Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 44

Ben:

Câteva zile mai târziu, continuam să fiu nervos și agitat din cauza șatenei. Îmi tot impuneam că nu trebuia să-mi pese, și că nu trebuia să fac ceva din cauza asta, dar în același timp, inconștient, continuam să mă stresez... și era doar din vina ei.

Prezența ei enervantă începea să-mi lipsească și uram să admit asta, chiar și mie însumi.

M-am întins pe pat închizând ochii pe moment, ca să-mi eliberez mintea, însă exact atunci o voce îmi strigă numele de afară și primul gând pe care l-am avut a fost că am halucinații, dar nu eram Toby.

Am pufnit și am încercat s-o ignor, întorcându-mă pe o parte, știind prea bine cine e, dar când mă strigă și a doua oară mi-am zis că poate e ceva legat de Katherine și m-am ridicat ieșind în răcoarea nopții.

Nu voiam să-l văd, mai ales după ultima noastră întâlnire. Nu știam unde o duse și mă enerva gândul că Katherine era la el, însă încercam s-o las baltă, deși, fără succes.

Șatenul își lasă masca jos și mă fixă cu ochii săi indigo. Nu spuse un moment nimic, ci doar privea cabana în spatele meu, cu atenție, parcă încercând să găsească ceva.

—Unde e? Vorbi într-un final, și mă fixă din nou. Am ridicat o sprânceană la el, nedumerit și iritat.

—Unde e cine? Vocea mea răgușită suna mai rău decât mă așteptasem. Nu vorbisem prea mult ultimele zile, pentru că Naty nu era cea mai bună companie, mai ales că nici ea nu prea stătea locului.

—Nu îmi irosi timpul, Ben. Unde e Katherine? M-am încruntat la el, confuz.

—Asta ar trebui eu să te întreb. Ultima data era la tine. I-am reproșat, încrucișându-mi brațele la piept.

Masky oftă, și privi într-o parte.

—A evadat. Murmură, parcă jenat.

—Clasic. Cum? Nu ești genul care își lasă prada să fugă. Am schițat un zâmbet amuzat în colțul gurii, nu foarte surprins de faptul că Katherine reușise să fugă. Îmi scăpase chiar și mie din ochi.

Masky râse scurt și mă privi din nou, acum rânjind slab. Nu-mi plăcea rânjetul ăla.

—Nu m-am așteptat, dar probabil de asta și mi-am lăsat garda jos. E o fată deșteptat uneori. Văzând că nu am mișcat un mușchi continuă. M-a sărutat, surprins?

Am ridicat din sprâncene, într-adevăr surprins. Totuși, dacă stau să mă gândesc bine, a fost o mișcare inteligentă. El nu se aștepta, iar ea avea momentul să fugă.

—Apoi m-a lovit. Ar fi trebuit să fiu mai atent, huh? Râse slab și își trecu degetele peste tâmple. Nu părea că ar fi regretat ceva, dar era de așteptat, era Masky, lui nu-i prea păsa de nimic.

—Oricum, nu a venit aici. Unde o fi atunci...? Am murmurat întrebarea mai mult pentru mine, iar șatenul dădu nonșalant din umeri.

—E problema ta. Cum am mai zis, nu-mi păsa de ea. M-am distrat puțin, ca cu oricare victimă, iar acum merg să caut alta. Gesticulă din mână, în semn de 'fă ce vrei' și se întoarse pe călcâie. Ce ticălos.

—Nu oricare victimă îți scapă ție. I-am reproșat înainte să se îndepărteze, pe față apărându-mi un rânjet.

—Atunci, ghicesc că Katherine nu-i ca oricare victimă. Își întoarse capul și mă privi scurt peste umăr, cu un zâmbet amuzat, apoi dispăru.

Am stat câteva momente pe loc, în fața cabanei și în răcoarea nopții, gândindu-mă unde ar putea fi. Nu ar fi fost prea inteligent din partea ei să se întoarcă în Blackwood, și nici nu ar fi putut ajunge mai departe de acest oraș, deci cel mai probabil era chiar în oraș.

Când eram gata să mă întorc în cabană și să-mi iau un hanorac pentru a pleca s-o caut, am auzit pași în spatele meu iar prezența ei enervantă se făcu simțită din nou.

—Admiri stelele, Ben? Când Katherine e încă dispărută? Îmi reproșă Naty și m-am întors aruncându-i o privire plictisită, dându-i de înțeles că n-am chef de ea și cicălelile ei.

—Pentru informația ta, Kath a scăpat de Masky și e undeva prin oraș. Chiar acum mergeam să-mi iau hanoracul și să o caut. Mai bine te oprești din a mă certa, îl lași pe Toby și mergi s-o cauți și tu.

—Probabil ești orb, dar Toby nu-i cu mine. Oricum, era și timpul. Nu puteam să mai stau cu mâinile în sân pentru că tu ai draci, deci merg s-o caut și eu. Ne vedem. Făcu un gest cu mâna, se întoarse pe călcâie și dispăru în întuneric.

Mi-am îmbrăcat hanoracul verde închis imediat ce am ieșit pe ușă și m-am îndreptat spre oraș. Străzile era pustii, cu toate că nu era atât de târziu.

După câteva minute, am trecut pe lângă podul înalt, ce trecea peste mare, și am aruncat o privire. Nici urmă de vreun om. Încă câțiva pași și ochii mei au țintit Range Rover-ul pe care Cherry îl furase, după ce și noi îl furasem.

Curios, m-am apropiat, și atunci am văzut-o. Era mai slabă, din cauza nenorocitului de Masky, totuși, în rest, arăta la fel. Apoi ochii mei s-au ridicat la persoana de lângă ea, și un val de iritare și furie se ridica în mine. De ce trebuia să fie cu el?!

•916 cuvinte•