Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 45

Katherine îl ținti pe băiatul din fața ei cu ochii ei de culoarea smaraldului, neștiind dacă să continue să țipe la el și să se descarce, sau dacă să se întoarce și să plece.

Era clar cu nu-l ura, ba chiar simțea ceva pentru brunet, ceva mai mult decât o legătură nesănătoasă ca pentru blond. Poate că îi displăcea Dustin doar pentru atitudinea sa arogantă, pentru că era sătulă de toți băieții ăștia care se credeau mult mai buni ca ea.

În cele din urmă se smulse din strânsoarea sa, Dustin lăsând-o să se îndepărteze. Nici pentru băiat nu era ușor, mintea sa era pur haos și personalitățile sale era sigure că asta le va aduce sfârșitul. Mai ales că recent apăruse și a treia personalitate, de care David și Dustin habar nu aveau. Ambii se temeau de al treilea, David era speriat pentru că credea că ar putea să-i facă rău lui Katherine, pe când Dustin era terifiat de gândul că nu el e cel de la conducere. Ambele i-au văzut puterea, mai ales în momentul când, deși era în întuneric, al treilea le putea impune acțiuni sau vorbe ce nu voiau să le facă sau rostească.

Dacă Dustin știa peste cine va da Kath, probabil n-o mai lăsa să plece de lângă el, pentru că imediat ce șatena făcu câțiva pași, îl zări pe Ben, privindu-i pe amândoi. Aceasta simțea tensiunea din aer și avu un deja vu, ca atunci când alese să fugă cu Ben. Regreta momentul, regreta că îl lasă pe brunet singur și rănit, dar nici nu știa care era decizia corectă. Dacă murea de mâna lui...?

Deși nu-i plăcea să recunoască, blondul se bucura s-o vadă din nou. Da, îl irita băiatul cu multiple personalități, dar avea să se descurce cu el mai târziu. Acum că o vedea din nou, sentimentele sale se amestecară, făcându-l confuz, poate chiar vulnerabil.

—Kath! Un zâmbet îi apăru pe față necontrolat și făcu un pas spre fată, dar aceasta se dădu un pas în spate.

Visurile despre prietenii ei morți o făcuseră să realizeze în ce încurcătură se băgase de la început. Ben îi dădu viața peste cap, și îi fură persoanele dragi de lângă ea, iar acum avea ocazia să aleagă diferit.

—Te bucuri să mă vezi? Din cauza ta sunt în încurcătura asta, știi, nu? Îi reproșă șatena, nelăsând ca ochii să-i cedeze vreo emoție.

Blondul nu spuse nimic o vreme. Știa prea bine că e vinovat, dar în același timp se temea. Îi era frică că poate Katherine se va evapora din nou, și că va fi nevoit s-o caute iar. Nu știa ce simte cu exactitate, dar nici nu putea să tacă în acel moment.

—În timpul în care ai lipsit, mi-au apărut întrebări. Ben făcu un pas înainte, spre ea, și aproape că uitase că brunetul asculta tot la doar câțiva metri de ei. Kath, nu merit și eu să fiu iubit?

Nu știa ce îl apucase, iar cuvintele îi ieșiseră pe gură fără să-și dea seama. Totuși, fata nu schița vreo emoție, ea își dădea seama că era doar confuzie... și ceva aproape otrăvitor.

—Nu mi-ai dat destule motive să te iubesc, Ben. Murmură Katherine, privindu-l printre genele dese, cu ochii obosiți.

Băiatul stătu un moment pe loc, și mintea îi zbură printre amintiri. Chiar nu-i dăduse nici un motiv? Fusese atât de rău? O făcuse să îl urască?

—Dar...te-am salvat de atâtea ori. Ochii stacojii o cercetau pe fata din fața lui, în încercarea de a vedea vreo emoție, o emoție la care se aștepta.

—M-ai pus în pericol de atâtea ori. Vocea fetei suna ca o șoaptă, obosită, poate tristă, sau poate chiar miloasă. Am fost recunoscătoare de fiecare dată când m-ai salvat, fără să-mi dau seama că eram mereu în pericol din cauza ta. Mi-ai dat viața peste cap, din dorința ta bolnavă de a mă tortura. Ai uitat, Ben? Mă numeai victima ta. Ochii șatenei în sfârșit spuneau ceva. Poate că tu ești victima, Ben. Te-ai torturat atâta timp din cauza mea.