Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 39

(În acest capitol voi face clară situația cu personalitățile lui Damien, cât de cât, voi încerca.)

Damien (David):

Am lovit încă odată sacul de box, pe care l-am improvizat câteva zile în urmă, după care am decis că e de ajuns pe moment și m-am întors în mașină, întinzându-mă pe bancheta din spate.

Alisson era în cabană, care se afla la câțiva pași de mașină. Ea zicea că e a ei, și să fiu sincer nu-mi păsa. Nu voiam totuși să intru, pentru că nu o prea suportam. Câteva zile cu ea și deja voiam să o arunc într-un tomberon, dar măcar cu ajutorul ei puteam s-o găsesc pe Kath.

Am închis ochii cu scopul de a mă odihni, dar în spațiul gol din mintea mea, unde eu și cealaltă personalitate cu care împărțeam acest corp discutam, sau ne certam de cele mai multe ori, se auzi vocea sa, care era exact ca a mea, doar că mult mai enervantă, și mai sarcastică, mai idioată...

"De ce naiba spunem tuturor că ne numim Damien?! Aș prefera numele meu!"

Strigă zgomotos Dustin, colegul meu de corp, pe un ton enervat, care mă irită.

"Poate pentru că ăsta e numele dat de părinții noștrii?"

Îi răspund, la moment eu fiind cel ce folosea acest corp. Dustin era mai puternic ca mine, putea în orice moment să iasă la lumină, să preia controlul, dar se amuza privind prin ochii mei, să vadă ce decizii fac, ce spun, cum acționez, îl urâm.

"Pf! Părinții noștri sunt niște idioți, știi și tu asta, David, nu mai acționa ca un fraier moale!"

Îmi rosti numele ca și cum ar fi contaminat, dar avea dreptate. Viața mea a fost un haos, dar nu mai vreau să fie așa. Tot ce vreau e să am pe cineva care să mă înțeleagă.

"Știu asta. Ai dreptate totuși, deși nu-mi place să recunosc. Lasă numele de Damien, nu aparține nici unuia dintre noi."

Oftez, într-un final fiind de acord cu el.

"Vezi? Eu mereu am dreptate! Ar trebui să mă asculți și să te oprești din a fi așa un încăpățânat!"

Bătu ușor din picior, încrucișându-și brațele la piept. Se încruntă la mine, și am lăsat un oftat scurt, întorcându-mi capul.

"Ar trebui să te antrenezi mai mult! Corpul ăsta trebuie să fie pregătit pentru când o să am de gând să preiau controlul!"

La asta mi-am întors capul pentru a-l înfrunta cu privirea.

"De ce ai vrea să ieși la lumină? Ce pui la cale?"

Gura acestuia formă un rânjet, și-și înclină ușor capul privindu-mă cu un aer nonșalant.

"De ce? Ți-e frică pentru micuța ta Katherine? Sau poate te-ai răzgândit și nu vrei să-l omori pe Ben?"

Râse și făcu un gest din mână, de parcă îl durea în cot de ce aveam să spun, și chiar îl durea, nu dădea doi bani pe părerea mea, dar nici eu nu puteam să tac.

"Am de gând să-l omor pe Ben, dar să nu o atingi pe Katherine!"

Îl atenționez, iar Dustin își roti ochii peste cap, și-mi întorse spatele. În jur totul era gol, era doar noi, o mică lumină ce ne dădea ocazia să ne privim unul pe celălalt, și în jur doar întuneric. Așa era în mintea acestui corp pe care-l împărțeam de când mă știam.

"Nu poți să-mi faci nimic oricum. Sunt mai puternic ca tine, mai bun, mai presus! Și am de gând să fac ce vreau!"

Mă privi peste umăr, țintindu-mă cu ochii săi albaștri, la fel ca ai mei. Îmi era greu să știu că arătăm la fel și suntem totuși atât de diferit.

"Ești doar un prost. Crezi că rănind pe alții devii mai bun, te înșeli!"

Râse puternic și se întoarse din nou spre mine, făcând un pas mai aproape.

"David, tu ești prostul. Nu vezi? Uită-te în jur! Viața ta, viața mea, e mizerabilă! Părinții noștrii ne-au trădat! Sora ta te-a trădat! Katherine însăși ți-a întors spatele! Eu sunt mai bun ca tine, pentru că prefer să fiu singur decât să mă las rănit de ceilalți!"

Mi-am strâns pumnii și am făcut și eu un pas spre el. Chiar dacă ne luam la bătaie, nu se întâmpla nimic. Nu avea să ajute cu nimic, pentru că eram doar niște voci mascate în niște corpuri holografice, într-o minte goală a unui corp asupra căruia ne luptam să preluăm control.

"Problema mea actuală e Ben, fără el, Katherine va reuși să-și revină, să-și dea seamă ce e bine și ce e rău. Așa că nu interfera în planurile mele!"

Am țipat la el, lovind cu piciorul în podeaua goală, practic inexistentă.

"Eu am propriile mele planuri, dar cred că le știi deja. N-o să-mi irosesc timpul vorbind cu tine, ești oricum de tot râsul!"

Dădu din umeri, și privi plictisit într-o parte.

"De parcă ai altceva de făcut aici."

Am murmurat și i-am repetat gestul. Brusc însă se auzi un râs, precum un ecou. L-am țintit cu ochii pe Dustin, iar el pe mine.

"Tu ai râs? Ce e așa amuzant?"

Ridic din sprâncene, dar acesta clătină din cap.

"N-am fost eu."

Spuse și râsul se auzi din nou, din întuneric.

"Sunteți amândoi niște idioți..."

Vorbi aceași voce care râse mai devreme, și era aceași voce ca și a noastră. Nu îi vedeam chipul nici unul, pentru că se ascundea în întunericul din jur, și părea că se aude de peste tot. Totuși realizarea mă păli dureros, și am șoptit.

"Există și a treia personalitate..."

...despre care nu știam nimic, nici măcar că existase...

•Hai să fim sinceri, ăla de la media e clar Damien. So hot~

•974 cuvinte•