Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 17

Kath:

—Al treilea e cu noroc. Spun și prind mânerul ușii celui de al treilea dulap din bucătăria lui Ben, care se pare că nu fusese cu noroc, ca și celelalte două de mai devreme.

Îmi era foame. Stomacul meu îmi dădea deja al treilea semnal. Dar nu găseam nimic bun în bucătărie, și era noapte și n-aș fi putut ieși singură, pentru că sunt o găină fricoasă. Mai încerc încă odată frigiderul, dar era prea puțin, și încă și expirat. Omul ăsta mănâncă ceva?

Ușa de la intrare se auzi destul de zgomotos și am tresărit slab, până atunci liniștea țiuind în urechile mele. Ben își făcu simțită prezența, iar când m-am întors, am icni scurt, privindu-i bluza însângerată, nu știam dacă de sângele lui sau nu. Dar apoi îi văzusem rana din abdomen.

—Ce ți s-a întâmplat? Ridic o sprânceană și pun la loc cutia de lapte expirat în frigider, închizându-l. Acesta surâse, dar apoi se strâmbă ușor din cauza durerii.

—Să-l numim antrenament. Zise și se așeză pe un scaun. Totuși Jeff nu-i cel mai delicat, așa că dacă nu-mi țin garda ridicată mereu, risc asta. Făcu semn scurt cu ochii spre rana sa, apoi mă fixă pe mine.

—Trebuie să bandajezi aia, până nu va sângera prea mult. Lasă-mă să te ajut. Mă trezesc spunând, apoi mă încrunt ușor, în confuzie.

—Pot s-o fac și singur. Murmură Ben și se ridică venind lângă mine, pentru a-și lua un pahar de apă, amuzat ușor de replica mea și intenția de al ajuta.

—Da, ai dreptate. Nici măcar nu știu de ce te-am întrebat. Descurcă-te! Îmi dau ochii peste cap și fac un pas ca să mă îndepărtez, dar palma sa mă prinde de încheietură, oprindu-mă.

—Știi ceva? Fă-o. Mă privi de sus rânjind în stilul său. Am vrut să dezaprob, dar mă strânse mai tare. Tu te-ai oferit. Așa că fă-o. Puse paharul pe tejghea și mă târâi după el la etaj, în baie. Mi-am dat ochii peste cap, privindu-l urât printre gene.

—Ok, ok. Pufnesc scurt și mă ridic pe vârfuri luând trusa medicală și mă întorc spre el. Acesta se așeză pe marginea căzii, dându-și tricoul și jacheta jos, rămânând cu bustul gol. Era prima dată când îl vedeam așa. Și probabil ultima pentru că scopul lui e să mă chinuie și să mă omoare.

Își sprijini palmele de cealaltă margine a căzii, stând pe jumătatea culcat, pentru ca să-mi fie mai comod. Îmoi un prosop și-i curăț sângele din jur cu grijă, apoi dezinfectând rana. Se strâmbă puțin și pe moment m-am oprit.

—Am fost și mai rău, nu te opri, nu-s așa fragil. Rânji slab, privindu-mă printre gene și sprâncenele castanii.

—Știu asta. Mormăi amintindu-mi recentele evenimente de la lac, acesta surâzând parcă făcându-i plăcere faptul că-mi amintisem.

După ce am curățat și dezinfectat rana, m-am ridicat și am luat bandajul din trusă, acoperindu-i rana cu el.

—Am terminat. Spun și împachetez totul înapoi în cutia de un roșu aprins, ridicându-mă pe vârfuri ca s-o sui sus, dar Ben mi-o luă din mână și o puse el.

—Și, Jeff ăsta? Alt criminal? Câți sunteți? Îl întreb, ridicându-mi privirea spre el. Nu voiam să stau cu el în acea liniște, era prea sinistră. În fact, toată situația era sinistră.

