Victimă (Ben Drowned FF)

Al Doilea Final

•Victimă? Nu.•

Brunetul respiră adânc aerul rece al nopții și își lăsă mâinile să cadă pe lângă corp. Își ridică barbia, privind-o pe sora sa cu aceiași ochi, dar ai căror albastru acum era mult mai intens, poate chiar sclipind a nebunie și a obsesie.

În mintea sa, în spatele său David și Dustin erau în panică. Încă de când l-au auzit vorbind în întuneric au știut că ceva nu-i în regulă cu el, că era nebun. Iar faptul că al treilea a dezvăluit că în tot acest timp a stat în umbră precum un spectator și le-a observat acțiunile îi speria și mai mult pe cei doi. Nu se așteptau la așa o lovitură.

"Ce ar fi să te întorci de unde ai venit?"

Dustin încercă să-l prindă de braț, însă al treilea făcu un gest din mână și-l ținti la pământ, de parcă un vânt puternic l-ar fi împins.

Posesiv și paranoic, brunetul se apeopie de cele două și o smulse pe Katherine din brațele surorii sale, trăgând-o la pieptul său și privindu-și lung fata ce-i purta același sânge. Un moment nimeni nu spuse nimic, iar tensiunea din aer se simțea puternic, ca un parfum mult prea dulce.

—David...? Șopti șatena ca s-o audă doar băiatul în brațele cărui stătea. Acesta își mută ochii electrizanți spre ea, privind-o de sus, precum un lup ce își analizează prada.

—Damien. Spuse simplu, și schiță un rânjet slab în colțul gurii. M-ai chemat, aici sunt.

Fata era confuză, și încercă să nu miște, pentru că nu știa cum va reacționa băiatul. Era imprevizibil, iar Kath nu-și dădea seama dacă personalitățile lui au dispărut, sau dacă starea sa s-a agravat.

Natali își analiză fratele pe care nu-l văzu de atât de mult timp. Trecuseră trei ani, dar pentru ea părea o veșnicie. Aproape că îi era rușine că stătea în fața lui, dar nu se răzbună pe Cherry. Ar fi vrut să-i spună mândră acum că a ucis-o pe nemernica care le-a provocat amândurora durere și chin, însă nu putea.

—Damien... Naty încercă să spună ceva, însă brunetul o întrerupse.

—Ce? Îți pare rău? E bine că mă vezi din nou? Sau vrei să mă întorc de unde am venit? Oceanul din ochii săi o țineau pe sora sa, privind-o fără urmă de emoție. Dacă ar fi fost David, ar fi alergat spre ea și ar fi luat-o în brațe, ascultându-i explicațiile; dacă ar fi fost Dustin, ar fi țipat la ea și poate chiar rănit-o; însă pentru Damien nu conta lumea din jurul său, el o voia pe Katherine și doar atât.

—Da, îmi pare rău, și da, e așa bine că te revăd. Damien, ce s-a întâmplat în noaptea aia nu a fost vina mea, știi asta! Nu am avut de ales! Încercă să se justifice, deși se aștepta ca în orice moment să fie respinsă și ignorată.

—Ai avut de ales, din câte îmi amintesc eu. Ai spus că ai văzut vinovata, dar ai tăcut în fața tuturor! Băiatul ridică vocea, însă părea încă calm și calculat, deși, mintea sa era un haos.

—Nu a fost așa ușor! Dacă aș fi vorbit, tatăl nostru ar fi făcut la fel și cu mine! Cum aș mai fi putut să te răzbun dacă aș fi fost alungată pe străzi?! Pentru un moment băiatul nu spuse nimic, își mută ochii într-o parte, parcă ascultând ce-i șoptește vântul, apoi o ținti din nou.

—Și, ai reușit? ... să mă răzbuni? Un rânjet apăru pe fața acestuia, parcă amuzându-se de situație.

—De asta sunt aici, Damien. Ba chiar m-am aliat cu Katherine, pentru a o omorî. Probabil și ea ar fi fost moartă dacă nu scăpăm de acasă. Naty făcu un gest cu bărbia spre șatenă, iar acesta îi zâmbi slab, în semn de mulțumire.