Nouă mii de clipe

Capitolul 41 - Kacey

Vă invit și pe grupul de facebook, unde putem lua legătura mai ușor.

Buzele lui se lipesc de ale mele la doar o clipă după ce mâna să îmi prinde ceafa, luându-mă total prin surprindere. Cu totul. Nu mă aşteptam să mă sărute... sau să îmi dea de înţeles că şi el simte pentru mine ce simt eu. Nu ştiu cum este posibil. Venisem cu atâtea emoţii şi un gol dureros în stomac, iar el, cu sărutul lui, mă face să uit şi pe ce lume mă aflu.

Îmi pun o mână pe pieptul său şi fac şi ultimul pas spre el, lipindu-mă de el. Îşi înfăşoară o mână în jurul taliei mele şi abia acum, după ce oarecum i-am dat acordul, îşi mişcă buzele peste ale mele, într-un dans incredibil de dulce. Pierd noţiunea timpului, dar se simte ca o eternitate, iar corpul meu este... gelatină. Nici măcar gelatină, lichid de-a dreptul.

Îşi desprinde buzele de ale mele, dar îşi lipeşte fruntea de a mea.

— Şi eu te plac, murmură şi pot să jur că zâmbeşte, chiar dacă am ochii închişi şi nu îl văd.

Zâmbesc şi îmi înfăşor braţul în jurul gâtului său, iar celălalt îl pun pe pieptul său. Acum că e aici, lângă mine, iar eu sunt în braţele lui, nu ştiu cum aş mai putea pleca vreodată. Mă ridic pe vârfuri şi îi mai sărut încă o dată buzele, scurt, aproape la fel de scurt ca prima dată.

— Nu ar fi trebuit să te las să pleci după primul sărut, şopteşte peste buzele mele, strângându-mă şi mai tare în braţele sale, iar inima mea bate atât de tare că mă doare.

— Ba da. Atunci mi-am dat seama ce simt cu adevărat pentru tine.

Se uită în ochii mei iar eu în ai săi, continuând:

— Când am crezut că totul s-a terminat.

Ochii săi gri se uită adânc în ai mei. Atât de adânc încât îmi simt sufletul cum se deschide în faţa lui, gata să îi ofere mai mult decât am oferit vreodată cuiva până acum. Iar el... am crezut că prima dată când a cântat s-a uitat la mine cu căldură. Că atunci l-am cunoscut pe adevăratul Kael. Dar m-am înşelat. Adevăratul Kael este chiar în faţa mea, zâmbindu-mi, cu buzele puţin înroşite de la sărutul nostru.

— Cred că e momentul să te invit undeva.

Zâmbesc şi mai larg, fără să vreau să îşi ia ochii din ai mei.

— Sunt exact unde vreau să fiu.

— Nina o să înnebunească când o să descopere asta.

O rază din realitatea în care trăim ajunge la mine.

— De fapt... cred că ar fi mai bine să păstrăm pentru noi ce se întâmplă.

Ajunge şi la el, pentru că se încruntă nedumerit.

— Ce? De ce?

Îmi strâng buzele, încercând să mă gândesc la un motiv suficient de bun încât să îl creadă.

— Am trăit în faţa tuturor cu Cole şi asta ne-a adus o grămadă de probleme. Crede-mă, nu vrei acum tipul ăsta de atenţie. Şi aşa toată lumea vrea să ştie cine este chitaristul, dacă ne-am afişa împreună nu o să ne mai putem vedea aici şi lumea să nu realizeze cine eşti de fapt. Lasă să treacă valul cu chitaristul. Te rog.

Văd că nu îi convine, dar tace şi aprobă din cap, argumentul cu secretul lui fiind unul destul de puternic cât să mai caute şi alte motive.

E adevărat ce i-am spus, chiar nu o să ne mai putem vede aici, în sala de muzică, care este locul nostru, să ştie toţi că suntem împreună şi să nu facă nimeni conexiunea dintre el şi chitarist. În plus, copiii de aici sunt răi. Kael, în atenţia lor... şi Nina. Nu. Mai bine nu.

Dar mai e ceva. Nu vreau să afle Cole. Ştiu că nu va recunoaşte nici în ruptul capului, dar eu şi Kael i-am frânge inima dacă ne-am afişa împreună în a doua zi după ce el s-a întors. Pur şi simplu nu vreau să îi fac asta. Nu îl mai iubesc ca pe un iubit, dar prietenia a rămas. Nu pot să-i fac asta.

Din fericire, Kael e de acord. Sper să nu îi frâng nici lui inima.

Şi nici mie.

***

E enervant să stai la cantină pe locul tău şi să vrei să stai în altă parte. Din fericire, Cole nu e aici, dar bârfele sunt aici chiar şi fără el. Şi sunt atât de multe că până şi eu le aud, chiar dacă fac tot posibilul să mă concentrez pe ce se discută la masa la care stau şi pe Kael, a cărui privire o simt. Şi m-am uitat doar de câteva zeci de ori în direcţia lui. Mă face să mă simt mai bine.

Aud nişte paşi în spatele meu şi mă întorc, iar în spatele meu stă Kent, fără bucuria lui obişnuită.

— E totul bine? îl întreb, întorcându-mi şi corpul în direcţia lui.

Clătină din cap şi se dă la o parte, semn că am loc să mă dau jos de pe bancă şi să îl urmez.

— Lory, îi atrag atenţia brunetei de lângă mine, iar ea se întoarce spre mine. Poţi să-mi ţii locul?

— Sigur, zâmbeşte.

Mă dau jos de pe bancă şi îl urmez pe Kent afară din cantină. Merge cu un pas foarte alert şi nu apuc decât să întrezăresc privirea curioasă a lui Kael când trec pe lângă masa lui, înainte să ies din cantină.

Pe holuri este pustiu, toţi fiind în cantină. Fac câţiva paşi şi mă opresc.

— Kent, ce e?

Oftează şi se întoarce spre mine.

— Urmează-mă.

Aleg să tac şi să fac cum spune, mergând cot la cot cu el până în fața toaletei fetelor. Îi arunc o privire curioasă şi el îmi face semn să intru. Clipesc nedumerită, dar îl ascult. Intru şi el mă urmează, încuind uşa în urma noastră. Nu apuc să îl întreb de ce, pentru că pe podea, sprijinită de perete, văd o blondă micuţă plângând, ţinută strâns de o prietenă de-a sa.

Mă apropii de ea şi mă gândesc la ce să-i spun. Orice. Dar nu îmi trece nimic prin cap.

Kent mă apucă gentil de braţ şi îmi face semn să ne îndepărtăm puţin, aşa că îl urmez până în cealaltă parte a băii fetelor.

— Ieri, după festival... a fost o petrecere. Olivia e colegă cu Nina de clasă şi Ryan a agresat-o. Nu mi-a zis nici mie şi nici lui Jenny, şopteşte şi arătă cu capul în direcţia lor, iar eu îmi dau seama că este vorba de prietena ei, dacă a violat-o, dar este mult prea afectată. Ryan de data asta a mers până la capăt.