Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 7

Kath:

După ce am lăsat telefonul jos m-am tot fâțâit de colo-colo neliniștită. Ce avea să-i spun fratelui meu? Despre bețivu' de tata, despre prietenii mei, despre tot în general, pentru că nici eu nu arătam ca Miss Univers.

După câteva minute de fâțâială continuă m-am enervat și am lăsat-o naibii. Nu puteam gândi limpede. S-au întâmplat prea multe pentru o singură noapte și tot de ce aveam acum nevoie era o baie caldă, mâncare și un somn bun. Dar cum naiba să dorm când știu că un criminal instabil psihic mă urmărește?!

Am mers mai întâi și am cotrobăit prin frigider, dar n-am găsit aproape nimic înafară de câteva alimente expirate. Mă gândeam să merg la magazinul deschis non-stop care nu se afla foarte departe. Dar apoi m-am uitat în oglindă la imaginea mea și am zis că vânzătoarea ar reacționa mai rău ca femeia de pe stradă, cea...moartă acum.

Așa că am mers direct în baie, m-am dezbrăcat complet și am intrat în cada plină cu apă. Rănile mă usturau, dar am suportat și mi-am curățat orice urmă lăsată de acestă noapte. Problema era că am șters (aproape, pen'că mai aveam răni deschise pe corp, auch) urmele de pe corp, dar nu și din suflet. Aș minți dacă aș spune că nu-mi venea și acum să plâng. Ba da. Vroiam să plâng ca un copil mic, isteric și gălăgios. Dar eram prea obosită ca să mai și plâng acum.

După ceva timp am ieșit din cadă și a început partea neplăcută. Mi-am dezinfectat rănile chițăind ca un șoarece de fiecare dată când vata făcea contact cu pielea mea. Apoi m-am bandajat. Stomacul meu a început a scoate sunetele unei balene eșuate, chiar ar trebui să pun ceva de mâncare în gură.

M-am îmbrăcat în hainele curate care mi-au rămas, pentru că nu luasem tot ce avem la Iza, și am ieșit din baie. Am fost surprinsă să găsesc pe patul din camera mea o pungă cu câteva alimente. Am deschis-o și erau câteva fructe și produse de patiserie. Apoi am găsit și un bilet, l-am apucat și l-am citit.

" Să nu crezi că fac asta din milă sau alte tâmpenii omenești, clar? Și dacă te prind că te sinucizi te bâtui toată eternitatea ta, pot s-o fac. Vreau ca eu să te chinui, clar? Așa că mănâncă și refă-te pentru runda a doua. Coșmarul nu s-a terminat. În plus, trebuie să recunosc că chițăi drăguț la durere. A, și, dacă nu folosești perdeaua la baie, scote-o. Era o sugestie.

-Ben"

M-am încruntat și am mototolit biletul.

-Pervers nenorocit si nebun. Mormăi și duc punga la bucătărie. De unde să știu eu că nu ai pus otravă în mâncare? Gândesc cu voce tare și o parte din mine vroia să-mi dau o palmă. "De ce naiba ar mai vrea să te chinuie dacă te-ar omorî așa ușor cu otravă? Fraiero...".

Am oftat și m-am pus pe mâncat. Deși știam că mă așteptă 'runda a doua' nu mai aveam nici o forță să-mi plâng de milă. Ce naiba? Băiatu' ăsta e stalker, nebun, bipolar, ce combinație... În plus, fratele meu venea curând. Și nu știu ce aveam să fac.

După ce am mâncat m-am târât până în cameră ca să-mi aștern patul. I-am zmuls așternuturile pătate de sânge și rupte și am pus în locul lor unele curate. Am stins lumina și efectiv am căzut pe saltea.

După momente lungi și tăcute de fâțâială prin pat tot nu puteam adormi. De ce? Păi, pentru că în primul rând era încă replica aia de deasupra capului meu cu 'E victima mea' și apoi mai era poveste cu Ben, și după, vizita fratelui meu. "Poate ar trebui să-i spun să rămână acolo? Da, sigur, fă asta și o să-l îngrijorezi mai tare. Nu, nu puteam să-l opresc. Dar mi-e frică că Ben ar putea să-l ucidă, folosind iarăși scuza ieftină cu 'Ne-ar fi stat în cale'...".

-Ce bou... Murmur și închid însfârșit ochii, somnul îmbrățisându-mă și având grijă să am unul liniștit și odihnitor.

M-am trezit în jur de ora două după-amiază. Da' mult am mai dormit. Un ciocănit mi-a atras atenția și m-am dat jos din pat, observând că peretele și camera mea erau ca înainte. Ciudat. Oare s-a făcut Ben menajeră mai nou? Gândul ăsta m-a făcut să râd scurt.

Am trecut pe lângă bucătărie unde l-am văzut pe taică-miu 'mort' beat pe canapea. Cum? Dar-... Ciocănuitul se mai auzi odată și am deschis ușa.

-Fată, ce-ți ia așa mult? Mă dojenește Iza bătând din picior. Iza? Dar cum? Ce naiba se întâmplă aici?!

-Cum- Cuvintele pur și simplu nu-mi ieșeau pe gură.

-Shh. Stai să-ți dau vestea bună. Mergem în excursie cu clasă! Zâmbește și mă face mai confuză.

-Dar...nu pot. Murmur.

-Cum? De ce? Hai, Kat, o să fie marfă! O să vezi! Încearcă ea să mă convingă.

-Nu. Știu, doar că, vine fratele meu în vizită. Spun. Dar cum...cum de ești vie? O întreb pe nespusă masă și brusc corpul ei e despicat de aer în două și partea de sus se prelinge ușor în jos. Am țipat.

-Pentru că nu sunt. Aud vocea ei ca o șoaptă depărtată și mă ridic în șezut gâfâind. Mi-am trecut palma peste fața transpirată. Iar apoi am avut o revelație și am zâmbit larg.

-Asta e! Spun și mă dau jos din pat.

•948 cuvinte•