cadă pe podea, sprijinit de perete, și mă întorc ca să plec.

Katherine se aplecă și se asigură că băiatul e bine apoi am prins-o de braț și am tras-o după mine la mașina ce aștepta în răcoarea nopții, parcată lângă clubul cu lumini verzi neon.

Am deschis ușa și am tras geanta mare, neagră, cu arme în ea, pentru a lua câteva cu mine. În timp ce îmi strecuram în cureaua blugilor un pistol, Kath își strecură mână subțire pentru a lua și ea unul, suptil, pentru a nu fi observată. Însă am văzut-o.

M-am întors spre ea și i-am prins încheietura, strângând, făcând-o să scape arma pe asfalt.

—Ce crezi că faci?! Ce? Vrei să mă omori, sau poate să te sinucizi?! Am țipat la ea, și șatena se încruntă la mine.

"Pare că o să explodeze."

Am râs, aruncându-i o privire lui David, ce părea clar rănit.

—M-am săturat până peste cap de atitudinile voastre de dive! Crezi că ești mai bun ca mine, hă?! M-am săturat să țipați la mine ca și cum aș fi nimic! David, Dustin, oricine ești, nu-mi pasă! Arată-mi-l pe adevăratul Damien!?

Țipă deja scoasă din sărite, țintindu-mă cu smaraldul ochilor ei, aproape ucigându-mă cu privirea. Nu știam dacă să râd, sau să țip înapoi, așa că doar o priveam, așteptând o altă reacție de la ea.

"... și a explodat."

Oftă și se uită urât la mine.

"Cât de drăguț, huh?"

Se auzi vocea din întuneric, și râse imediat ce Katherine strigă să îl arăt pe adevăratul Damien.

Am schimbat o privire cu David, amândoi gândindu-ne la același lucru. Damien era un pericol pentru amândoi, de aceea trebuia să stea închis, în întuneric, ca până acum.

•1000 cuvinte•