Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 14

Kath:

Ecranul se făcu verde, iar verdele era specific lui Ben. Imaginea pâlpâi. Se făcu neagră, apoi din nou verde. Toți eram confuzi, iar maturii se apropieră de ecran pentru al verifica. Stateam inertă, când Damien trecu val vârtej și mă apucă de mână, luând-o la fugă pe holul lung, pentru momentul mult așteptat.

Eram speriată și agitată. I-am spus lui Damien să încetinească dar nu m-a ascultat. Totuși a fost mai bine că nu se potrivi rugăminților mele, pentru că în scurt timp am ajuns la baza scărilor spre tunel. Le-am coborât cu precauție și am început să mergem atent prin acesta.

—Crezi că ne-au văzut? Și-a dat seama cineva că nu suntem? Îl întreb pe brunet, mușcându-mi buzele de agitație. Acesta mă prinse de mână.

—Stai liniștită. E totul ok. Spune zambindu-mi slab. Continuam să mergem, în liniște. Îmi trecu prin minte că nu eram total în siguranță cu Damien, dar îmi asumam riscul.

În spatele nostru se auzea gălăgie. Zgomote înfundate, din spital. M-am speriat și am început să mărim pasul. Am auzit în spate și pași, ne-am întors, nu era nimic. 

—H-hai să ne grabim. L-am rugat pe Damien și am luat-o la fugă, pașii din spate continuând să se audă, chiar dacă nu era nimeni. Mă tot uitam în spate și la un moment dat pe pereții tunelului apăru o umbră. Am chițăit de frică, a fost prima reacție la cele văzute.

Deja vedeam lumina de afară și am accelerat pasul, ieșind într-un final din locul ăla întunecos și umed. M-am oprit să-mi trag suflul, sprijinindu-mi mâinile de genunchi. Damien nu se opri și continuă să mergă, dar văzu că nu mă aflu după el și se întoarse.

—Am reușit. Spuse zâmbind larg și m-am îndreptat de spate zâmbindu-i și eu în semn de aprob.

Am luat-o la pas prin pădurea alăturată, nu aveam de gând să ne plimbăm calmi prin oraș în uniforma spitalului de nebuni. Cum mergeam, pe cât timpul trecea, iar întunericul nopții era din ce în ce mai profund, am început să recunosc partea aia a pădurii. Era cea în care s-au întâmplat multe lucruri groaznice, atât mie cât și prietenilor mei.

—D-Damien...casa mea e aproape de pădurea asta. Tu ai unde merge? L-am întrebat frecându-mi brațele ca să le încălzesc. Era frig.

L-am văzut cum se oprește și dacă nu-l vedeam mă izbeam de spatele său. Am rămas în urma sa, așteptând răspunsul. Oftă. De fapt, nici nu-mi spuse cum ajunse în spital. Îi știam doar problema, nu și povestea.

—O să fiu bine. Îmi zâmbi slab, dar m-am prins, nu avea unde să meargă.

—Vino la mine. Nu accept un refuz. Nu poți sta pe străzi. Deschise gura să protesteze dar i-am pus un deget peste buze oprindu-l. Mi-a zâmbit dulce, luându-mă în brațe, într-o îmbrățișare caldă.

Un curent rece se simți brusc. Ne-am desprins din îmbrățișare privind în jur. El nu era așa panicat, dar eu da. Mă simțeam agitată, de parcă așteptam din clipă în clipă să apară Ben cu un cuțit în mână și ochii roșii scânteind de furie și nebunie. Ca și cum aș fi prezis viitorul, asta s-a și întâmplat.

Nu am vrut să mă întorc atunci când i-am simțit prezența în spate, să fiu sinceră, nu mi-a fost dor de el și crizele lui. Damien făcu ochii mari dar tăcu. A fost un moment ciudat, liniștea dominând.

Ben:

M-am aplecat, încolăcindu-mi brațele în jurul taliei ei subțiri. Acesta nu se mișcă, rămase inertă. Până și băiatul, Damien, nu făcea nimic. Mi-am lăsat capul pe umărul ei, după ce i-am dat părul în partea opusă, lăsându-i gâtul gol și expus. Am rânjit, privindu-l pe Damien cu coada ochiului și i-am lăsat un sărut umed undeva mai jos de ureche.

A tresărit, și abia atunci și-a revenit. M-a împins, întorcându-se cu fața la mine, în sfârșit mă privea. M-am îndreptat de spate, privind-o atent. Baiatul se încruntă la mine și o luă pe Kath de mână. Nu-mi plăcea de el. Nu mi-a plăcut deloc.

Nu au spus nimic, doar s-au întors și au luat-o la sănătoasa, șatena fiind trasă de mână dupa băiat.  Am râs în urma lor, rămânând pe loc. Nu avea cum să fugă și cum să mi-o fure pe Katherine. Era victima mea, nu a lui.

După ce s-au îndepărtat ceva, am luat-o după ei. În scurt timp i-am ajuns din urmă. Am apucat-o pe Katherine de talie zmulgând-o din mâinile lui Damien. Acesta s-a oprit și s-a uitat după ea, dar deja mă făcusem nevăzut cu fata, ținându-i mâna peste gură, pentru a nu scoate vreun sunet. Se tot zbătea, dar nu am lăsat-o să plece.

Când am fost destul de departe de Damien, am izbit-o de un copac, lipindu-mi trupul de al ei, imobilizând-o. A chițăit, era a naibii când făcea asta. M-am aplecat spre urechea ei, prizându-i încheieturile strâns.

—Ți-a fost dor de mine, micuțo? Aceasta se încruntă și spuse un "nu" pronunțat, am rânjit, strângandu-i cu o mână talia. Mie mi-a fost dor, în plus tu-mi aparții, ești victima mea. Am lăsat un alt sărut umed pe claviculă.

—Dă-mi drumul, Ben! Strigă și i-am pus mâna peste gură mârâind. Nu voiam să ne audă fraierul de Damien, și nici nu voiam să-i dau drumul.

-Scuze cã n-am pus capitolul când am promis, am avut ceva de făcut.

•968 cuvinte•