Nouă mii de clipe

Capitolul 4 - Kael

— Bu!

      Nina îşi trânteşte braţele pe umerii mei, sărind în sus, cum face aproape zi de zi de cincisprezece ani încoace. Mă întreb când o să se prindă că nu mă sperie?

      — Nu ai nimic să-mi spui? mă întreabă, oprindu-se în faţa mea, cu o privire aproape furioasă.

      Îmi vine să îi întorc spatele şi să plec, ştiind ce mă aşteaptă.

      — Ce vrei să-ţi spun? îmi încerc norocul.

      Poate nu ştie nimic.

      — K.C. Collins ţi-a făcut turul şcolii şi nu ai de gând să îmi spui? vocea ei se ridică cu câteva - multe - octave, iar eu îmi înving cu greu impulsul de a-mi pune mâinile la urechi.

       În schimb, mă încrunt.

      — Țipă mai tare, uite, îl arăt cu degetul pe îngrijitor, el nu pare să te fi auzit.

      Îşi dă ochii peste cap şi mă apucă de un braţ, trăgându-mă din mijlocul coridorului plin cu elevi care se duc în cantină.

      — Cum a fost? Ce purta? Chiar are ochii negri? Eu am văzut-o doar de departe şi nu mi-am putut da seama.

      — Iar eu nu-mi pot crede urechilor, îmi las şocul să-mi cuprindă vocea. Ce ai cu fata aia?

      — E cea mai populară fată din liceu. Toată lumea o adoră şi dacă reuşesc să mă împrietenesc cu ea, o să mi se deschidă toate uşile spre popularitate.

      — Toate uşile spre... mă opresc, frecându-mi baza nasului cu două degete. Bine, ia asta ca pe un sfat. Ai grijă să nu afle că eu sunt fratele tău. Uşile alea o să ţi se închidă cu lacătul în faţă.

      Mă priveşte nedumerită.

      — De ce?

      — Turul nu a mers prea bine. Şi nu, nu vreau să vorbesc despre asta.

      O rotesc pe Nina cu spatele la mine şi încep să o împing spre cantină, până când îşi pune singură picioarele în mişcare.

      În general, nu mă port ca un bou, cum am făcut-o azi dimineaţă, dar... pur şi simplu nu m-am putut abţine. I-am spus tot ceea ce am gândit în acel moment.

      Cu câteva săptămâni înainte să ajungem aici, imediat după ce am aflat cum se numeşte liceul la care vom merge, Nina a început să caute informaţii despre el şi să intre în grupurile de pe reţelele de socializare. A zis că asta e liceul, trebuie să fie mereu conectată. Nu ştiu exact cum de la asta a ajuns să o studieze pe... K.C. Collins. Câteva zile mai târziu, venea la mine din minut în minut să-mi arate poze cu ea din vacanţe, în diferite oraşe ale lumii. Mi-a făcut capul calendar, dar am tăcut, pentru că... Nina e Nina şi îi înţeleg oarecum entuziasmul. E primul ei an de liceu. O să-i treacă.

      Da, bine, mi-am vărsat frustrările pe păpuşa de aur a liceului. Şi ce? Sunt sigur că sunt prima persoană care nu i se închină în faţă şi poate i-am făcut un bine. Cineva trebuie să o trezească la realitate.

      — Ce vrei de la fata asta? o întreb pe Nina, când ne aşezăm la coadă pentru mâncare, cu câte o tavă în mână.

      — Să mă împrietenesc cu ea. Dacă devenim prietene, o să am viaţa socială în liceul ăsta asigurată.

     Jumătate din persoanele din liceu şi-ar da în gât cel mai bun prieten doar ca să fie băgat în seamă de mine pentru cinci minute. Iar restul au făcut-o deja.