Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 33

Kath:

Era deja noapte iar eu și Naty continuam să vorbim despre orice folositor și nefolositor. Nici măcar nu observasem că se întunecase, pentru că era distractiv să vorbești cu ea. Ba chiar începeam s-o cunosc mai bine, și să o înțeleg.

—Ai nevoie de ceva somn. Îmi spune la un moment dat, și nu o contrazic, pentru că ultima dată când mi-am văzut fața în oglindă aveam niște cearcăne foarte atrăgătoare.

—Și tu la fel. Nu uita și de tine. Fac un gest din cap spre ea, iar acesta surâde și aprobă.

Ben era încă plecat naiba știe unde, însă nu mă deranja să petrec niște timp de calitate cu Naty. În timp ce bruneta cască larg, din cauză că nu dormisem nici una de mai bine de o zi, eu m-am ridicat și mi-am întins mâinile dezmorțindu-mă, mergând lângă geam.

În momentul în care ochii mei au dat de ochii maronii ai băiatului am înghețat. Mă privea fix, prin geamul de la al doilea etaj al dormitorului. Stătea jos în fața cabanei, sprijinindu-se în toporul sau, iar pe față schiță un rânjet, parcă zicând "te-am prins!".

—Ce ai? Ai văzut vreo fantomă? Naty se ridică de pe pat și veni lângă mine, ochii căzându-i imediat pe Toby. Alt criminal? Ești un magnet de criminali sau ce?

—Nu știu de ce continuă să mă urmărească. Spune mereu doar tâmpenii și mă bagă în sperieți. Murmur cu vocea joasă, de parcă ar fi putut să ne audă de jos.

—Nu pare cine știe ce. Mergi și caută-l pe idiotul de Ben până nu intră ăsta în casă. Spune Naty simplu, pe un ton de "pleacă, mă joc eu cu el".

—Nu știu unde naiba e Ben, nu a zis un cuvânt despre locul în care merge, și în plus, nu te las singură cu un criminal. Mă încăpățânez, privind-o.

—K, tu ai sta singură cu un criminal pentru un timp destul de lung din cânte am înțeles. Crede-mă, mă descurc și eu. Îmi zâmbi, ridicând ușor o sprânceană. Habar nu aveam de ce mă striga "K", dar nu mă deranja.

—Ești sigură? Tipul are un topor. O atenționez, deși sunt sigură că a văzut și ea asta.

—Nu mi-e frică de jucăria aia a lui, pot să lupt și în plus, am și eu jucăria mea. Rânji slab în colțul buzelor și se dădu un pas de la geam, scoțând din cureaua jeanșilor pistolul care îl ridicase și spre mine în casa lui Cherry.

—Știu că te descurci cu el, dar de ce vrei să mă protejezi? Continui cu întrebările, lăsându-l pe Toby să aștepte cuminte afară.

—Îmi amintești de cineva drag mie. Cineva pe care nu pot să-l pierd din nou. Oftă și îmi făcu semn spre fereastra de pe hol, ce ducea în spatele cabanei. Trebuie să fie și el prin pădure pe undeva. Fă-te că cauți un câine, poate o să meargă și o să-l găsești. Râse și privi din nou pe geam. Repede, cred că vrea să intre.

Nu mai comentez nimic și-mi iau tălpășița. Ies pe geam și mă sprijin de crengile groase ale nucului de lângă. Sar când sunt aproape de sol și o iau la fugă ca să mă îndepărtez mai rapid de cabană. Când sunt sigură că m-am îndepărtat de ajuns, încep s-o iau la pas.

În pădure era o liniște de mormânt, întuneric și nimic nu mișca. Era chiar înfiorător, eram îngrozită, dar în același timp încercam să-mi păstrez calmul. Era și cam frig, nici nu mă gândisem să-mi iau un hanorac și ieșisem în tricou.

Nu eram sigură dacă trebuia să-l strig pe Ben sau să continui să merg până îl găsesc. Ar fi fost clar periculos să-l strig, pentru că puteam da peste ceva mai rău și aș fi atras prea mult atenția. Chiar și acum atrăgeam atenția, pașii mei fiind singurul sunet din jur.

După câteva minute de uitat prin jur degeaba, am constatat că nu era acolo, sau cel puțin nu în partea în care eu căutam. Aproape că m-am dat bătută și m-am întors pe călcâie ca s-o iau spre cabană, când auzisem un foșnet.

Mi-am plimbat ochii în jur și am ascultat atent, încercând să-mi dau seama de unde se auzea acel foșnet. Când îi găsesc sursa încet să mă apropii cu pași mici și înceți.

Scot capul de după un copac gros, mijind ochii ca să deslușesc mai bine ce se întâmpla. Erau doi băieți, semănau cu Ben, însă nici unul nu era blond. Șopteau ceva ce nu deslușeam, dar am observat camera de filmat în mâinile celui din dreapta și am presupus că filmau ceva.

Știam că e stupid, dar am făcut încă un pas mic pentru a vedea mai bine ce filmau. Atunci când am înțeles forma de jos aprope că am suspinat. Mi-am acoperit gura la timp, dar cei doi mă observaseră.

Se întoarseră spre mine și în loc să le văd fețele am dat cu ochii de două măști. Cel din dreapta purta o mască albă cu niște găuri negre ce trebuiau să fie ochii, iar cealaltă avea o mască neagră cu ochi și gură roșie. Unicul lucru la care m-am gândit în acel moment a fost "Ce ciudați!".

•Mă gândeam să scriu o carte nouă, am câteva idei, despre o fată ce și-a pierdut memoria și încercă să afle ce făcuse în trecut.

•927 cuvinte•