New Team I - Finalizata

Capitolul 46

Chiar voiam sa o intreb de ce nu i-a spus adevarul, desii stiam ca are un motiv destul de bun. Si acum mi s-a confirmat asta. Sayuri devine dintr-o data alba la fata de parca i s-ar face rau.

-Sayuri? Esti bine?

-Da. Doar mi-am amintit de ceva.

-In legatura cu?

-Nu conteaza, am ajuns.

Intram pe portile satului si incercam sa ne ascundem cat de mult puteam. Nu stiu daca cineva ne mai tine minte de atunci pana acum, sunt diferente de 3 ani, aproape 4 chiar, dar totusi sa nu ne riscam. Naruto face mai multe clone pe care le trimite in diferite parti ale satului.

-Yashiro? Unde cautam acum?

Matusa se uita in gol si o iau de mana.

-Sayuri, sigur esti bine?

-Da. De ce n-as fii? Ma gandeam doar unde am putea sa o cautam.

-Eu si Sakura am putea merge sa intrebam oamenii, spune Sasuke. Pe noi nu e cunoaste nimeni. Iar voi va plimbati pe aici, poate o sa vedeti ceva.

Aprobam toti si ei pleaca iar noi incepem sa ne plimbam.

-Esti fericita?

Se uita confuza.

-Esti fericita cu Kakashi?

-Da Yashiro, rade putin. Sunt. Tu cand o sa-ti gasesti pe cineva?

La asta nici eu nu m-am gandit sincer.

-Momentan tot ce conteaza este sa o gasesc pe Myuri.

Aproba si ea si lasa capul in jos. Nu m-am mai gandit de mult timp la ideea de a avea pe cineva.
La un moment dat matusa se opreste sa vorbeasca cu o femeie mai batrana, necunoscuta mie.

-Draga mea Sayuri, ce ai crescut.

Merg si eu langa ele, iar bunica se uita insistent la mine.

-Este baiatul tau?

-Nu, rade. Este al lui Ayame.

Inspira bucuroasa.

-Draga de ea, sa-i transmiti felicitarile mele.

Sayuri da nostalgic din cap si forteaza un zambet. Pana la urma cine era femeia asta?

-Cati ani are?, o intreaba pe Sayuri.

-19.

-Seamana leit cu Hayato. Sunt ca doua picaturi de apa, zambeste.

In timp ce mai vorbesc ele eu continui sa ma plimb incet. Cred ca singurul motiv pentru care Sayuri nu i-a zis de mama este ca femeia e batrana si probabil n-ar suporta o asa veste. Priveam toti oamenii in parte si imi sare in ochi o fata care alerga incet printre oameni, ce parea ca fuge de cineva. Isi da pelerina de pe cap jos si fac ochii mari. Era Myuri. Incep sa alerg spre ea dar era prea departe, iar matusa ma striga din spate dar o ignoram. Alerg si mai repede spre ea cu speranta ca am gasit-o. Isi pune din nou pelerina pe cap si incetineste pasul si inainte sa o strig vad o femeie care o ia de mana.

-Haide Hiroko, nu avem timp toata ziua.

Fata se intoarce cu fata spre mine si realizez ca nu era ea desii de la departare semanau. Matusa vine si ea rapid langa mine si se uita panicata.

-De ce ai fugit?

-Am crezut ca am gasit-o, dar nu era ea.

Ofteaza si isi pune inapoi gluga pe cap.

-Hai sa mai cautam.

*Myuri*

Suntem in drum spre naiba stie unde. Doar noi trei. Orochimaru a invocat un sarpe care are rolul de a ma pazii pe mine si daca voi incerca sa plec ma va musca, iar veninul lui provoaca paralizia. Deci chiar daca incerc sa plec de langa ei, sarpele ma va musca, daca omor sarpele va invoca altul cat ai bate din palme si daca voi incerca sa ma lupt cu ei tot eu o sa fiu cea imobilizata. Acum suntem in satul sunetului si va trebui sa mergem undeva mai departe de populatie din cate am inteles eu ca sa evite contactul cu oamenii. Toti purtam niste robe mai lungi cu gluga, ca sa nu cumva sa ne recunoasca cineva, mai exact pe el sa nu-l recunoasca. Si prin el ma refer la sarpele grupului.
Un miros de carne imi inunda narile dintr-o data si inspir adanc. Ochii de pisica imi apar si coltii imi cresc fara ca eu sa vreau asta. Nu am mai mancat de ceva vreme iar foamea ma facea sa-mi controlez mai putin puterile. Stomacul meu incepe sa scoata un sunet ciudat scurt dar ignor. Kabuto se uita la mine, apoi baga mana in buzunarul lateral al ghiozdanului pe care il cara. De acolo scoate un mar rosu si il intinde dar il ignor.

-Daca nu vrei marul atunci poti murii de foame.

-Sper ca glumesti.

-Il vrei sa nu?

-Am nevoie de carne. Pisicile nu mananca fructe sau legume.

Se incrunta si baga marul inapoi in buzunar.

-Atunci asteapta pana acasa.