New Team I - Finalizata

Capitolul 27

-Te urasc, spun intr-un final dupa cateva minute de aruncat priviri.

-Stiu.

Kakashi si Tsunade apar si ei si priveau scena confuzi, nestiind ce sa faca. Yashiro merge langa Kakashi, ii spune ceva la ureche si pleaca, dar nu inainte ca el sa imi arunce o ultima privire de tandrete. Doar nu are de gand sa plece asa. Alerg pana cand ajung in fata lui si ma opresc brusc.

-Nu pleci. Nu acum!

Ofteaza si se lasa la nivelul meu.

-Myuri, stiu ce crezi si simti, dar ma intorc. Am ceva de rezolvat acum.

-Unde pleci? Ai fost plecat ani de zile si nici macar o scrisoare nu ai trimis sa vezi daca eu si matusa suntem bine. Oricum, dupa ce ai facut nici eu nu cred ca vrei sa mai ai vreo legatura cu noi.

Isi indoaie doua degete, apoi le pune pe nasul meu si strange.

-O sa iti explic totul.

Cu toate astea pleaca. Picioarele mele nu-si mai stiau rolul si aproape ca era sa cad dar Tsunade ma prinde inainte sa cad pe pamantul tare. Ochii incepeau sa vada in ceata si ma simteam de parca cineva ma invartea si imi venea sa vars, iar stomacul il simteam ca si cand se facea nod. Inchid ochii.

••••

Ma trezesc brusc si ma ridic in acelasi mod. Eram un camera mea. Ma dau jos din pat, dar ma simt ca si o gelatina si aproape cad, dar niste brate puternice ma ajuta sa ma echilibrez. Intorc capul si il vad pe Yashiro. Ma smucesc din mainile lui si imi fac cararea catre fereastra. Era aproape noapte.

-Trebuie sa stai in pat.

Ma uit nervoasa la el si incep din nou sa plang. Parea ingrijorat.

-Ce s-a intamplat?

-Mai ai tupeul sa intrebi? Te urasc!! Si stii de ce, tip. De fiecare data cand ma gandesc la tine sau te vad, ii vad doar pe parintii nostrii. Macar de i-as vedea in viata. Imi faceam atatea planuri cum sa te omor si cand am avut ocazia am dat gres. Te iubesc si te urasc in acelasi timp iar asta e frustrant.

Se aseaza, incet pe pat si imi face semn sa ma asez pe langa el, dar ii dau semne destul de intelegatoare ca nu o sa stau langa el.

-Iti voi explica tot ce s-a intamplat in trecut. De ce am plecat de langa voi, de ce parintii nostrii nu mai sunt in viata si de ce ai ramas cu matusa. O sa incep cu inceputul. Pe langa matusa focului, ai mai avut doua matusi, acelea fiind printesa florilor si printesa zapezii. Ele doua nu au fost ninja si nu stiau sa se lupte, erau doar niste fiinte blande, pe cand mama si Sayuri erau printre cele mai bune, fiind invatate de catre bunicul nostru Tadashi. A incercat din rasputeri sa le invete si pe Ayanna si Taira sa se lupte, sau macar sa invete sa se apere, dar nu s-au ales decat cu rani care le apareau pe corp dupa fiecare antrenament. Si nu vorbesc de zgarieturi, ci de rani grave care le-au adus si saptamani intregi de stat in pat.

Povestea deja incepea sa ma prinda si eram prea nerabdatoare sa o ascult pe toata. Ma asez pe pat langa el fara sa il intrerup.

-Intr-o zi cand Tadashi a analizat mai bine situatia dintre cele patru surori, a realizat ca Ayanna si Taira nu foloseau sangele de felina pentru ca nu stiau, ci pentru ca nu il aveau. Bineinteles ca i-a cerut explicatii bunicii, care paralizase de frica cand a venit la ea si din cauza tensiunii a spus totul.

-Totul?

-Da. Adevarul. Ele nu aveau sangele de felina asa cum l-am mostenit si noi pentru ca nu erau fiicele lui Tadashi. Atunci cand a aflat, a omorat-o pe bunica noastra si urma sa le ia viata si fiicelor lui din cauza nervilor.

Aproape ca imi vine sa plang.

-Ce vina aveau ele?, il intreb uitandu-ma in ochii lui si ofteaza.

-Esti mica Myuri, inca nu stii cat de rai pot sa fie oamenii. Evident ca n-aveau vreo vina, dar Tadashi nu a mai ascultat nici macar un motiv si voia sa treaca la victime. Matusa noastra Sayuri fiind cea mai mare, le-a luat pe toate trei si au fugit la un castel, mai exact castelul unchiului lor, fratele lui Tadashi. Le-a oferit adapost multi ani si avantajul era ca bunicul nu stia unde locuieste. Peste cativa ani, mama noastra l-a intalnit pe tata intr-o batalie aici in Konoha. El facea parte din echipa ANBU si a salvat-o, pe ea si pe matusa. S-au indragostit si i-a povestit despre viata ei, despre moartea bunicii si de ce locuiesc la unchiul lor. Peste ceva timp, tata a renuntat sa mai fie membru din acea organizatie si a revenit la postura de print, iar mai tarziu cand ar fi venit vremea sa se casatoreasca cu mama in postura de rege. Mama noastra a luat-o si pe matusa cu ei doi in castel cand a venit vremea, dar celelalte doua nu au vrut sa mearga. Nici acum nu se stie motivul. Acolo s-au casatorit, apoi au facut primul copil, peste trei ani urmand sa te aibe si pe tine. Acolo matusa a cunoscut si ea pe cineva si au plecat impreuna in castelul lui, iar noi am ramas singuri in acel castel. Cand tu aveai treisprezece ani, Tadashi ne-a gasit. Tata a vrut sa-l omoare din prima, dar mama l-a oprit.

*Trecut*

Hayato scoate sabia din suport si merge amenintator spre tata, dar il opresc. Imi arunca o privire nervoasa dar si grijulie in acelasi timp.

-Ayame, stii foarte bine ce s-a intamplat din cauza lui.

-Stiu. Dar nu vreau sa il omor. Vreau sa il exilez, si sa il fac sa regrete ca exista.

-Du-i in casa.

Ma intorc si merg spre ei. Myuri statea in bratele lui Yashiro si plangea. Aproape ca imi dau si mie lacrimile, dar trebuie sa fiu puternica pentru ei.

-Duceti-va in casa. O sa venim si noi imediat.

-Nu!, tipa Myuri. Nu plecam! Crezi ca noi nu observam ca sunteti in pericol?

-Yashiro, du-te cu ea in casa si trimite-i o scrisoare de urgenta cu cel mai rapid mesager lui Sayuri.

Imi aproba si o ia pe Myuri pe sus cu forta ducand-o in castel. Merg langa Hayato, care era foarte incrodat si printr-un singur impuls putea sa ii omoare pe toti.

-Spune-mi tata, cu ce ocazie vii pe la noi? Sper ca stii ca nu esti bine venit aici.

El incepe sa rada.

-Esti la fel de nepoliticoasa si de obraznica.

-Daca nu pleci, voi chema garzile.

-Nu e nevoie, pufneste. Oricum aveam de gand sa plec. Am venit doar ca sa te anunt ceva. O vreau pe fata.

-Poftim? Intreb desii intelesesem.

-Pe nepoata mea, Myuri.