Victimă (Ben Drowned FF)

Capitolul 31

Kath:

—Avem nevoie de armele alea, dar scârba aia de Cherry probabil e deja departe... Oftez, ducându-mi mâinile în jurul stomacului, chiar aveam nevoie de ceva să mănânc.

—Aici pot ajuta eu. Spune Naty, zâmbind în colțul gurii, mai mult semănând cu un mic rânjet.

—N-avem nevoie de ajutorul tău! Sări Ben s-o comenteze, și intră în cabană.

—Măcar ascută ce am de spus! Strigă înapoi la el, încruntându-se. Ah, ce încăpățânat... Murmură, strâmbând din nas.

—Știi cumva de unde putem face rost de arme? Clipesc curioasă spre brunetă, în timp ce-l urmam pe Ben înăuntru.

—Tatăl meu e polițist, știu unde ține armele, așa că putem "împrumuta" câteva. Mimă ghilimelele când pronunță cuvântul 'împrumuta', rânjind în același stil el ei.

—Am zis că nu avem nevoie de ajutorul tău! Se auzi blondul din bucătărie, și m-am grăbit și eu în încăpere, împingându-l de lângă frigider ca să mă uit ce aveam comestibil. Hei! Protestă.

—Taci, eu am fost aia ținută captivă. I-am întors-o cu nasul în frigider, încercând să ajung o cutie cu paste.

—Nu ți-am cerut părerea! De ce naiba nu mă asculți măcar?! Strigă Naty la el, pe când eu mă bucuram de pastele pe care în sfârșit le-am luat.

—Pentru că-mi freci nervii de când ai apărut! Îi reproșă Ben înapoi, ucigând-se unul pe celălalt cu privirea, ignorând complet că stăteam între ei, privind cu dragoste pastele.

—Cine freacă nervii cui?! Crezi că mie îmi e ușor să te înghit?! Continuă Naty, cu o altă replică.

I-am lăsat să se certe, pentru că nu aveam nici forță, nici răbdare să fac acum pe dădaca. Mi-am încălzit rapid pastele și m-am așezat cuminte la masă, începând să mănânc. Stomacul meu s-ar fi închinat la mine dacă ar fi putut.

Savuram gustul lor, mai bine zis, le devoram, privindu-i pe cei doi. Încă puțin și se luau la bătaie serios. Abia după ce am terminat, mi-am amintit de ce spusese Naty, despre tatăl ei și armele pe care să le împrumutăm, oh, nu, pe care să le furăm.

Înainte să arunc cutia, dezlipesc eticheta și o rup în două. Silențios mă pun între cei doi, și le lipesc amândurora câte o bucată din etichetă pe frunte. Nu ma oprit nici măcar înălțimea mea, pentru că eram sătulă acum, iar capul mai avea puțin și exploda.

—Hei! Vrei să mori?! Se încruntă blondul, după ce stătu câteva secunde să-și dea seama ce naiba făcusem adineauri. Își scoase hârtiuța de pe frunte, mototolind-o și aruncând-o în mine.

—Acum ți-e bine? Râse Naty, dându-și jos eticheta din frunte.

—Mhm. Dau din cap aprobator, zâmbind aiurea. Ce spuneai despre tatăl tău?

—Oh, da. Casa mea, știu unde își ține taică-miu armele. Ne putem furișa când nu sunt acasă, și să furăm câteva. Deși probabil va ști că eu am fost, nu-mi pasă.

—E okay să furi de la tatăl tău? Ridic o sprânceană la ea, luându-mi un pahar cu apă.

—Mhm, o să fie bine. Dădu acesta aprobator din cap. Oh, deja e dimineață?

—Huh? Clipesc des, privind pe geam. Da, deja se făcea dimineață, dar cu toate care s-au întâmplat, pierdusem noțiunea timpului.

—Eu m-am cărat. Mormăi Ben după ce stătu ceva timp tăcut.

