Nouă mii de clipe

Capitolul 8 - Kael

Dacă nu aş fi fost atent la propria mea stare de disperare, poate aş fi observat mai devreme îngrijorarea de pe faţa lui K.C.

Cred că am scăpat-o din ochi pe Nina puţin mai mult de cinci minute. Mi-a zis că se duce la baie şi mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că stă prea mult plecată. Până să încep să o caut deja reuşisem să intru rău în panică.

La dracu'!

— Nu e la baie, nici la cele de la etaj.

K.C. respiră precipitat, probabil de la scările pe care le-a urcat şi coborât în timp record. Dar şi eu încep să respir precipitat, din cauza îngrijorării.

Nu trebuia să o scap din ochi. Trebuia să o duc până la uşa băii. Nu trebuia să venim la petrecere. E doar vina mea.

— Uite, omule, mai zi-mi o dată cum arată. Poate chiar a urcat sus cu Ryan, zice Kent.

— Nu! aproape bat din picior. Nina nu e aşa. Nu s-ar duce într-un dormitor cu un băiat străin.

Kent oftează şi îşi freacă capul cu mişcări rapide.

— Uite, K.C se întoarce spre mine şi înghite în sec, pregătindu-şi cuvintele de dinainte, cu grijă. Cu Ryan, cel cu care crede Kent că a urcat, nu contează dacă îl ştie sau nu. O fraiereşte, o vrăjeşte... e nouă în liceu. Nu-i ştie reputaţia.

— Cu alte cuvinte, spune-ne cum arată, ca să nu se întâmple ceva rău doar pentru că tu ai prea mare încredere în instinctele ei, mârâie Kent.

Urăsc că mă simt atât de neputincios în acest moment. Dacă ar fi după mine, aş urca la etaj şi aş da buzna în toate camerele acestei case. Dar nu ştiu nici măcar cum să ajung la etaj.

— Are părul lung şi foarte ondulat, negru. Avea nişte blugi albi pe ea şi...

Kent nu mai aşteaptă să termin propoziţia, ci o ia la fugă spre casă, apoi văd scările în formă de spirală. Era imposibil să le găsesc singur! Eu şi K.C. mergem în spatele lui, urmându-l pe coridoarele de la primul etaj. Începe să facă exact ce voiam eu să fac, adică să deschidă toate uşile. Când cred că ne apropiem de etajul al doilea, una dintre ele nu se 

—  Drace!

Se împinge cu umărul în uşă, dar aceasta nu se mişcă. În sfârşit, îngrijorarea dispare suficient de mult încât să pot face şi altceva decât să mă întreb unde e şi dacă e bine. Îl opresc pe Kent şi mă împing şi eu în uşă. Norocul meu că am mai făcut asta, ca să ştiu cum să mă izbesc de lemnul relativ subţire al uşii. Aud cum crapă, aşa că mă mai arunc încă o dată cu toată puterea, iar încuietoarea se rupe, semn că ea se crăpa. Kent îşi pune mâna pe umărul meu şi mă trage în spate, împiedicându-mă să mă năpustesc în cameră. Intră şi închide uşa în urma lui, iar eu sunt la un pas de disperare.

Mâna mea parcă se duce singură spre clanţă, dar K.C. mi-o prinde şi se pune în faţa mea.

— Nu te poţi controla în aceste momente, o să o scoată el.

Nu apuc să-i rasund, că uşa se deschide. O văd pe Nina agăţată de gâtul lui Kent. O trag de lângă el şi o îmbrăţişez, simţind cum este scuturată de un fior şi se cutremură, plângând tăcut. Îşi înfăşoară braţele în jurul gâtului meu şi nici nu-mi mai amintesc când a fost ultima dată când ne-am îmbrăţişat aşa.

— Haide, îi spun, dezlipind-o de mine şi trecându-mi o mână în jurul taliei ei. Mă uit la ea şi oftez uşurat când văd că are doar machiajul deranjat, iar hainele stau cum trebuie pe ea. Kent nu ar fi apucat să o îmbrace în cele câteva secunde cât a fost în camera aceea.

Kent şi K.C. rămân în urma noastră, dar eu nu mă mai concentrez pe ei. Ci doar pe Nina.

— Vrei să chem un taxi? o întreb când ajungem pe aleea din fata luxoasei case.

— Nu, vreau să merg pe jos.

Nina se cuprinde cu braţele, într-o îmbrăţişare, iar mie mi se rupe puţin din inimă când o văd uitându-se în jos, părând atât vulnerabilă.

— Eşti bine? K.C. îşi pune o mână pe umărul Ninei când ajunge lângă noi, exact ca o soră mai mare.

Nina îşi întoarce ochii spre ea şi încremeneşte câteva clipe, iar eu aş râde, dacă situaţia nu ar fi aşa cum e.

— D-da. Sunt bine.

Îl observ cu coada ochiului pe Kent studiindu-mă, dar o face atât se repede încât mă întreb dacă nu-mi închipui eu.

— Dacă ai nevoie de ceva...

— Suntem bine, o întrerup pe K.C. Haide, mă adresez de data asta surorii mele, pe care o iau de umeri ca să o pot mişca. Se uită la K.C. înmărmurită, iar mie mi se pare ridicolă chestia asta.

Nina le urează o noapte bună celor doi, iar eu rămân puţin în urma ei, în faţa lor.

— Mulţumesc pentru ce aţi făcut. Dacă nu eraţi...

— Am fost, mă întrerupe de data asta K.C. pe mine.

Îi întind mâna lui Kent şi el mi-o strânge scurt, aprobând din cap subtil, ca şi cum mi-ar spune că nu e prima dată când face asta şi că ştie că nu este nici ultima.

Plec de lângă ei şi o ajung din urmă pe Nina, care merge tăcută, încă ţinându-se de braţe, chiar dacă părul îi acoperă tot spatele şi braţele, iar afară este mult prea cald ca să-i fie frig. Nici măcar vântul nu bate.

— A fost o prostie să cred că putea să fie şi frumos şi de treabă, nu? mă întreabă după câteva minute în care am mers în cea mai mare linişte.

Zâmbesc slab, având grijă să nu mă vadă. A fost, dar nu am de gând să-i spun asta.

Iertaţi-mi absenţa. Abia acum am putut să prind nişte momente libere şi din fericire, mă voi putea apuca din nou să postez aşa cum o făceam de obicei. Aşa că, vă rog mult, fără comentarii cu "next". Nu va veni mai repede oricât aţi comenta cu asta. Am avut un şoc să văd că "Noua mii de clipe" a sărit deja de 7K. Sunteţi cei mai tari! Mulţumesc mult pentru asta!