New Team I - Finalizata

Capitolul 21

-Cum?

-Au murit. Acum cativa ani. Eram la fel ca tine, plangeam la mormantul lor. Erau clipe groaznice, sa stiu ca nu mai are cine sa tipe la mine cand faceam o prostie, ca nu mai este nimeni care sa-mi dea sfaturi sau sa ma ajute sa devin un ninja. Stateam in camera mamei mele si ii miroseam hainele, care inca aveau parfumul ei in ele si Si nu acceptam ideea ca nu mai este. Mi se parea imposibil si voiam sa o vad, fix in momentul ala. Dar cu timpul, m-am acomodat si am inceput sa ma descurc singura. O sa cresti si vei vedea.

Se uita cu ochi tremurati la mine si imi cuprinde cu mainile abdomenul. Ii pun si eu mainile pe spate, neasteptand reactia asta de la el, si nu mai plangea. Statea linistit. Cand ma gandesc cat de repede trec anii si ce repede crestem, aproape ca mi se pare ireal. Toti trecem prin clipe grele, care pe viitor ne fac mai puternici, iar anumiti pasi gresiti ne fac sa invatam din greseli. Asta eate ciclul vietii si nimeni nu-l poate schimba.
Respira mai calm si ma aplec putin pentru a ma uita la fata lui. Avea ochii inchisi. Il las pe spate pe mana mea si il duc in brate ca pe un bebelus. Ma ridic, arunc o privire batranului si zambesc, apoi merg spre sat. Daca stau bine sa ma gandesc, nici macar nu stiu unde locuieste, deci il voi tine la mine in camera pana maine dimineata.

In putin timp, ajung si in camera. Pe drum m-am intalnit si cu Sakura, careia ii sclipisera ochii cand l-a vazut pe cel mic in bratele mele. Il pun in pat cu grija sa nu se trezeasca si il invelesc. Sakura statea rezemata de tocul usii si se intinde pentru a stinge lumina. Iesim din camera si inchidem usa.

-Crezi ca o sa intre cineva peste noapte?

-Nu cred.

-Hai sa mergem atunci.

Camera Sakurei era la cateva camere fata de a mea, ceea ce era bine. Intram si observ cu ochiul liber ca era putin mai mica fata de a mea. Urasc sa fiu tratata altfel decat ceilalti, doar pentru ca am fost fiica lor, iar asta nu e nici prima nici ultima oara. Merg spre fereasca si analizez luna de desupra boltei. Era plina si luminoasa. Sakura se aseaza in pat si ofteaza. Ma intorc si ma asez si eu langa ea, rezemata de perete cu picioarele intinse.

-A fost un om bun. A ajutat pe toata lumea cu cat a putut.

Nu spuneam nimic, doar ascultam.

-Orasul tau nu a avut  niciun lord?

-Intr-un fel. E mai complicat. De ce au plecat parintii tai?, schimb repede subiectul.

Ofteaza si mai tare si isi inchide ochii pentru a oprii lacrimile.

-Si la mine este complicat. Au plecat intr-o misiune acum ceva timp iar atunci nu am mai primit nicio veste din partea lor. Am asteptat, am plans, am incercat sa nu-mi mai fac griji, dar acum sa spunem ca sunt mai bine. De cand am absolvit academia, am venit aici la camin si lucrurile au decurs mai bine.

Ne uitam amandoua in gol, singurele sunete fiind cele ale greierilor de afara. In mare parte copiii din satul asta sunt singuri sau au dus o copilarie destul de grea. Erau aproape ca mine.

- Naruto si Sasuke?, intreb si isi da seama imediat despre ce vorbesc.

-Sunt morti. Parintii lor sunt morti.

Asta aproape m-a facut si pe mine sa vars cateva lacrimi, dar nu sunt atat de moale. Copii ar caror parinti au murit iar ei au fost lasati singuri. Nu este ceva ce auzi in fiecare zi. Dar oricum, asta i-au facut mai maturi si din cate observ se descurca destul de bine. Si nu ma refer neaparat la lupte.
Sakura incepe sa scanceasca si ma uit incruntata la ea.

-Ma simt de parca am numai ghinion. Si eu dar si cei din jurul meu. Parintii mei au plecat si nu s-au mai intors, Sasuke nu ma baga in seama, lord Hokage a murit, parintii prietenilor mei sunt morti. E groaznic. Nu stiu daca ai avut vreodata senzatia asta, dar nu-ti doresc.

Oftez. Nici nu stiam ce sa zic.

-Sakura, nu vezi decat partea rea. Dar pe cea buna de ce nu o vezi? Parintii tai au plecat, dar ai ramas cu prietenii, anume cu Naruto si Sasuke. Macar esti cu el in echipa, asta conteaza. Lordul a murit probabil din cauze naturale, deci nu a fost vina ta sau ceva. Iar in legatura cu parintii lor, asta i-au facut sa fie mai puternici. Durerea ii fac pe oameni asa in general.

Ma ia in brate pe neasteptate si suspina. O strang si eu tare si o mangai pe spate ca sa se calmeze. Ma dau jos din pat si imi pun peticul inapoi pe fata.

-Unde te duci?

-Sakura, culca-te. Eu o sa merg putin afara. Vreau sa iau niste aer.

-Bine, cedeaza si se intinde in pat.

Deschid usa, apoi o inchid incet.