—Und-

Nici nu terminasem, că ieșise pe ușă.

—Ce ciudat... Oftă Naty, clătinând din cap. Merse spre frigider, căutând și ea ceva să mănânce.

—Deci când vom merge în misiune? Surâd, așezându-mă la masă, sprijinindu-mi capul în palme.

—Probabil mâine. Sunt cam extenuată, iar tu trebuie să ai grijă de rănile tale. Am clipit la ea, privindu-mi mâinile și coapsele.

—Eram prea atentă la cearta voastră și la faptul că eram lihnită ca să-mi pese. Surâd și o aștept în liniște să mănânce și ea un sandwich dezordonat, făcut în grabă.

Am mers sus, în cameră, iar când am intrat mi-a picat fața. Patul era încă într-o dezordine mare, iar sutienul meu stătea frumos la marginea lui. Am roștit instant, amintindu-mi de ce făcusem o noapte în urmă.

—Nu-mi spune că... Naty tuși, privind într-o parte amuzată și roșind slab.

—Eram beată! Ripostez, strângând rapid hainele de jos și aranjând patul, fără să dau cu privirea de ea.

—Okay, okay, n-o să întreb. Râse bruneta, privindu-mă într-un mod în care mă făcea să mă simt un copil mic.

După ce tensiunea de "ai-făcut-sex-cu-un-criminal" s-a evaporat, am mers și am făcut un duș, pentru că nu mai rezistam mult și am luat trusa de prim ajutor din baie. Serios, chestiile astea sunt esențiale.

—Tu...ai ucis vreun om? Întrebă brusc Naty, când m-am așezat lângă ea și am deschis trusa. Întrebarea ei mă luă prin surprindere, dar era clar că mă va întreba și asta.

—Da, dar nu sunt mândră de asta. Oftez ușor, luând niște vată și apă, curățând sângele care mai curse. Sunt o pisică fricoasă, Naty, și slabă. Dacă aș fi fost puternică, nu ajungeam în situația asta. Despachetez bandajele, încercând să-mi bandajez încheieturile.

—Te face să te simți mai bine dacă îți spun și eu câte ceva despre familia mea? Îmi zâmbi ușor bruneta, ajutându-mă cu bandajele.

Am dat ușor aprob din cap, și am ascultat-o în liniște, chiar eram curioasă de Damien și cum s-a ajuns așa.

—N-a fost ușor pentru părinții mei să se descurce cu Damien. Uneori era un copil inocent și ascultător, alte ori, era un mic diavol, iar asta a dus la ură pentru el, din partea lor. Din cauză că era atât de greu pentru ei cu el, eu am încercat să le fiu mereu pe plac, și făceam orice spuneau, chiar dacă nu-mi plăcea. Te întrebi de ce o urăsc pe Cherry? Ea e vinovată pentru faptul că Damien a ajuns în azilul ăla. Ceva timp în urmă, scârba a ucis pe cineva aproape de casa noastră. Părinții mei au văzut-o, știau că ea e responsabilă, dar au profitat și l-au învinuit pe Damien. Normal că lui Cherry ia convins, dar fratele meu a ajuns în acel spital, din cauza bolii sale.

—Dar ce căutai în casa lui Cherry? O întreb, mulțumindu-i pentru ajutor.

—Eram nervoasă, de condiția la care s-a ajuns, și de faptul că eram păpușa părinților mei. Așa că am furat arma lui taică-miu și voiam s-o omor. Cum am spus, eram nervoasă, îmi trebuia un plan mai bun. Zâmbi slab, privindu-mă.

—O s-o găsim. Și eu aș vrea să-i dau un pumn în nas. Surâd, continuând să vorbesc cu ea, pe diferite teme.

•My story kinda sucks, yeah? Ik.
•Lasați întrebări~
•Băiatu' de la media îmi dă niște Damien vibe, vouă nu?

•1154 cuvinte•