Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 10

Kath:

-Mare greșeală, sweetie. Îmi șoptește Ben și cu repeziciune ajunge în spatele lui Leo, punându-i pistolul la tâmplă. Lacrimile nu încetau să apară și deja mă enerva la culme. Nu înțeleg de ce l-am mai apărat?!

-Nu o fă! Țip și acesta răde. Sau sun poliției! Spun cu telefonul în mână.

-Hai, sună-i! Ești și tu vinovată. Și am dovada. Ripostează el.

Am rânjit.

-Unde ai înregistrat conversația? Întreb și acestuia îi piere zâmbetul. Aha, exact. E în telefonul meu. Spun și calc pe mobilul lui Luke, acesta făcându-se bucăți. Continui să-mi mișc talpa pe telefonul lui, rămânând doar bucățele. Acum cealaltă dovadă e gata.

-Ai uitat ceva. Se încruntă Ben și dă să spună ceva, dar îl întrerup.

-În plus, e cuvântul meu de victimă, împotriva cuvântului tău, de criminal.

-Din nou, sweetie. Ai uitat de ultima dovadă, cadavrul lui Luke.

-Tu l-ai ucis, deci, eu n-am nici-o legătură cu asta. Spun și flutur telefonul.

-Dar pe el sunt aprentele tale. M-am încruntat.

-Cum? Nu l-am atins. Acesta rânjește.

-Dar atunci când i-ai luat telefonul?

-E o amprentă mică!

-E acolo! Și o s-o găsescă, și o să găsescă și convorbirea vostră în baza de date, și Kat, dacă mă îneci pe mine, te voi trage și pe tine în abis, cu mine. Ne vom îneca amândoi. Și nu-i deloc plăcut, crede-mă. Am experiență. În ochii săi am văzut o urmă mică de durere. Era apăsătoare, mică, dar era acolo. Mi-am scuturat capul și am ieșit fugind din casă.

-Kath! Țipă Leo, dar mi-am continuat drumul. Am mers în garaj și am găsit repede sticla de benzină și o brichetă. Le-am luat și m-am afundat în întunericul pădurii. La câteva secunde după, am auzit o împușcătură și lacrimile și-au făcut apariția. De ce ucideam pe oricine se apropie de mine?

Am încercat să-mi amintesc pe unde am fost cu Luke și l-am găsit cu greu. Imaginea era urâtă, dar nu-i întrecea pe Iza, Mark sau Alex. Era înfipt cu cuțite într-un copac. Plin de sânge. Și tăiat în unele locuri. M-am apropiat și l-am privit. "E vina mea..." -mi-am spus și am oftat. Am luat sticla cu benzină și eram gata s-o deschid.

-Tu! Aud vocea lui Luke și scap sticla, țipând scurt. Pe moment am crezut că am înnebunit sau că mă bântuie spiritul său. Dar mi-am ridicat privirea și am tresărit puternic. Avea ochii deschiși și mă privea. LUKE CEL MORT MĂ PRIVEA. Și am spus unicul lucru care mi-a trecut prin cap.

-Ești zombi! Țip și fac un pas în spate. Acesta s-a strâmbat de durere când a vrut să-și dea ochii peste cap.

-Nu, fraiero. Sunt încă...încă viu.

-Pari mai mult mort.

-El m-a lăsat în viață că să mă chinui singur.

-Ce urât.

-Urât a fost ce ai făcut tu! Am tresărit.

-Îmi pare rău. A fost tot ce am putut spune.

-O să-mi dai foc? A întrebat și și-a mutat ochii la sticla de benzină. Am oftat.

-Am o dispută mare cu cel care te-a ucis. Nu vreau să fiu vinovată de nimic. Mă încrunt. Acesta respira greu.

-Oricum nu mai contează. Eu o să...o să mor... Spune și închide ochii.

-Te rog să nu mă bântui. Spun și-l văd cum își dă ultima suflare. I-au de jos sticla și încep să torn pe el benzină, până când golesc sticla, apoi o pun aproape de el, ca să ardă și ea. Aprind bricheta și oftând zgomotos o arunc pe el. Focul începu să ardă furios și să-l prăjească bine.

După minute în șir de privit cadavrul arzând, am simțit o briză rece în spate și m-am întors.

-Drăguț, Kat. Ai aptitudini bune. Spune și râde.

-Încetează să mă urmărești! Țip.

-Înțelege! Țipă și acesta. Ești victima mea și o să te chinui până mori! Am strâns din dinți.

-Atunci o să ai o surpriză! Spun și apuc un cuțit de jos, căzut din cadavrul distrus al lui Luke. Îl pun la gât și mă dau în spate câțiva pași rânjind nebunește, dar involuntar, și privindu-l pe Ben cu ochii mari, dar nu speriați. Se putea citea nebunie, dar eu nu eram nebună.

-Te sinucizi? Se încruntă blondi și râd scurt.

-Poate da, poate nu. Tu ce crezi? Continui să mă îndepărtez de el și să țin cuțitul la gât. Acesta se apropie mai mult cu fiecare pas pe care-l fac.

-Nu te credeam în stare.

-Uite că sunt!

-Ești nebună! Rânjește el.

-Ba nu sunt! Aproape că urlu și aprunc cuțitul spre el. Acesta se ferește și mă izbește puternic de un copac.

-Tu chiar crezi că o nebună mică ca tine ar putea să mă pună pe fugă?! Țipă Ben și irisul roșu începu să lucescă stacojiu. Strânse din dinți ca un animal turbat și mă mai izbi odată de copac.

-N-o să reușești!! Strigă și mă izbi din nou. Am țipat, simțind cum coaja aspră și plină de țepi a copacului îmi străpunge spatele.

-Termină! Țip dar acesta parcă hipnotizat mă aruncă pe jos. Speriată m-am întins după cuțit, dar blondul călcă peste mâna mea și am scâncit.

-Vezi? Ești slabă! De aia ai ales o sinucidere lașă, în locul luptei! Mișcă talpa pe mâna mea și am țipat smucindu-mă. M-am ridicat și l-am văzut mai nervos. Terifiată și fără să știu cum să-i abordez comportamentul, am făcut primul lucru care mi-a venit în minte. Am luat-o la fugă cât pot de repede simțindu-l tot mai aproape în spatele meu.

•Îmi pare sincer rău că n-am postat în ultimul timp dar a început școala ╥﹏╥. Și sunt a 9-a și am examene (a 9-a că-s din Moldova, de aia :')) și mă apucă depresia :'). O să mă strădui să postez când voi avea timp.

•1010 cuvinte•