Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 23

Kath:

Când roata mașinii dădu într-o groapă și mă zgudui așa încât fruntea mea făcu impact cu geamul de lângă mine, somnul meu și-a luat tălpășița. Am mormăit o înjurătură frecându-mi cu vârful degetelor fruntea. M-am întors să-i arunc o privire urâtă lui Ben, dar acesta nu păru să-i pese deloc.

—Nu-mi place mașina asta. Spuse după un moment, și brusc trase pe dreapta. Aproape că capul meu sărută din nou fereastra, însă m-am oprit la timp.

—Și ce propui acum, hm? N-ai de unde să alegi, mergi cu ce ai! M-am încruntat la el, dar acesta rânji și ieși din mașină. Am ieșit după el, dorind să mă rățoiesc la el, însă veni în fața mea și mă privi așa încât mi-am înghiți cuvintele.

—Am o idee. Zise după un moment în care doar se holbă la mine. Zâmbi în colțul gurii, și aruncă o privire spre șosea, atât de pustie încât puteam să mă așez în mijlocul drumului și să-mi fac un selfie.

—Să te aud, geniule. Mi-am încrucișat brațele la piept, ridicând dintr-o sprânceană la el. Acesta se aplecă spre mine și-mi prinse obrazul între degete.

—Ai o față drăguță, o să oprești o mașină faină, o să te prefaci inocentă și neajutorată, iar când fraierul va ieși, îl voi ucide. Dădu scurt din umeri de parcă îmi spusese că vom merge să luăm înghețată.

—Dar nu sunt mașini pe șosea. Mă revolt, arătându-i drumul gol și pustiu.

—O să treacă vreo mașină, nu-ți face griji despre asta. Îmi făcu cu ochiul și-mi lasă obrazul, îndreptându-se. Acum hai să eliberăm mașina asta urâtă. Deschise ușile și portbagajul automobilului și scoase valiza, pătura maronie și geanta neagră cu arme, pe care o închise ca să nu se vadă ce ascundeam acolo.

—Și ce faci cu mașina? L-am întrebat, în timp ce puneam gențile una sprijinindu-se de alta, ca să nu cadă.

—Este un lac ceva mai adânc în pădure, merg s-o arunc în el. Se urcă în mașină și-o porni, dar în grabă m-am apropiat de fereastra ușii sale. O coborî și-mi aruncă o privire curioasă.

—Mă lași aici, singură? Am întrebat rapid, fără să mă gândesc prea mult. Acesta râse slab și arată în spatele meu la geanta neagră.

—E mijlocul zilei. În plus, ai un sac de arme, fraiero! Îmi dădu o castană în frunte, căpătând o privire urâtă din partea mea. Oricum, vin repede. Încearcă să oprești vreo mașină. Folosește-ți fața aia a ta-

Nici nu termină că deja pornise și se afundă în pădure. Nu știam dacă trebuia s-o iau ca pe un compliment sau ca pe o insultă. Am oftat și m-am întors, proptindu-mă pe marginea drumului. O mașină roșie se apropie tot mai mult, dar nu opri și doar trecu în viteză pe lângă mine, trăgând după ea un vânt rece.

După câteva minute mi-am întors capul și am aruncat o privire spre pădure. Ben nu era niciunde. Când am privit înapoi, un Range Rover de culoare neagră mat, se apropie. Credeam că va trece ca și celălalt automobil fără ca măcar să arunce o privire, dar mașina se opri chiar lângă mine. Din ea coborî un tânăr, probabil vreo 20 de ani, cu păr cenușiu, probabil vopsit, și ochi ca marea.

—Ești bine? Ai nevoie de ajutor? Veni in fața mea, punându-și mâna pe umărul meu. Deschisesem gura să spun ceva, orice, când o împușcătură sparse liniște și de asemenea sparse și craniul băiatului, care căzu lat la picioarele mele. Mă speriasem ca naiba, pentru că eram prea captată de ochii acestuia ca să fiu atentă la lucrurile din jur.