Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 30

Kath:

Stătusem ceva timp in subsolul ăla, pentru că acum deja se însera, iar când am plecat de la cabană să-mi iau pastile era încă dimineață. Oh, așa e, nu mi-am mai luat pastile, dar nu mă mai durea capul, ci mâinile și stomacul, pentru că-mi era foame.

—Și...care-i treaba cu voi? Cum ați ajuns în situația asta? Întrebă Naty, în drum spre cabană, care mi se părea prea lung.

—E o poveste lungă, dar e vina lui Ben... Mormăi, ținându-mi brațele în jurul stomacului, simțeam că o să cad în orice moment. Naty mormăi un "normal că e!".

—Hm? Vina mea? Rânji blondul, și-și trecu mâna prin buclele blonde. Tu ai ales să fugi cu mine, sweetie. Nu uita. Îmi reproșă, și m-am încruntat la el.

—Nu era să rămân cu o dublă personalitate. Un moment vrea să mă protejeze, altul mă omoară. Pufnesc, apoi simt iar un val de vină. Oare ce facea Damien acum...? Era bine, sau stătea rănit pe undeva?

De cum pomenisem "dublă personalitate", Naty se opri în loc. M-am oprit și eu după ce am înaintat doi pași și am văzut că nu mai e în dreapta mea, și m-am întors spre ea. "Hai să mergem, mor de foame aici!" -m-am plâns în subconștientul meu, dar înainte să spun ceva, bruneta mi-o luă înainte.

—Dublă personalitate? Despre ce merge vorba? Observă că sunt în dureri, așa că continuă să meargă, dar încă aștepta un răspuns.

—Păi, este-

Ben mă întrerupse.

—Ai de gând să-i spui așa pur și simplu? Nici nu știm cine e! Se încruntă blondul la mine, privind-o urât pe Naty.

—N-o să ne denunțe la poliție sau ceva, ea era aia cu arma. I-am surâs blând, bătându-l ușor pe umăr. Se feri la atingerea mea, de parcă tocmai se electrocutase sau de parcă îl ciupisem. Am decis să ignor asta.

—Ai niște probleme cu încrederea. Mormăi fata ridicând o sprânceană la el. Dacă nu eram între ei, probabil se luau la bătaie.

—Oricum, pe scurt, l-am întâlnit pe băiatul ăsta într-un spital de boli mintale-

—Ai fost într-un spital de boli mintale? Ești dementă sau ceva? Mă întrerupse bruneta, ridicând din sprâncene.

—N-nu, nu sunt nebună-

—Nu uita că ai încercat să te sinucizi. De data asta, Ben mă întrerupse. M-am întors spre el, cu o privire acuzatoare.

—Aia a fost din vina ta! I-am reproșat, strângându-mi pumnii.

—Asta nu înseamnă nimic. Se apropie periculos de mult de mine, aplecându-se și-mi prinse încheietura pe care aveam tatuajul cu păsări în zbor, ce însemna 'libertate', ridicând-o ușor în fața ochilor mei. Pentru că încă ești victima mea. Râse slab, și se îndreptă de spate.

Naty continua să aibă un intens monolog interior, puteam să văd clar asta pe fața ei, când m-am întors. Odată ce mi-a simțit privirea pe ea, și-a focusat atenția pe mine.

—Deci, acel băiat...?

—Am evadat împreună cu el, din azil. Lucrurile însă s-au complicat, iar într-un moment el spunea că mă va ajuta, că o să mă protejeze, în următorul voia să mă omoare. Zâmbesc ușor în colțul buzelor, trist. Sper că e bine... Șoptesc.

—Cumva seamănă cu mine? Întrebă brusc, și am privit-o lung. Da, semăna cu ea, încă din momentul când am văzut-o. Am dat aprobator din cap, iar ea a continuat. Care e numele lui? Își suflă câteva fire rebele de păr, ce-i împăienjeneau fața.

—Damien. Nu știu multe despre el. Oftez scurt, și mi-am frecat brațele, pentru că frigul deja se făcea simțit, iar eu erau doar într-un tricou. I-am prins marginea jachetei lui Ben, iar el a înțeles aluzia.

—Ești așa o durere. Mormăi acesta dându-și ochii peste cap, dar își dezbracă haină și mi-o aruncă efectiv în cap.

—E fratele meu. Spuse Naty după câteva momente de tăcere.

—Cum...?! Îmi dau jos jacheta din cap, privind-o cu ochii căscați. Era adevărat că semănau, dar totuși...

—Și povestea mea e lungă. Râse slab acesta, cât eu îmbrăcam rapid haina, ca să nu îngheț. Naty păru că vrea să mai spună ceva, dar Ben i-o luă înainte.

—Minunat! Damien fraierul variantă feminină! Pufni nervos și iritat. Știam prea bine cat îl disprețuia pe brunet, iar acum înțelegeam de ce se certau ăștia doi mereu de când au dat cu ochii unul de altul.

—Cine e fraierul aici?! Se încruntă bruneta la el, și iar au început să-și arunce replici tăioase unul altuia. Am încercat să-i calmez, însă fără succes.

Când am observat deja cabana printre copaci, am mărit pasul și m-am grăbit înăuntru, lăsându-i pe cei doi să se certe mai departe. Primul lucru care l-am observat a fost lipsa genții mari și negre de sub scări, ce era plină cu arme. M-am panicat. Poate că era cineva aici și ar fi ieșit în orice moment de undeva să tragă cu arma, sau poate am fost furați.

M-am grăbit afară, și m-am uitat în jur. Mașina dispăruse și ea.

—Hei, opriți-vă! Strig, iar cei doi privesc confuzi. Armele au dispărut, la fel și mașina.

—Cum...? Ben se încruntă, privind în jur, verificând dacă ce spuneam adevărul.

—Asta sigur e Cherry. Pufni iritată Naty, încrucișându-și brațele la piept.

•Nu uitați să lăsați întrebări în capitolul precedent~ ❤️

(Scuze dacă e prea plictisitor sau sec :) )

•924 cuvinte•