New Team I - Finalizata

Capitolul 22

Stateam pe scarile unei cladiri vechi, unde nu locuia nimeni si nu puteam sa fiu deranjata. Toate lucrurile astea ma deprima. Lordul pe care nici macar nu-l cunosc a murit iar toata lumea plange, ceea ce ma face straina locului, Sakura e in depresie pentru ca are ghinion, sau asta crede ea, iar eu imi reduc aminte de toate amintirile cu parintii si cu fratele meu.
Cand ma concentrez, pot simti cu usurinta prezenta unei persoane, iar asta ma face sa ma uit in dreapta mea si il vad rezemat de zid pe barbatul ciudat. El mai lipsea din peisaj.

-Ce vrei?

-Sa spunem doar ca am nevoie de ceva de la tine.

Pufnesc.

-Poti pleca.

Paseste incet spre mine si se aseaza in fata mea. Avea mainile bandajate iar fata ii era transpirata.

-Nu am spus ca vreau sa ma ajuti gratis.

-Nu te voi ajuta nici gratis si nici cu plata.

Ma ridic de pe piatra si trec neinteresata pe langa el, dar in fata mea apare un ninja care avea o masca pe fata si o sabie in mana, pe care o tinea amenintator spre mine.

-Nu intelegi ca nu vreau si nici nu am cu ce sa te ajut?

Se incrunta probabil de durere, dar isi revine in cateva secunde.

-Mama ta a fost si medic. Deci cel mai probabil ai si tu genele ei. Am nevoie de acest serviciu.

Impietrisem. Pielea mi se facura de gaina si ma simteam in alt univers. Aproape eram ametita. Tremurand si scrancind din dinti, ma intorc cu fata la el, uitandu-ma urat. Zambea.

-Cine esti?, intreb cu ura.

-Daca vrei sa iti mai revezi parintii macar o data, vino aici, la aceeasi ora peste doua zile. Daca nu vei fii aici, i-ati adio de la echipa ta, incluzand senseiul.

Cu toate astea pleaca si el si acel ninja. Cad in genunchi, strangand roba de pe mine in pumni. Lacrimile imi dadeau deja si plangeam zgomotos. Simteam ca aproape nu mai aveam aer, iar ochii ma usturau foarte tare, probabil din cauza ca ii strangeam fortat. Imi dau peticul jos de pe fata , care era deja ud si incep sa plang si mai tare, si mai zgomotos. Imi era dor de ei si ma durea extrem de tare sa stiu ca nu mai sunt. Chiar daca Imi imaginez ca sunt undeva langa mine, imi deschid ochii si realizez ca sunt singura, iar asta te face mai mult sa intri in depresie. Dupa cele intamplate, mai apare si un barbat ciudat pe care nu l-am mai vazut in viata mea, care imi spune lucruri despre familia mea si stie chestii despre mine. Nu stiu ce sa fac. Sa il ajut si sa profit de el ca sa-mi spuna cine este defapt, sau sa incerc sa-l evit? Intrebari pe care mi le pun si nu primesc niciun raspuns. Ma asez pe jos si ma ghemuiesc incercand sa-mi opresc plansul, desii asta durea prea tare.

•••••

Deschid ochii, iar peste cateva secunde realizez ca ma durea capul. Eram ametita si vedeam in ceata. Ma ridic in fund, simtindu-ma incomod in patul in care eram, apoi imi frec ochii cu mainile si observ cu usurinta ca eram intr-o camera de spital. Imi pun picioarele pe jos si ma ridic cu toate fortele mele, apoi ma stabilizez pe picioare. Pe masa de langa mine era o floare intr-o vaza, care era proaspata, deci a fost adusa recent, ceea ce ma pune pe ganduri. Pasesc incet spre geam iar peisajul imi confirma presupunerea, era curtea spitalului. Scartaitul unei usi se aude infundat si intorc privirea.

-Myuri, ti-am adus cateva fructe.

Sakura inainteaza si inchide usa. Pune cosul cu fructe langa floare si se aseaza pe pat, apoi bate cu palma pe portiunea de langa ea, subintelegand ca vrea sa stau langa ea.

-Cine m-a adus aici?

-Sasuke. Te-a gasit aseara tarziu pe jos la marginea orasului, mi-a spus ca aveai lacrimi uscate pe obraji. Ce s-a intamplat?