FINALIZATĂ
NEW HAVEN - volumul II ||Cărțile se pot citi independent||
❞ Nu înţeleg de ce mereu pare că suntem în lumi opuse, iar în realitate nu reuşim să ieşim din lumea noastră. ❞
Kacey a avut tot ce și-a putut dori cineva de vârsta...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Apăs pe butonul care cred că este soneria şi aştept în faţa uşii masive de lemn negru. Ştiu că este bogată, toată lumea ştie, dar casa asta este cât... nici nu am cu ce să o compar. De afară pare doar puţin mai mică decât jumătate de liceu, iar liceul aceasta este foarte mare. Și dacă pun la socoteală şi grădina, cred că e cât tot cartierul în care locuiesc eu.
Uşa este deschisă de... nu de Kacey. Normal că nu îmi deschide ea uşa, la ce mă gândisem? Doamna care stă în faţa mea se uită curioasă la mine. Se încruntă nedumerită, probabil încercând să-şi amintească dacă m-a mai văzut. Dacă ar fi fost o casă mai mică, aş fi crezut că este bunica lui Kacey, dar cum o ştiu pe Kacey, tind să cred că lucrează aici.
Îmi conturez un zâmbet politicos pe buze, unul pe care nu-l folosesc prea des.
— Bună ziua!
Aud sunet de paşi grăbiţi şi îmi ridic privirea de pe doamna din faţa mea şi o văd pe Kacey. Ciufulită, cu un tricou şi nişte pantaloni de trening pe ea. Nu mai este machiată nici măcar cât este la şcoala de obicei, iar eu simt nevoia să mă holbez la ea.
— El e Kael, mă prezintă, aşezându-se undeva între noi. A venit ca să repetăm... pentru istorie, adăugă nesigură. Avem un test mâine şi...
...şi eu mă rog să se oprească din vorbit, sau să nu-şi mai gândească cuvintele cu o clipă înainte să le zică.
— Kacey, o întrerupe doamna cea scundă, școala abia a început.
Dumnezeule, dacă şi ea şi-a dat seama că minte, chiar e dezastruoasă la capitolul ăsta.
— E test iniţial, intervin, iar Kacey îmi aruncă o privire aproape impresionată.
Nu, nu eu sunt ăla care minte extraordinar. Eu o fac doar acceptabil. Tu eşti aia praf.
Doamna cu siguranţă nu ne crede, dar totuşi se încălţă, iar eu îi văd foarte clar zâmbetul de pe faţă. Mda, adevărul este ca şi eu aş râde dacă aş fi în locul ei. La naiba, îmi vine să râd chiar şi aşa.
— Mă duc la cumpărături, voi fi aici într-o oră. Îl poţi servi tu pe tânăr?
Kacey aprobă energic din cap, iar mie chiar îmi vine greu să mă abţin din râs. Mă dau din uşă, unde am stat până acum, şi îi fac loc să iasă, iar ea îmi face cu ochiul. Oare se merită să o opresc şi să îi spun că nu e ce crede ea? Probabil că nu.
Nu ştiu de ce mă încântă ideea că cineva vede că ar fi posibil să fie ceva între mine şi Kacey. Nu ştiu nici de ce mă gândesc eu la asta. Dar când o văd pe Kacey clătinând subtil din cap, cu obrajii roşii, îmi dau seama că nu ar fi ceva atât de rău.
Oh, asta doar dacă nu ar fi o chestie de săptămâni până să mă mut din nou.
Kacey mă invită în casă, iar eu trec pe lângă ea. Aş fi vrut să o pot face mai lent. Mă întreb dacă inima care îmi bate mai tare nu ar fi făcut aşa dacă aş fi trecut mai încet pe lângă ea. Şi parfumul ei de vanilie ajunge la nările mele şi îl inspir fără să vreau. Cât de ciudat ar fi să mă opresc în faţa ei şi pur şi simplu să o miros? În acest moment chiar îmi doresc să fac asta, îngrijorător de mult.
