Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 18

Damien:

O durere infernală la cap își face simțită prezența imediat ce îmi recapăt cunoștința. Auzeam pași înfundați și vocea cuiva. Îmi simțeam capul greu, și încheieturile sfâșiate de un material dur și ghimpos. Nu-mi aminteam ce se întâmplase în acel moment, și nici nu voiam să deschid ochii, dar am fost nevoit, atunci când cineva îmi prinse între degete bărbia și o ridică, forțându-mă să-l privesc.

—Frumoasa adormită, trezește-te! Îmi pierd răbdarea. Spuse băiatul din fața mea pe un ton iritat și ușor nervos, lasăndu-mi capul să cadă din nou pe spate, fără puteri, îndreptându-se spre o masă.

Mi-am fixat ochii pe el, revenindu-mi încet. Apoi ca într-un film, imaginile au derulat și mi-am amintit totul, durerea devenind mai apăsătoare. Am ieșit cu Katherine din spital, reușisem. Apoi a apărut acel Ben, și a luat-o. Am căutat-o, și am dat peste acest băiat, Leo, așa zisul ei frate, după asta totul e în ceață.

—Deci, Damien, tu, o să mă ajuți. O putem lua pe calea mai grea și neplăcută, sau o faci de bună voie, sunt pregătit pentru ambele. Începu să vorbească stând cu spatele la mine, și mutând obiecte pe acea masă. O privire mai atentă și văzusem ce erau acele obiecte, cuțite, de diferite forme și mărimi.

M-am încruntat, trăgând de mâini, încheieturile fiindu-mi prinse de scaun, cu o sfoară groasă și aspră, avand deja răni și semne vineții. Am aruncat o privire în jur, încercând să disting locul în care mă aflam. Arăta ca un subsol obișnuit, cu o pereche de scări ce urcau sus, probabil în casă.

—Așadar, alegi calea grea sau cea ușoară? Leo se întoarse spre mine, fluturând în mână un cuțit cu mâner roșu sângeriu, gravat cu pietre negre de diferite mărimi.

—Să te ajut cu ce? Murmur, fără puteri, îndreptându-mi spatele și privindu-l fix. Semăna cu Katherine, aveau trăsături ale feței asemănătoare, acum puteam confirma că e fratele ei, dar clar e nebun. Începeam să cred că au luat persoana greșită la spitalul de boli mintale.

—Oh, așa e! Nu-ți amintești prea multe din cauza loviturii la cap! Conștientiză acesta cu un zâmbet pe buze, arătând ca un doctor nebun, gata să-și dezvăluie planul. Și asta și făcu. Tu o să mă ajuți s-o omor pe Katherine! Adică, n-o vom ucide îndată, o vom chinui mai întâi, desigur, unde ar mai fi distracția dacă nu?

Acum chiar era nebun. De ce ar fi vrut să-și omoare propria sa soră. Știam și eu că frații au conflicte, dar ce îl determină s-o ucidă? Confuzia se făcu probabil vizibilă pe fața mea, pentru că Leo lasă să-i scape un râs amuzat și sarcastic.

—Ești nebun și idiot. De ce ai vrea să-ți omori propria ta soră? Spun cu dezgust în glas, privindu-l cum se bucură de momentul meu de confuzie.

—Mă așteptam să întrebi. Știam că o vei face. Dar nu am un răspuns la întrebarea ta. Tot ce știu e că trebuie să-i fac rău, s-o fac să sufere. Sunt un nemernic, brusc asta a devenit ocupația mea. Nu mă pot gândi la alt ceva. Privi într-o parte, ușor gânditor, dând din picior.

Acum eram și mai nedumerit. Suna precum un robot ce era programat și nu putea executa alt tip de programe. Nu înțelegeam ce se întâmpla, dar clar tipul era dus rău și mai bine pentru mine era să am grijă. Totuși nu puteam să-l ajut în "mărețul său plan" idiot. Nu voiam s-o rănesc pe Katherine, tot ce voiam era să-l găsesc pe nenorocitul de Ben, să o iau pe Kath și s-o scutesc de nebunia asta.

—N-am de gând să te ajut cu planul tău stupid. Găsește-ți alt câine și lasă-mă să plec, n-am de gând s-o rănesc pe sora ta. Îl privesc urât, refuzându-l cu acrime. Acesta ridică o sprânceană și se apropie punându-mi cuțitul sub bărbie.

—Văd că ai ales calea grea. Minunat! Credeam că mă voi plictisi! Râse scurt și mută cuțitul mai jos de clavicule, făcând o tăietură subțire, dar lungă, pe orizontală. Știu că ai două personalități, poate ca acest Damien bun și dulce nu vrea să mă ajute, dar sunt sigur că nenorocitul Damien n-o să mă refuze. Măcar el știe ce-i distracția. Pufni și se îndreptă de spate, privindu-mă de sus cu dezgust și ironie, întorcându-mi spatele, luând de pe masă alt instrument. Un bisturiu. Am pufnit.

—Ți-e frică să nu-ți murdărești mâinile, doamnă asistentă? Acesta păru ușor bulversat, apoi râse scurt și tare.

—Cine e fricosul aici, fraiere? Tu ești cel ce nu vrea să mă ajute să-mi chinui sora. Ție îți e frică. Spuse crestându-mi obrazul cu bisturiul.

—Lasă armele, fetițo. Dacă vrei să mă rănești fă-o cu mâinile goale! Îl provoc, știind că voi suporta mai ușor loviturile decât să mi se taie pielea cu tot felul de lame ascuțite. Leo se încruntă și-și strânse pumnii. Mă privi dur și aruncă bisturiul pe masă, prinzându-mi umărul în palmă, strângând.

Își încleștă pumnul și mă lovi puternic în obraz, apoi încă odată și încă odată. Puteam să-i rezist, chiar dacă nu opuneam rezistență. Eram obișnuit cu luptele corp la corp, pentru că cealaltă personalitate a mea era un bătăuș. După ce-mi învineți obrazul, îmi oferi un pumn în stomac, asta făcând ca scaunul să se dezichilibreze și răsturnându-se.

Am râs, amuzându-mă furia sa ca de copil de gimnaziu cu probleme. Știam că nu se va lăsa bătut până să-i accept propunerea. Și în momentul de față părea singura și cea mai inteligentă alegere. Atâta timp cât personalitatea mea rea nu ieșea la iveală, puteam să mă prefac un ticălos și când va veni momentul potrivit s-o protejez pe Katherine în loc s-o rănesc.

Leo se aplecă deasupra mea cu pumnul ridicat, gata să-mi ofere altă lovitură, dar cuvintele mele îl opriră.

—Sunt eu, celălalt. Nu mai lovi sau n-o să fiu bun de nimic, idiotule! Acum, spunem mai multe despre modurile în care vrei să-ți rănești sora. Sunt ochi și urechi, și sunt gata să ajut. Mint cu un rânjet drăcesc, acesta lăsându-se convins, rânjind la rândul său a victorie.

•1075 cuvinte•