Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 34

Naty:

Cum Kath a ieșit pe fereastră, mi-am întors atenția din nou spre așa zisul Toby. Acesta nu mai privi spre fereastră, și pe moment crezusem că o auzise pe Kath, dar apoi se apropie de ușă, gata să intre.

Înghit în sec și-mi țin bine pistolul în mână, prind și cuțitul ce stătea liniștit pe noptieră și coborând în grabă. Îmi rotesc privire în jur și o țâșnesc în baie, ascunzându-mă bine. Știam că va trece pe lângă ușă, și voi putea să-l atac atunci.

După nici cinci secunde, ușa se trântește puternic și pașii băiatului fac podeaua veche să scârțâie. Își ținea vag toporul de coadă, lăsând lama să se târască pe jos, provocând un sunet enervant.

—Katherine, știu că ești aici. Râse slab, și aruncă o privire în bucătărie. Huh? Nu-i aici... Murmură acesta și continuă să se miște, până ajunse lângă ușa băii. "Acum!"

Ies și mă mișc agil în spatele său. Îi fac o tăietură destul de adâncă în brațul în care ținea toporul și profit de moment pentru a-l ținti la perete. "La naiba! Aici se sfârșește planul meu...acum ce fac?".

Toby își scutură capul, lăsându-și ochelarii galbeni să-i cadă în jurul gâtului, și privindu-mă cu o pereche de ochii aurii-maronii și confuzi. Mă analiză scurt, apoi se încruntă.

—Tu nu ești Katherine. Cine ești? Se răsti, apoi privi buimac în jur, parcă visând. Am încurcat cumva casa...? Nu, era aici, am văzut-o. Mormăi pentru el, apoi se uită iar urât la mine, așteptând să-i răspund.

—Fii atent, eu sunt paznicul oficial al lui Katherine, așa că dacă vrei să ajungi la ea, lupți cu mine mai întâi. Spun dură, de parcă puteam să câștig împotriva lui. Totuși nu puteam să-l las să plece, trebuia să-l țin ocupat, ca K să aibă timp să-l găsească pe idiotul de Ben, pentru că deși enervant, măcar putea să ne scape de Toby ăsta.

Acesta râse puternic și mă împinse de pe el în perete de parcă eram un sac cu pene.  Părea că tăietura din braț nu-l afecta deloc, pentru că îmi prinse mâinile deasupra capului, ceea ce mă făcu să scap cuțitul jos, cu un sunet specific. Îmi strânse încheieturile, încă având o față amuzată.

—Și unde ai fost tu, când am încercat s-o sufoc sau să-i tai gâtul, hm? Pentru că n-aș uita așa o față. Rânji și-și trecu lama toporului ușor sub bărbia mea, cu o îndeletnicire care mă surprinse, totuși, fără să-mi provoace vreo tăietură. Nu era Ben neoficialul ei paznic? E așa patetică că are nevoie de doi? Râse și strâmbă ușor din nas, masca din jurul gurii căzând și ea, acum fața sa fiind goală în lumina lunii. Aproape că arata normal.

Am râs scurt, ridicând o sprânceană la el.

—Voi criminalii, ați ajuns așa doar pentru că ați avut eșecuri în viață și sunteți prea slabi să le faceți față. Continui să-i râd în față, ținându-i piept cum puteam. Văzându-te pe tine,  îmi dau seama că există criminali și mai penibili de atât.

Acesta se încruntă și mă trânti în peretele din celălalt capăt al holului, cu ușurință. Asta a durut.

—Cine ești tu?! Ești una din vocile mele în persoană?! Cine ești tu să mă critici?! Începu să țipe, vocea sa fiind brusc prea ridicată pentru liniștea mortală din acea noapte. Nervos, aruncă toporul înspre mine, nimerind în peretele din spatele meu. Apoi se apropie.

Surâd privindu-l așa nervos, și mă ridic în picioare. Poate că avea să mor în seara asta, dar nu voiam să mor patetic. Prind toporul în mână, "la naiba, e greu", iar cu cealaltă mână ridic pistolul spre el.

—Singurul lucru avantajos la tine e toporul ăsta! Țip la el, uitând de fapt cu câtă ușurință mă aruncă dintr-un capăt în altul al holului. Ce show făceam!

Băiatul avea în privirea sa nebunie și confuzie. Părea că nu-i pasă deloc că i-am luat toporul, continua să se apropie de parcă știa că nu voi trage. Am scuturat pistolul spre el, ca un avertisment, dar acesta doar râse nebunește și nervos, și se mișcă atât de repede că nu avusesem timp să înțeleg.

—Nu ai nici un drept să mă critici! Doar dă-mi-o pe Katherine și nu voi mai fi chinuit de propria mea minte! Țipă la mine, palma sa mare înfășurându-se în jurul gâtului meu, ridicându-mă de la sol. Scăpasem toporul, pentru că era greu, apoi și pistolul, pentru a-i prinde mâna care mă ținea.

Acum înțelegeam ce se întâmplă cu el. Asemenea fratelui meu, avea probleme, dar chiar și așa, dădea vina pe Katherine pentru mintea sa bolnavă.

—Doar tu le poți opri... Murmur încercând să prind câteva guri de aer.

—Ce tot spui?! Te joci cu mine?! Ridică din ce în ce mai mult tonul, iar asta începu să mă calce pe nervi. "Cine era el să țipe la mine în așa hal?!"

Mânios mă trânti în cel mai apropiat perete, încă ținându-mă de gât. Trebuia să-l fac să mă înțeleagă, dar era greu când și furia mea pulsa în vene.

—Nu Katherine e vinovată pentru vocile tale! Fratele meu are personalitatea dublă, dar tu ești lipsit de personalitate, ești doar un sclav al vocilor tale! Un sclav care face ce spun alții! Și urăsc persoanele astea, pentru că-mi amintesc de mine!? Țip la el, acesta slăbind strânsoarea. Profit de moment și mă eliberez.

Acesta păru că nu mai mișcă, stătea nemișcat chiar și când am început să-l bruschez și să continui să țip la el. Știam că ceea ce spusesem îl afectase, pentru că era adevărat, pentru că trecusem și eu prin asta, fiind o marionetă a părinților mei, și lăsându-mi fratele baltă doar pentru a nu fi aruncată.

—Luptă înapoi!? Țip și mai tare la el, plesnindu-l peste obraz. Nu ripostă, nu făcu nimic. Aproape că mă scotea din sărite. Trebuie să încetezi să mai fii un pămpălău!? Nu poți să vezi că unica persoană care te poate salva ești tu?!

Toby stătu liniștit o vreme. "Ori înțelege ori se întorce și mă omoară naibii" - îmi spun, gândindu-mă la ce luptă se dădea în mintea aia haotică a lui. Aveam impresia că Kath era înconjurată de criminali, eu însă eram înconjurată de oameni cu probleme psihice, ce aveau nevoie de înțelegere și un pic de bătaie...un pic mai mult.

Își ridică capul și mă privi. Părul său șaten era dezordonat, iar ochii săi erau triști. Stătusem așa câteva momente, apoi într-un final vorbi.

—Cum fac asta? Șopti, și un zâmbet îmi apăru brusc pe față.

•1131 cuvinte•