Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 24

Kath:

—Kath, hai sus, am ajuns. Trezește-te! Strigă vocea enervantă a lui Ben, în timp ce mă zgâlțâia de umeri. Am deschis ochii buimacă și am luat cuvertura maronie de pe umerii mei, privind în jur, pe geam. 

—Unde suntem? Murmur, analizând casele și blocurile din jur. Era deja noapte, și nici țipenie de om pe străzi.

—În orașul alăturat. Spuse acesta, îmbrăcându-și jacheta de piele neagră. Am mai fost pe aici, dar nu am un loc unde să stăm, așa că vom ucide pe cineva. Îmi zâmbi, ca și cum asta nu însemnă nimic. Și poate așa și era, însă doar pentru el.

—Nu puteam face asta. Și n-o vom face. M-am încruntat la el, după care m-am întins în spate pentru a-mi lua hanoracul alb-negru, răcoarea nopții făcându-se simțită.

—Ai o idee mai bună? Nu am de gând să dorm într-o mașină și n-am de gând să mă las expus într-un hotel sau ceva. Își încrucișă brațele la piept, ridicându-și puțin bărbia, privindu-mă de sus.

—Dar- acesta se grăbi și-mi puse un deget peste buze, făcându-mă să tac.

—Uită, sweetie, n-ai control asupra mea. Nu o să mă faci să-mi schimb părerea. Rânji, și-mi facu scurt cu ochiul, arogant și încăpățânat.

Porni mașina, și o luă prin pădure. Dorisem să-l întreb unde naiba se duce, însă am tăcut și m-am înfofolit în pătura până în gât din nou. După câteva momente și virări la stânga și la dreapta, se opri în fața unei cabane cu două etaje, din lemn și cu un aer liniștit și rustic. Blondul se întinse și prinse în mână un pistol, probabil cel ce-l mai folosise astăzi, în magazin.

—Stai aici. Îmi ordonă, și ieși din mașină înainte ca să pot protesta. L-am văzut intrând, iar după un moment se auzi o împușcătură. Curiozitatea nu-mi dădea pace, așa că am coborât din automobil și când eram gata să intru, Ben ieși pe ușă, cărând pe umăr un bărbat, ceva mai în vârstă, probabil de vreo 50 de ani.

—Cine e? Am ridicat o sprânceană la el, în timp ce l-am urmat până ne-am îndepărtat câțiva metri în spatele cabanei. Lasă trupul neînsuflețit pe pământ, și luă o sapă ce se sprijinea cuminte de peretele casei.

—E doar un pădurar. E singur și bătrân, n-o să-i ducă nimeni lipsa. Îmi răspunse pe un ton calm, cât timp săpă până ce facu o groapă destul de adâncă și aruncă înăuntru trupul. Îl astupă cu tot pământul ce-l scoase până acum, apoi se sprijini de instrument și mă privi.

—Asta nu e corect. Spun, după un moment de tăcere, aruncând o privire spre locul unde-l îngropase. Blondul surâse.

—Kath, când am făcut eu lucrul corect? Îmi adresă o întrebare retorică, rânjind în colțul gurii. Aruncă sapa peste mormanul de pământ, și se îndepărtă, mergând spre intrare.

L-am urmat până înăuntru. Era un loc modest, câtăva mobilă, nu foarte multă, în culori ca maroniu și bej, câteva flori decorative și ferestre mari. Cât timp Ben aducea toate proviziile noastre din mașină, eu am urcat la etaj. Era un singur dormitor, o baie mare și un hol lung, ce ducea spre o mică terasă, de unde puteai să observi luminile orașului. M-am holbat la peisaj câteva momente, apoi m-am gândit cât de mult aveam nevoie de un duș, iar momentul magic dispăru.

Fără să mă gândesc de două ori, am mers direct în baie și am intrat sub apa fierbinte, relaxându-mi fiecare mușchi din corp. Când am terminat mi-am înfășurat un prosop în jurul corpului și am ieșit direct în dormitor. Blondul își întoarse privirea spre mine, ridicând din sprâncene.