Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 36

Ben:

—Ce naiba?! Întreb brusc iritat când deschid ușa cabanei și-i văd fața lui Toby acolo. Naty, care stătea lângă el, mă privi confuză și deodată îngrijorată.

—Unde e Kath? Întrebă brusc, ridicându-se de pe canapea. Am clipit de câteva ori, nedumerit.

—Ce vrei să spui? Era cu tine! Spun, fără să mă mișc din pragul ușii.

Naty își dădu brusc o palmă peste frunte și oftă. Un moment nu spuse nimic, dar răbdarea mea se termina.

—A mers să te caute în pădure. Își mută privirea spre ferestre, de parcă se aștepta că o va vedea din minut în minut pe afară.

—De ce m-ar căuta?! Asta are ceva de-a face cu tine?! Îmi mut ochii pe Toby, care stătea tăcut pe canapea, ca un copil vinovat.

—Da, dar e vina ta! Ai ieșit fără să zici unde naiba te duci! De ce l-ar apăra pe idiotul ăla?

—Nu trebuie să dau explicații nimănui! Cine ești tu? Maică-mea?! Tu ești cea care a lăsat-o să iasă în pădure când afară e noapte!

Furia creștea în interiorul meu tot mai mult. Nu aveam ce să-i fac, mereu când mă înfuriam trebuia doar să aștept ca să-mi treacă.

—Nu da vina pe mine! Tu ești cel care a pus-o în încurcătura asta de la început!? Țipă bruneta, dar nu i-am mai dat atenție.

—Tu! Chiar nu poți să-mi lași victima în pace?! De câte ori o să-ți mai bagi nasul unde nu trebuie?! Toby se încruntă la mine, ridică mâna și-mi arată degetul din mijloc.

—Du-te naibii. Murmură, și nervos l-am prins de guler.

—Hei! Lasă-l!? Strigă Naty și ne prinse pe amândoi de umeri.

—Tu de ce naiba îl aperi?! Mă încrunt la ea, deja sătul de ambii.

—Pentru că el măcar poate fi salvat! Nu e o cauză pierdută ca tine. L-am împins pe Toby înapoi în canapeaua aia și am ieșit nervos din cabană.

De ce trebuia să se bage mereu în probleme?! Nu ar fi trebuit să mă enervez pentru așa ceva, însă nu puteam sta locului. Pumnii mei voiau să lovească ceva, așa că am dat în primul copac care mi-a apărut în cale.

Am inspirat adânc și mi-am trecut o mână prin părul ciufulit, pentru a mă calma. Nu ajuta prea mult, dar măcar acum puteam s-o caut fără să lovesc fiecare copac.

Am mers un timp prin pădure, strigând-o, dar nimic. La un moment dat aproape calc peste un cadavru. Pe moment m-am panicat, crezând că ar fi șatena, dar odată ce m-am apropiat am văzut că nu e ea.

Am dat cu piciorul în corpul mort și rece și m-am întors înapoi la cabană. Mintea mea nu era limpede, gândeam în ceață și tot ce voiam era să scap de sentimentul ăsta idiot.

Am intrat în cabană, și am mers la bucătărie. Mi-am clătit fața cu apă rece și m-am sprijinit în mâini deasupra chiuvetei, inspirând adânc.

—Vreo urmă de ea? Naty veni în dată ce auzi că am intrat. N-am spus nimic un moment, nici măcar n-am privit-o.

—Nu. Și nici nu-mi pasă de ea. N-am de gând să mai mișc un deget pentru ea. Atrage doar probleme. Murmur, privind-o cu coadă ochiului. Nu știam dacă era măcar adevărat ce tocmai spusesem, dar nu voiam să mă simt în acel fel.

•584 cuvinte•