—Mulți. Dar unicul care ar trebui să te intereseze sunt eu, pentru că tu ești victima mea. Zâmbi ironic și dădu scurt din umeri. Am oftat exasperată, chiar nu puteam duce nici o conversație normală cu el?

Ieși din baie, și l-am urmat până în camera sa, unde stăteam și eu, pentru că era singurul pat aici. Aș fi putut dormi jos, dar spatele m-ar fi chinuit mai rău ca Ben. Crezusem că va merge și-și va lua un tricou, dar se îndreptă spre fereastră și o deschise inspirând aerul rece al nopții.

—Eu am de gând să plec. Nu voi sta aici. Spun brusc și umerii săi puternici se încordară ușor. Râse și se întoarse.

—Te așteaptă un mic iad afară, sweetie. Își încrucișa brațele la piept apropiindu-se tot mai mult de mine. Ești fugară dintr-un spital de nebuni. Prietenii tăi sunt "dispăruți" și tu ești implicată în căutarea lor, pentru că ai avut legătură cu ei. Nu ai unde să mergi. Casa prietenei tale e sigur plină de polițiști și detectivi, iar aparent, ultima dată fratele tău te numea nebună și te-a dat pe mâna poliției. În plus, dacă vrei să ieși afară, dă-i drumul, dar cum am spus, nu sunt singurul criminal din pădure.

Își sfârși motivele pentru care nu ar trebui să plec, și parcă tot ce spusese mă lovi precum apa rece dintr-o găleată. Avea dreptate, iar asta mă măcina. Era periculos să stau cu el în propria sa casă, dar era și mai rău să ies afară unde mă aștepta tot ce menționase el.

—Dar nici nu pot sta aici închisă și plictisită toată viața. Îi înfrunt privirea, acum venind în fața mea, aplecând-se ușor, simțindu-i respirația caldă pe umăr.

—Atunci hai să facem lucrurile mai distractive. Rânji larg, și-i zărisem acea sclipire nebună în ochi, pe care o cunoșteam deja destul de bine.

Mă prinse de încheietură și mă trânti nu foarte delicat în acel nenorocit pat. În ciuda faptului că avea o rană la mijloc, se mișcă rapid și fără durere peste mine, și-mi prinse strâns încheieturile. Am început să mă zbat, dând din picioare.

—Dă-te jos! Nu la asta mă refeream! Mă încrunt la el, acesta doar râzând sarcastic și dându-mi drumul la mâini. Se întinse și luă de pe noptieră un cuțit, nu foarte mare, iar cealaltă mână mutând-o pe șoldul meu drept.

—Dacă țipi sau încerci ceva prostesc, te arunc afară în mijlocul pădurii și las orice îți iese în cale să te sfâșie. Mă amenință, lingând scurt cu vârful limbii, lama cuțitului, fără a-și provoca vreo tăitură.

În ciuda protestelor subconștientului meu, am stat cuminte. Îl mai provocasem pe Ben înainte și oricum sufeream mai rău, ce rost avea?
Mișcă cuțitul ușor peste porțiunea de piele de deasupra claviculei stângi, făcând o tăitură nu foarte adâncă, din care începu să iasă puțin sânge. Acesta lasă cuțitul și-mi strânse ambele coapse în palmele sale mari, ceva prea tare, apoi își presă buzele de tăietura făcută, lingând sângele ce se scurse, apoi și pe restul ce continua să iasă. Am gemut de durere, rana începând să usture de la contactul cu limba sa. I-am strâns umerii în palme, pielea goală permițându-mi să-i simt mai ușor mușchii încordați, gemând a durere din nou.

—Vezi? Nu mai e așa plictisitor, Kath. Rânji drăcește și continuă să-mi cresteze pielea și să-mi sărute rănile.

•O scuză ieftină acum n-ar ajuta, dar deja am pregătite ideile și schițele pentru capitolele viitoare, so, stay tun! ❤️

•1184 cuvinte•