Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 29

Kath:

—Cherry! A dispărut!

Mă încrunt, privind în jur. Cățeaua aia a șters-o când noi ne ocupam de băieții ei. Oftez și îmi masez ușor încheieturile, rănile usturând ca naiba, la fel și coapsele, încă cu urme de la biciul nenorocitei. Urc scările, ieșind din subsol.

—Unde te duci? Ben mă urmă, ajungând rapid în spatele meu.

—Trebuie s-o găsim. Poate e încă prin casă. Îi arunc o privire peste umăr, neutră, și continui să mă uit în jur după roșcată.

Nu era nicăieri la etajul unu, și părea pustiu și etajul doi. Casa ei era aproape goală, fără multă mobilă și nici urmă de plante sau obiecte decorative.

Brusc aud ceva în camera alăturată, și fără să-i spun un cuvânt lui Ben mă apropii încet de încăpere. Deschid ușor ușa, un scârțâit leneș auzindu-se în urma ei, și arunc o scurtă privire în jur. Gol. Fac un pas înăuntru, lăsând ușa larg deschisă în urmă.

În spatele meu cineva ridică un pistol, îndreptându-l spre mine. Nu puteam vedea, dar am recunoscut sunetul imediat.

—Cine ești și ce cauți aici? Întoarcere! Spuse persoana din spatele meu, pe un ton neutru. Nu era vocea lui Cherry, dar clar era o fată.

Ridic o sprânceană și mă întorc fără să ezit. În fața mea acum stătea o fată subțire și înaltă. Avea părul drept și brunet, și ochii de o culoare între albastru și sur. Îmi aducea aminte de Damien, deși nu voiam să mă gândesc la el, pentru că imediat mă simțeam vinovată pentru că-l lăsasem așa.

—Ah, tu ești. Mormăi aceasta oarecum plictisită, dar continuă să îndrepte arma spre mine.

—Mă cunoști? Clipesc confuză, privind-o lung. Ce ciudată.

—Ar trebui să-mi mulțumești. Eu te-am dezlegat jos în subsol. Mă lămuri, făcând un gest din bărbie, ceva ce aducea a superioritate. Sau doar era plictisită, nu puteam spune cu certitudine.

—De ce ai face asta? De ce m-ai ajuta? Începea deja să mă irite arma pe care o îndrepta spre mine.

—Nu te cunosc, habar n-am cine ești, dar o urăsc pe cățeaua de Cherry, și aș face orice să-i stric planurile și să-i șterg rânjetul de pe moaca aia. Oftă, privind scurt într-o parte, fără a-și schimba poziția.

—Kath! Cu cine naiba vorbești? Ben intră și el în cameră, ochii căzându-i deodată pe brunetă. Hei, ce crezi că faci?! Strigă și se puse în fața mea, privind-o urât.

—Oh, ți-a venit prințul. Râse sarcastic și lasă arma jos. Nu te aprinde, nu-mi cheltui gloanțele prețioase pe un neînsemnat ca tine. Își bagă pistolul în cureaua de la blugi, apoi își suflă câteva fire din ochi și-și încrucișă brațele la piept, parcă așteptând ceva.

—Cine ești? Întrebă blondul, și nervoasă că stătea ca un zid în fața mea și-mi bloca imaginea, l-am împins într-o parte, primind o încruntătură de la el.

—Natali Ninian. Ea poate să mă strige Naty, -zise și arată spre mine- tu însă nu vorbi cu mine. Se uită neutră la Ben, acesta ridicând o sprânceană confuz.

—De ce ea poate să te strige așa și eu nu? Întrebă blondul, clar iritat de atitudinea fetei față de el.

—Îmi place mai mult de ea. În plus, arăți ca un elf modernizat dintr-un joc cu buget mic. Îi zâmbi arcu, doar ca să-l enerveze mai mult. O să merg cu voi.

—Stai așa, cine a zis că poți veni cu noi, hă?! Cine te crezi? Sări ca ars Ben, privind-o urât. Încă puțin și se luau la bătaie.

—Aveți nevoie de mine. Nu am unde să merg oricum, și sunt mai bună de cât tine, așa că o să-ți prindă bine ajutorul meu. Zise hotărâtă Naty, schițând un mic zâmbet în colțul gurii.

—Nu! Nici gând! Descurcă-te! Se încăpățână blondul, ieșindu-și din minți.

—Las-o să vină cu noi, idiotule! Ea ma ajutat să ies din subsolul ăla! Îl lovesc peste ceafă, ridicându-mă pe vârfuri. Eram sigură că Naty ar fi făcut-o fără probleme, pentru ca era mai înaltă, eu însă măcar puteam să-l conving s-o luăm cu noi, ca o mulțumire pentru că mă ajutase.

—Hei! Dar tu cine te crezi să-mi dai ordine?! Se răsti la mine, și mi-am încrucișat brațele la piept, ridicând din sprâncene la el.

—Nerecunoscătorule! Să nu te aud. Oftez și mă întorc la brunetă. Eu sunt Katherine. Îi zâmbesc, acesta întorcându-mi gestul.

—Te-a pus la locul tău. Îi râse în față lui Ben, apropiindu-se un pas de noi.

—Ea e victima aici. Mormăi morocănosul, și m-am uitat urât la el, dar fără efect.

—O să merg cu voi, și pentru că avem același scop. Își mișcă ochii digilenți privindu-ne pe amândoi.

—Scopul meu acum e să te fac să taci naibii și să-ți vezi de drum! I se răsti Ben, nervos.

—Te referi la Cherry, nu? O privesc lung, gândindu-mă că nu ar fi stat în casa roșcatei cu o armă doar pentru ca să-i zică salut sau ceva.

—Fată deșteaptă. Mă întreb ce cauți cu prostul ăsta? Îi aruncă o privire suptilă blondului, acesta ucigând-o din priviri, la rândul său.

—Poveste lungă. Oricum, se pare că cățeaua a dat bir cu fugiții. Nu e nicăieri. Spun, uitându-mă scurt în spate, simțindu-mă oarecum incomod, stând în casa celei care voia să mă omoare.

—O să se întoarcă ea, și oricum n-a reușit să fugă departe. O s-o găsim. Bruneta îmi aruncă un zâmbet micuț. Cred că o să-mi placă de ea.

—Ahh, simt cum capul o să-mi explodeze. Se plânse Ben frustrat.

— Deci pe scurt crăpi odată? Vai, ce bine! Spune aceasta gesticulând special să-l enerveze, scena din fața mea făcându-mă să râd.

•985 cuvinte•