Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 3

Kath:

-Merg până la magazin! Spun și-mi încalț teneștii.

-Kat, chiar aș vrea să merg cu tine, dar am de terminat eseul ăsta, știi că profa nu suportă să nu-ți faci tema. Oftează obosită Iza, ținând pixul în mână.

-Nu, e oke. Îi zic și-i zâmbesc. Succes! Vin repede! Deschid ușa de la camera ei și merg spre ieșirea principală.

-Într-o oră se înnoptează, întoarce-te repede! Să nu pățești ceva! O aud strigând din cameră.

-Bine! Îi răspund și ies.

De când cu întâmplarea aia de acum două zile, stau la Iza, și e super protectoare. Nu că m-ar deranja, pentru că e prietena mea. Dar, ca să recunosc, e un pic enervant. O înțeleg, dar totuși. Ce văzusem eu atunci, nu are explicație. Ajung la magazin și i-au câteva alimente. Îmi arunc ochii la ceas și văd că mai am timp, iar librăria mai e deschisă. Merg acolo și caut cartea pe care o văzusem la reduceri săptămâina asta, online.

Nu o găseam. Merg și vorbesc cu tipa drăguță de la casă, iar acesta sună la alte câteva librarii. Îmi spune să aștept, pentru ca ei s-o transporte aici. Privesc pe geam, aproape e noapte. Mă așez pe canapeaua din colț și aștept. Ce nu fac eu pentru o carte?

Într-un final îmi i-au cartea și ies afară. Noapte. O i-au ușor la pas și îmi rotesc privirea în jur. Recunosc că-mi era un pic frică. La urma urmei, scena de atunci fusese forte nașpa. Trec pe lângă un bloc și-o i-au la stânga, spre o cărare mai întunecoasă. Merg silențios și încerc să mă liniștesc singură, când simt pe cineva în spate și tresar.

Dau să țip și să mă întorc, dar acesta fu rapid și mă lipi cu spatele de torsul său și-mi puse o mână la gură. Am făcut ochii mari și respiram sacadat. Tipu', care sigur era un tip, și era cam cu un cap și ceva mai înalt, se apleacă peste umărul meu. Mâna sa liberă coboară și-mi apucă antebrațul drept, îl răsucește ca să-l privescă și-mi vede tatuajul.

-Ce înseamnă? Îi simt cuvintele pe umărul gol și încremenesc. Să nu țipi. Spune și-și i-a mâna de la gura mea. Nu am țipat, cu ce ar fi ajutat?

-Cine ești? Spun și mulțumesc că vocea nu-mi era tremurată, ca să arate frica care-mi plutea prin vene.

-Eu am întrebat primul.

-Înseamnă libertate. Răspund și l-am simțit cum rânjeste.

-Nu ești liberă. Mă încrunt. Ești victima mea. Râde, iar eu scot un chițăit îngrozită.

-T-tu l-ai ucis... Murmur și deși nu era o întrebare, acesta aprobă. M-am cutremurat.

-Shh. Îmi șoptește acesta la ureche. Nu spune nimănui. Brusc nu l-am mai simțit în spatele meu, dar vocea sa încă parcă-mi biciuia pielea. Mi-am freact brațele și-am luat-o la fugă spre casa Izei.

Nu sunt victimă! La naiba! Cine e și ce dracu' vrea? Fug orbește încontinuu până mă izbesc de cineva și mai că cad, dar persoana mă prinde de închieiegură. Îmi ridic privirea temătoare.

-Alex! Chițăi fericită că nu era vreun alt baubau nebun. Blondu'-mi zâmbește și mă pune pe picioarele mele.

-Pe unde umblii? Mă dojenește acesta. Iza ma sunat și mi-a spus să te caut. Chicotește acesta și-mi dă o castană în frunte.

-Auu. Mă bonsuflu și-mi frec fruntea. Am așteptat pentru o carte. Spun.

-Tu. Râde Alex și-o luăm la pas spre casa Izei. Auzi, mă gândeam ce să facem în weekend.

-Și?

-Ce spui de lacu' ăla din pădure? Niște tipi spusese că e fain acolo. Am dat dezaprob din cap.

-Ne, ne! Știi că nu pot să înot! Mă milogesc eu.

-Ah, da. La naiba! Atunci...? Se gândește blondu'.

-Știu! Îi spun, și acesta zâmbeśte la ideea mea.

***

-Măi, sunteți siguri? Ne întreabă Iza, pe când înaintam spre pădure.

-Nu fi fricoasă! Îi reproșează Alex, dar i-am dat un ghiont peste umăr. El nu știa ce știam eu și Izabelle.

-O să fie bine. Îi zâmbesc roșcatei. La urma urmei, ce e așa rău? E doar un depozit părăsit de electronice. Am auzit că l-au părăsit după ce a explodat ceva acolo pe timp de furtună.

-Bine, bine. Cred că va fi bine. Zâmbește simpatic Iza și parcă-mi aducea cu o pisică mică și roșcată.

Ajungem la scurt timp și vedem clădirea mică, de două etaje, dărăpănată și murdară. Scot un 'demențial!' pe gură și intrăm. Nu era cine știe ce, calculatoare sparte, cabluri defecte, perdele sfâșiate. Aud picături izbinduse de ferestrele sparte și un tunet își face apariția.

-V-am spus eu c-o să plouă. Spune Mark rotindu-și privirea în jur.

-Nu prea-mi place locu' ăsta. Murmură Iza și privește calculatoarele sparte.

-Hai să urcăm! Spun și zâmbesc larg arătând spre scări, dar în momentul următor aud un tunet puternic și o văd pe Iza tresărind.

O lumină verde mă întrerupe din a mai spune ceva și văd calculatoarele sparte emanând o lumină verzuie și ciudată. Mă încrunt nedumerită și brusc pe pereți apar pete de sânge. Tresar. Ce naiba?

-Nu ar fi trebuit să faceți asta! Răsună o voce nebună în jur și am cunoscut-o imediat. Era tipu' din acea noapte! Înnebunită dau să strig, ca să plecăm, dar țipătul Izei îmi taie macaroana.

-Iza! Strig și dau cu ochii de ea. Acesta stătea lângă un calculator, iar din acesta ieșea o mână ce o apucase de închieietură.

•936 cuvinte•