FINALIZATĂ
NEW HAVEN - volumul II ||Cărțile se pot citi independent||
❞ Nu înţeleg de ce mereu pare că suntem în lumi opuse, iar în realitate nu reuşim să ieşim din lumea noastră. ❞
Kacey a avut tot ce și-a putut dori cineva de vârsta...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Restul zilei s-a desfăşurat plictisitor de obişnuit. În afară de incidentul de dimineaţă care încă îmi provoacă dureri de cap, totul a fost ca până acum. La fiecare oră am fost pusă să îi conduc pe noii elevi prin şcoală, la a treia chiar patru deodată, dar niciunul nu a fost atât de nesimţit ca... el. Deci problema nu a fost la mine.
— Hei! sunt apucată strâns de umeri şi vocea se aude foarte aproape de urechea mea, iar eu tresar, aproape vărsându-mi cafeaua pe telefon. Îi arunc o privire urâtă lui Kent, care se amuză de reacţia mea, făcându-şi loc lângă mine pe banca lungă şi lată de la masă. Îşi trece doar un picior de cealaltă parte, apoi se uită atent la mine.
— Ce a fost cu băiatul de dimineaţă?
— Tu de unde ştii?
— Faci matematica cu Kaitlyn, care e iubita lui Josh. După ce ea i-a povestit că te-ai întors nervoasă în clasă, fără ăla nou, m-a întrebat dacă eşti în regulă.
— Şi tu te-ai gândit să mă întrebi patru ore mai târziu, zâmbesc sarcastic.
Deja sunt obişnuită cu viteza cu care circulă veştile despre... orice, în liceul ăsta.
— Pe bune, Kacey. Eşti okay?
Arunc o privire la cei de la masă. Ne urmăresc conversaţia, chiar dacă nu toţi pe faţă.
Kent se ridică de la masă după ce le observă privire piezișe. Mă ridic și eu, luându-mi telefonul, apoi braţul lui Kent şi îl trag după mine.
Când ajungem afară, mă întorc spre Kent, care aşteaptă o explicaţie.
— Am fost o scorpie azi-dimineaţă, murmur. Dar el a început, adaug repede, ca pe un fel de justificare.
Îi văd nedumerirea de pe chip adâncindu-se.
— Nu ştiu de la ce. Probabil pentru că s-a purtat cu mine ca şi cum popularitatea mea e un fel de boală dubioasă şi mortală care se răspândeşte prin aer de la mine. Sau poate de la lipsa de somn, adaug, nesigură pe mine sau pe ce aş putea da vina pentru cuvintele dezgustătoare pe care le-am zis de dimineaţă.
Da, e adevărat că toţi şi-ar da prietenii pe tavă în liceul ăsta, dar nu trebuia să o zic cu mândrie. Este un adevăr care nu îmi place, dar felul în care l-am zis... mă dezgustă mai mult decât el în sine.
— Kacey, îmi spune, apropiindu-se de mine şi punându-mi mâinile pe braţe. Calmează-te. Nu te-am mai văzut aşa de când...
— De când m-a sunat Audrey la începutul verii, spunându-mi că e mama mea şi dând totul peste cap, îi termin eu propiziția.
